John B. Calhoun, un etolog american, recunoscut pentru experimente în lumea animalelor, a realizat în anul 1962 un experiment pe șoareci, care ar putea să caracterizeze și evoluția societății umane de azi și în viitor. Nu vreau să fiu sumbru, pentru că nu este starea mea de fapt.

   Cercetătorul a creat o mică societate de șoareci sănătoși, 4 perechi (patru masculi și patru femele), într-un mediu lipsit de boli, fără prădători, cu mâncare și apă din abundență. Incinta generală era destul de mare și putea să găzduiască 1.600 de șoareci, dar existau și compartimente (adăposturi) individuale care puteau găzdui până la 15 indivizi, în total o capacitate de 3.000 de rozătoare.

   În primele 104 zile șoarecii s-au adaptat la noul lor mediu, și-au marcat teritoriul și au început să cuibărească. Majoritatea șoarecilor aglomerau zona generală și mâncau din aceleași surse de hrană, mâncatul fiind o activitate comună, care a determinat majoritatea șoarecilor să aibă același comportament. Populația s-a dublat la fiecare 55 de zile. În a 315-a zi, erau 620 de șoareci.

   Apoi, au apărut primele semne de declin de la normele sociale și structura socială în ansamblu, mai multe defecte în comportament: femelele își abandonează puii; masculii nu-și mai apără teritoriul și se împerechează întrei ei; ambele sexe devin mai violente și mai agresive; masculii dominanți sunt respinși de femele și devin agresivi și predispuși la violență, fără nicio provocare sau vreun motiv clar, mulți șoareci se omoară între ei și se mănâncă reciproc, în ciuda abundenței de hrană; se strâng împreună în grupuri de 50 și chiar peste, în compartimentele (adăposturile) individuale, chiar dacă altele stau goale la câțiva centimetri depărtare. Un comportament anormal, din toate punctele de vedere, care se înrăutățește pe zi ce trece.

   După 600 de zile, cu suficient spațiu pentru a găzdui 3.000 de rozătoare (1.600 + adăposturi individuale), populația a atins un punct culminant, 2.200 de șoareci, și a început să scadă precipitat – până la dispariția întregii colonii (peste aproximativ 310 de zile – în ciuda faptului că nevoile lor fundamentale erau satisfăcute în continuare, fără niciun efort din partea rozătoarelor.

   Dar, în mijlocul violențelor, ostilităților, conflictelor și lipsei de împerechere, o generație mai tânără de șoareci a ajuns la maturitate în acest experiment. Ea nu fost expusă niciodată la relații normale și sănătoase, dar nici la cele anormale, fiind denumită „generația frumoasă”. Fără niciun concept despre împerechere, creșterea puilor sau marcarea teritoriului, această generație de șoareci și-a petrecut majoritatea timpului dormind, mâncând, bând apă și îngrijindu-se singură, în izolare față de ceilalți și fără niciun aport social.

   Calhoun a eliberat ulterior câțiva indivizi din „generația frumoasă” într-o societate nouă, liberă de lupte sociale și cu conexiuni în societate, într-un cadru proaspăt (alt experiment), cu puțini rezidenți preexistenți – un scenariu similar cu cel inițial – dar șoarecii nu au prezentat semne de schimbare față de tiparele lor comportamentale anterioare. Au refuzat să se împerecheze, nu au interacționat cu noii colegi de societate și au murit în cele din urmă din cauze naturale.

   O comparație echivocă. Poate cineva să spună în care zi este societatea noastră? Printr-o paralelă izbitoare…