Pentru mulți dintre noi (dar din ce în ce mai puțini) – care am fost învățați să iubim natura și să ascultăm sunetele naturii, ideea poate părea evidentă: natura și sănătatea oamenilor sunt foarte strâns legate. Însă, transpunerea ei în practică este acum o provocare, ca să nu zic sfidare.

   Studiul realizat în cadrul Universității Carleton din Canada a relevat că petrecerea timpului în natură ascultând sunetele naturii, cum ar fi susurul unui râu sau cântecele păsărilor, îmbunătățește sănătatea, buna dispoziție și performanțele cognitive, are un efectul general pozitiv și elimină stresul și chiar supărarea. Sunetele produse în natură, fără poluarea sonoră produsă de activitățile umane, conferă un sentiment de stabilitate, conectează oamenii cu natura și sunt benefice pentru bunăstarea generală.

   După ce au trecut în revistă literatura de specialitate referitoare la acest subiect, canadienii au observat că cercetările anterioare (peste 35 de studii) au fost realizate, în cea mai mare parte, în laborator sau într-un mediu spitalicesc, unde voluntari din mai multe țări au ascultat diferite sunete. Și, în general, au fost examinate numai efectele asupra ritmului cardiac, tensiunii arteriale, durerii resimțite și a stresului. Practic, neconcludent.

   Sunetele folosite au fost clasificate în trei categorii: emise de oameni, de natură și viețuitoare (în combinație) și de fenomene ale naturii (vânt, ploaie, apă). Concluzia este clară: participanții „expuși” la sunetele produse de natură și cântecul păsărelelor și-au ameliorat cu 184% starea generală de sănătate, iar aceste sunete au determinat și o reducere cu 28% a nivelului de stres și de disconfort.

   Totuși, rămâne o întrebare: De ce sunetele naturii sunt benefice? Deocamdată, nimeni nu știe cu adevărat, însă s-a formulat o ipoteză: din punct de vedere evolutiv, un mediu acustic cu sunete din sânul naturii este un indicator sigur care ne asigură odihna psihică moștenită de de generații în ADN. Și, într-un viitor nu prea îndepărtat, poate ar trebui să fie înființat un Serviciu de Sănătate Naturală…

   La final, să nu uităm cuvintele lui Josh Billings: „Sănătatea este ca banul. Nu vom avea niciodată o idee certă despre valoarea sa până când nu o vom pierde.”

 

Sursă: PNAS