Mai mult de 530.000 de oameni au murit între anii 1994 și 2013 din cauza vremii extreme, potrivit unui nou raport al organizației neguvernamentale germanwatch. Cu ajutorul unui  indicator de risc climatic, organizația a combinat numărul mediu de decese și valoarea pierderilor financiare din ultimii 20 de ani pentru a clasifica țările care au fost afectate cel mai mult de fenomene meteo extreme. În aceste două decenii, aproximativ 15.000 de evenimente meteorologice extreme au costat întreaga lume peste 2,2 miliarde de dolari americani, concluzionează raportul.

     Țările în curs de dezvoltare sau cu PIB-uri mici reprezintă nouă din cele 10 țări cele mai afectate. Țările care au suferit cel mai mult în ultimii 20 de ani sunt situate mai ales în Asia de Sud-Est și în Marea Caraibelor. Honduras, Myanmar și Haiti au fost cele mai afectate în ultimii 20 de ani. În Myanmar, ciclonul Nargis din 2008 a provocat mai mult de 95% din toate daunele în ultimii 20 de ani, în timp ce 80% din toate daunele și decesele din Honduras au fost cauzate de uraganul Mitch în anul 1998. Alte țări, cum ar fi Filipine (clasată pe locul al cincilea), au fost afectate mai în fiecare an.

Fenomene meteo extreme

     Autorii au luat în considerare numai impactul direct al vremii extreme, fără consecințele sale indirecte, cum ar fi secete sau deficitul de hrană, care, la rândul lor, au cauzat alte victime. Din acest motiv, multe țări europene apar pe poziții mai înalte. Cele mai multe dintre decesele din Europa sunt atribuite unui eveniment meteo unic în anul 2003. În acel an, un val de căldură a ucis mai mult de 7.000 de persoane din țările europene, un eveniment cu un impact de durată asupra statisticilor. Totuși, chiar dacă țările europene sunt adesea afectate de fenomene meteo extreme, pierderile și decesele sunt de obicei relativ minore în comparație cu populația țărilor și puterea economică.

Fenomene meteo extreme Europa

     România se află pe locul 29 în acest clasament mondial al dezastrelor naturale din ultimii 20 de ani.

Altă sursă : The Washington Post


Alte articole captivante


CELE MAI BUNE COMPANII AERIENE – 2013      Skytrax a publicat clasamentul (World Airline Awards) celor mai bune companii aeriene din lume pentru anul 2013. Ierarhizarea s-a făcut în urma voturilor a 18,2 milioane de pasageri din 160 de țări din întreaga lume, ținând cont de nivelul de satisfacere a pasagerilor. Studiul este unic, bazându-se pe chestionare completate on-line, în timpul unei perioade de 10 luni. Sondajul măsoară satisfacția pasag...
BEȚIVII LUMII: EUROPENII     După ce luna trecută v-am prezentat cei mai mari consumatori de băuturi spirtoase din lume (votcă, rom, whisky, gin și tequila), un nou raport lansat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe data de 12 mai a.c. arată că, la nivel mondial, 3,3 milioane de decese au fost cauzate în anul 2012 de consumul de alcool. "Raportul privind starea globală privind alcoolul și sănătatea 2014" oferă profiluri de ...
DISTRIBUȚIA SMARTPHONE-URILOR ÎN ȚĂRILE LUMII      În februarie a.c. China a devenit cel mai mare utilizator la nivel mondial de smartphone-uri, devansându-i net pe americani, care au deținut supremația mereu. Totuși nu este nici o surpriză, ci era ceva așteptat, deoarece China are acum peste 1,3 miliarde de locuitori, comparativ cu 316 milioane în SUA. Iată care sunt primele 12 țări, în ordine inversă, care dețin cele mai multe telefoane inteligente. ...
PUBLICITATE PE SCARĂ      Publicitatea este o formă plătită de prezentare și promovare impersonală a ideilor, a bunurilor sau a serviciilor prin mijloace de informare. Multe companii folosesc publicitatea pentru a transmite unui anumit public mesaje referitoare la ele însele, la produsele și serviciile lor sau la modul lor de comportament, cu scopul de a determina un răspuns din partea acestuia. La publicitate nu apelează numai...
ANUL 2014 ÎN CÂTEVA IMAGINI    Încerc și anul acesta, așa cum am făcut anul trecut (2013), să surprind unele evenimente notabile care au caracterizat anul 2014 și pe care fotografi din întreaga lume le-au imortalizat. Anul 2014 în câteva imagini, această scurtă listă cu fotografii cu semnificație culturală, cu valoare de știre și cu evenimente deosebite reprezintă câteva "felii din viața" anului 2014. Un balon cu aer ca...
CREAȚII CIUDATE ÎN MODĂ – 2012      Am selectat câteva fotografii realizate în anul 2012 la prezentările de modă. Vestimentațiile sau costumațiile sunt cel puțin ciudate sau stranii, având un factor de imaginație bolnavă sau chiar de nebunie. Probabil “rafinamentul” lor este depășit doar de etichetele cu prețuri. Creația casei de modă Haute Xuming din China, la China Fashion Week, Beijing, pe 1 noiembrie 2012, prezintă un cap de drago...
VIOLENȚA ÎMPOTRIVA FEMEILOR    Mai mult de una din trei femei din întreaga lume au experimentat violența fizică sau sexuală, arată un raport lansat de către Organizația Mondială a Sănătății și alte două organizații: The London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) și The South African Medical Research Council (SAMRC). Margaret Chan, de la OMS a declarat că violența împotriva femeilor a devenit "o problemă de sănătate la nive...
CELE MAI FRUMOASE CIUPERCI DIN LUME      Ciupercile sunt plante inferioare, lipsite de clorofilă (nu își pot produce singure hrana, așa cum fac plantele, care sintetizează substanțe organice cu ajutorul luminii), care trăiesc ca parazite sau ca saprofite (organisme vegetale care își procură hrana din substanțe organice în descompunere) și se răspândesc prin spori. Ele fac parte dintr-un regn aparte, cel al fungilor. Unele dintre ciuperci sunt...
CEL MAI SIGUR – AVIONUL      Anul 2012 a fost un an extrem de sigur pentru aviația civilă – arată statisticile privind accidentele de avion prezentate de Aviation Safety Network (ASN). Au fost înregistrate în total 23 de accidente mortale de avion, din care au rezultat 475 decese și 36 decese la sol (alte persoane decât cele aflate în avioane). Ambele cifre sunt extrem de mici, mai mici decât media pe ultimii zece ani, care a fost...
CHECK-IN ÎN ORAȘ      Cele două opțiuni de bază pentru o deplasare la aeroport sunt metroul sau un tren și mijloace auto. Prima are dezavantajul mare a trambalării bagajelor, iar mersul cu un vehicul (autobuz, taxi, închiriat, al prietenilor, etc.) implică stresul traficului și eventual tarifele mari de transport sau taxele de parcare, la fel de mari. Hong Kong a găsit o  modalitate mult mai bună. Soluția se numește “check-...