Ideea unei legături psihologice cu șeful direct poate părea la prima vedere ciudată. Dar gândirea contemporană, documentată prin mai multe studii, sugerează existența acestor legături psihologice și importanța lor. Până la urmă, conducerea este o activitate colectivă care implică relația angajaților dintr-un grup sau a unei organizații cu șeful. Iar cei care au un sentiment puternic de legătură cu propriul șef sunt mult mai angrenați la locul de muncă, depun mai mult efort și au o relație de lucru mai bună cu toată lumea.

   Dar cum putem ști dacă avem legături psihologice puternice sau slabe cu șeful? Cei care simt o legătură psihologică puternică sunt convinși că șeful reprezintă interesele angajaților sau ale grupului (și le pun mai presus decât propriile interese), dezvoltă valori și obiective comune și insuflă un sentiment de soliditate în cadrul grupului. Pentru un șef care provine din aceeași organizație (din rândul angajaților) subordonații pot avea sentimentul că îi pasă mai mult sau mai puțin. Dar pentru un șef care vine din afară, așa cum se întâmplă tot mai frecvent la noi în ultimii ani, ideea generală inițială va fi că nu reprezintă interesele angajaților.

   Șefii au o poziție adecvată pentru a dezvolta legături psihologice puternice cu personalul din subordine. Ei se pot adresa echipei lor pentru a crea valori și idealuri comune și o viziune de ansamblu, unitară. În acest fel, șeful poate fi văzut ca „unul dintre noi”, lucru care poate ajuta la gestionarea stresului zilnic al angajaților. Iar relația cu șeful direct influențează modul în care răspundem la stres.

   Totuși, stresul nu este întotdeauna rău. Cercetările arată că atunci când angajații simt că au suficiente resurse psihologice pentru a-și satisface cererile, cum ar fi o mare încredere în sine, stresul poate fi folositor (eficient). Psihologii o numesc „stare de provocare”. Pe de altă parte, când angajații simt că nu dispun de suficiente resurse psihologice, stresul poate fi nefolositor (ineficient) și este numită „stare de amenințare”. Organismul uman reacționează diferit într-o stare de provocare versus amenințare. Iar dacă nu putem să înțelegem rădăcinile problemei, deseori dăm vina pe șeful nostru.

Sursă: The conversation