Primele cinci mari companii din China și-au păstrat locurile fruntașe în clasamentul celor mai valoroase branduri chineze. Toate cele cinci și-au crescut valoarea activelor față de anul trecut, dar China Mobile a excelat, mărindu-și valoarea cu aproape 5,5 miliarde de euro. Alibaba (cel mai mare site chinezesc de comerț electronic; compania a fost înființată în anul 1999, cu o investiție inițială de 25 de milioane de dolari; inițial a avut 18 angajați, iar acum are peste 22 000), despre care toată lumea vorbește în ultimul timp, a ajuns direct pe locul al 16-lea, anul trecut nefăcând parte din primele 50 de branduri, cele mai valoroase din China.

     Notă : Jack Ma este cel mai bogat om din China. În vârstă de 49 de ani, fondator și președinte al Alibaba Group Holding Ltd., posedă o valoare netă de 21,8 miliarde dolari, potrivit Bloomberg. Ma este cu 5,5 miliarde dolari mai bogat decât Ma Huateng, fondatorul Tencent Holdings Ltd. (cea mai mare companie de Internet din China, după valoarea de piață) și decât Robin Li, fondatorul Baidu Inc. (cel mai mare motor de căutare din China și al treilea din lume).

     În clasamentul de mai jos, în funcție de valoarea companiei, veți găsi primele 50 de branduri chineze – cele mai mari companii din China, inclusiv locul ocupat anul anterior, valoarea curentă în milioane de euro și pentru anul trecut și clasificarea (ratingul) din punct de vedere financiar.

2014
2013
NUME
2014
2013
2014
2013
1

1 China Mobile

23,098

17,642

AA+

AA

2

2 ICBC

16,539

15,010

AA+

AA+

3

3 China Construction Bank

13,748

12,836

AA+

AA

4

4 Agricultural Bank of China

12,898

12,092

AA+

AA-

5

5 Bank of China

12,131

10,712

AA+

AA+

6

7 PetroChina

11,987

9,840

AA

AA

7

9 China Unicom

11,497

7,200

AA+

A+

8

8 China Telecom

10,073

7,553

AA-

AA-

9

6 Sinopec

8,962

10,237

A+

A+

10

10 China Life Insurance

8,613

6,924

AA-

AA

11

12 Ping An

6,714

4,648

AA-

AA

12

11 China State Construction

6,620

5,537

AA-

AA-

13

14 Huawei

6,326

4,169

AA-

AA-

14

15 QQ

5,544

3,615

AA

AA-

15

13 Bank of Communications

4,993

4,395

AA

AA

16

Alibaba

4,352

AA+

17

16 China Merchants Bank

3,909

3,475

AA

AA

18

45 CNOOC

3,791

3,214

AA-

AA

19

20 Baidu

3,693

2,457

AA-

AA-

20

Chow Tai Fook

3,296

A

21

24 China Minsheng Bank

3,173

2,255

AA

AA-

22

19 3 Mobile

3,090

2,501

AA

AA-

23

35 Moutai

3,021

1,793

AA

AA

24

18 CPIC

3,014

2,576

AA-

AA-

25

22 lenovo

2,838

2,372

AA

AA

26

30 PICC

2,796

1,997

A+

AA-

27

17 Metallurgical Corp of China

2,739

2,969

A+

AA-

28

23 AIA

2,697

2,265

AA-

A+

29

25 Dongfeng Motor

2,621

2,099

A+

A+

30

31 ZTE

2,549

1,917

AA-

AA-

31

39 Industrial Bank

2,376

1,572

AA

A

32

WeChat

2,243

AA

33

28 China CITIC Bank

2,208

2,018

AA-

A+

34

27 China Shenhua

2,135

2,032

AA-

AA-

35

32 China Eastern Airlines

2,119

1,881

AA

AA

36

26 China Southern Airlines

2,030

2,084

AAA-

AA+

37

Xiaomi

2,008

AA

38

38 Belle International

1,998

1,696

A+

A+

39

43 Haier

1,982

1,504

AA-

AA-

40

China Vanke

1,969

241

AA

AA-

41

21 Suning

1,962

2,423

AA-

A+

42

64 SAIC

1,938

1,022

A+

A+

43

33 Air China

1,936

1,832

AAA-

AA+

44

47 Galaxy Macau

1,933

1,374

AA-

AA-

45

34 Shanghai Pudong Development Bank

1,932

1,814

AA

A+

46

37 Gree

1,922

1,708

AA-

AA-

47

46 Hang Seng Bank

1,905

1,396

AA

AA

48

49 CRCC

1,901

1,370

AA-

AA

49

CNBM

1,868

A

50

50 CSR

1,867

1,362

AA-

AA-


Alte articole captivante


SCUZE PENTRU ÎNTÂRZIERI ȘI ABSENȚE LA SERVICIU      Un studiu recent realizat asupra a 1.000 de angajați și 1.000 de șefi, cât și toate celelalte elaborate până în prezent, au arătat că scuzele invocate pot reprezenta o adevărată artă. Rezultatele confirmă că 60% dintre angajatori nu cred scuzele angajaților atunci când zic că sunt bolnavi, iar 40% dintre angajați invocă scuze extrem de “fragile”, care nu fac decât să trezească suspiciuni. Anumite scuze...
CELE MAI BUNE COMPANII AERIENE – 2013      Skytrax a publicat clasamentul (World Airline Awards) celor mai bune companii aeriene din lume pentru anul 2013. Ierarhizarea s-a făcut în urma voturilor a 18,2 milioane de pasageri din 160 de țări din întreaga lume, ținând cont de nivelul de satisfacere a pasagerilor. Studiul este unic, bazându-se pe chestionare completate on-line, în timpul unei perioade de 10 luni. Sondajul măsoară satisfacția pasag...
CHINA – CHESTII PUȚIN ȘTIUTE      Despre China se vorbește în ultimul timp destul de mult, pe de o parte de bine, pe de altă parte de rău. Nu vreau să fac acum comentarii despre realizările sau imperfecțiunile statului chinez, dar am întocmit o listă de fapte din istoria și actualitatea chineză care sunt mai puțin cunoscute și mediatizate. În ciuda dimensiunii sale, China se încadrează într-un singur fus orar. C...
20 DE LUCRURI INTERESANTE, CARE TE VOR SURPRINDE      Mi-am propus să vă uimesc cu câteva chestii, poate nebănuite, unele chiar prin comparațiile făcute. Dacă am reușit să vă surprind sau să vă impresionez, șocați-mă cu un comentariu sau un “like”. Lectură plăcută! Pe pielea noastră sunt mai multe organisme vii decât oameni pe întregul Pământ. Fiecare om pierde în decursul vieții, circa 16 kilograme de piele moartă. Circa 80 de milioane de bac...
VAPOR CA O VELĂ URIAȘĂ      O firmă norvegiană - Lade AS - a anunțat că va construi o navă de marfă radical nouă, cu o cocă extrem de mare care acționează ca o velă uriașă. Nava a fost numită semnificativ: Vindskip.      Vaporul comercial hibrid folosește totuși motoare, dar designul lui ar putea realiza economii de combustibil de 60 la sută, concomitent cu reducerea emisiilor poluante cu 80 la sută. Un software special, legat...
RECIF DE CORALI ÎN APE TULBURI      Cel mai nou recif de corali a fost descoperit la gura de vărsare a fluviului Amazon, cel mai mare fluviu din punct de vedere al suprafeței bazinului hidrografic (aproape 7 milioane de kilometri pătrați) și fluviul care deversează cea mai mare cantitate de apă dulce într-un ocean.      Cercetătorii au fost uimiți când au găsit un sistem imens format din recife de corali, de aproximativ 9300 km pătrați,...
CONSUMUL MONDIAL DE CEAI      Ceaiul își are originile în partea de sud-est a Asiei și a fost întrebuințat pentru prima oară de chinezi, folosindu-l atât la prepararea băuturilor cât și a mâncărurilor. După ce a fost introdus și în Japonia de către un călugăr budist prin anii 600, la sfârșitul secolului al XVI-lea apar mențiuni rare despre ceai și la europeni, devenind apoi un produs folosit la nivel mondial. Producția mondială de ...
CEL MAI ÎNALT POPOR MĂNÂNCĂ MULTE LACTATE      Cel mai înalt popor din lume este poporul olandez. Olandezii sunt recunoscuți ca mari băutori de lapte și mâncători de brânză și alte produse lactate. Ar putea exista o legătură?      Pentru olandezi, laptele și brânzeturile sunt esențiale, precum este orezul pentru chinezi sau ceaiul pentru englezi. S-a calculat că aproximativ o șesime din cheltuielile generale ale unui olandez reprezintă produsele l...
CELE MAI MARI COMPANII FARMACEUTICE      Cinci dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume sunt americane, în timp ce restul de cinci, din primele 10 concerne farmaceutice, își au sediul în Elveția, Marea Britanie și Franța. În tabelul următor le-am schițat un mic profil bazat pe calculele realizate de Forbes, cu privire la valoarea de piață și valoarea netă a activelor la nivelul lunii mai a anului trecut și a vânzărilor și profitulu...
CĂRĂMIZI LEGO      Bucăți de beton sub forma unor piese LEGO ar putea fi viitorul construcțiilor relativ ușoare. Cărămizile sunt create de către o companie numită Kite Bricks, care le-a denumit chiar inteligente sau cărămida S (S de la smart), mai pe scurt cărămizi LEGO. Se pot produce într-o gamă largă de forme și mărimi, dar toate au rânduri de butoane de prindere în partea superioară și fante mare în partea de jos, in...