Mediul în care este tratat un pacient a rămas în mare parte neschimbat de decenii. Un proiect, denumit camera pacientului 2020, a fost realizat de către o firmă de design non-profit (NXT Health) în urma unei colaborări cu peste 35 de parteneri din industrie, combinată cu cunoștințele medicilor, care a început acum patru ani în New York. Spațiul a fost reproiectat astfel încât să ofere condiții optime pentru bolnav și să îmbunătățească activitatea medicală.

Camera pacientului

     Iată câteva caracteristici principale ale prototipului, care nu numai că arată bine, dar fiecare detaliu a fost proiectat cu funcționalitate bine definită:

  • Suprafețele solide nu sunt poroase și au o textură anti-microbiană, care limitează germenii, reducând astfel posibilitatea de infecții. Pe lângă aceasta, suprafețele sunt proiectate pentru a reduce zonele în care bacteriile se pot ascunde și să se înmulțească.

Camera pacientului 1

  • Podeaua este confecționată dintr-un material puțin dur, aproape moale, pentru a preveni lovituri serioase în cazul în care pacientul cade.
  • Senzori inteligenți știu când o asistentă medicală intră în cameră și chiuveta devine  roșie, amintindu-i să se spele pe mâini.

Camera pacientului 5

  • Pacientul are la dispoziție un fel de tabletă PC, denumita “Patient Companion”, care dispune de comenzi vocale activate. Acesta poate fi utilizată de către pacienți pentru a contacta cadrele medicale, pentru a verifica propriul progres medical și pentru a controla factorii de mediu, cum ar fi lumina și temperatura. Ele pot fi de asemenea folosite pentru divertisment.

Camera pacientului 2

  • Pentru a preveni căderile, drumul între pat și de baie este iluminat puternic și prevăzut cu mânere de susținere.
  • Baia în sine este un concept adaptabil, care dispune de un sistem de uși glisante, care poate fi reconfigurat în funcție de nevoile de îngrijire ale pacientului.

Camera pacientului 4

     Pentru a vă face o imagine mai clară, urmăriți un video scurt:

Camera pacientului din spitalul viitorului (2020)

     Ce credeți, vom avea și noi vreodată asemenea facilități în spitalele obișnuite din România?

Sursa : Daily Mail

 


Alte articole captivante


iPAD DE AUR DE 24 CARATE      Hotelul Burj Al Arab din Dubai este probabil unul dintre cele mai luxoase hoteluri din lume, această structură uimitoare oferind servicii și facilități într-adevăr extraordinare. Având 202 apartamente duplex luxoase, cu majordom de serviciu, nouă restaurante de clasă mondială, patru bazine de înot (două în aer liber și două acoperite) și o plajă privată, săli de sport și pentru sănătate, centru Spa, ac...
MAREA BRITANIE NU ESTE REGATUL UNIT      Am observat că adesea se confundă Marea Britanie cu Regatul Unit și mai demult nici eu nu i-am dat importanța cuvenită. De fapt, Marea Britanie nu este Regatul Unit, între cele două entități existând o diferență majoră. Inclusiv traducerea automată oferită de Google, pe care o folosește o mulțime de lume, nu face diferența între Marea Britanie (Great Britain sau GB) și Regatul Unit (United Kingdom sau ...
ROMÂNIA PE INTERNET      Datele publicate de Eurostat - Biroul de Statistică al Uniunii Europene, reprezintă numai o mică parte din rezultatele unui studiu referitor la accesul europenilor (statele din Uniunea Europeană, plus Islanda, Norvegia, Croația, Muntenegru, Macedonia și Turcia) la tehnologiile informației. Am extras câteva informații care par mai interesante.      Procentul persoanelor din UE, care au utilizat Interne...
MAȘINA CARE NU SE MURDĂREȘTE      Pentru conducătorii auto care urăsc spălarea mașinii proprii - o corvoada costisitoare - în fața casei, în parcările de la blocuri sau la spălătoriile auto sau pentru cei care consideră piperate prețurile pentru estetica exterioară a autoturismelor, gigantul japonez Nissan propune prima mașină din lume care nu se murdărește pe orice fel de drum. O putem numi mașina care se “auto-curăță" și care ar pute...
CEL MAI MARE VAS DIN LUME      În portul Okpo din Coreea de Sud, Daewoo și Marine Engineering au lucrat la construirea celei mai mari nave pentru transportul maritim de containere. Măsurând 400 de metri în lungime, 59 de metri în lățime și având o înălțime comparabilă cu o clădire cu 20 de etaje, cel mai mare vas din lume de transport are o capacitate de 18.000 de containere de 20 picioare.      Observație: un container de 20 picio...
INVENȚII JAPONEZE      Invențiile, în mod cert, au adus schimbări radicale în viețile noastre, făcându-le mai ușoare și mai bune. Dar există invenții mai puțin cunoscute, care ar putea fi la fel de revoluționare, dacă ar avea o șansă. De-a lungul ultimelor decenii, inventatorii japonezi au venit cu niște idei năstrușnice, unele chiar scandaloase. Ei numesc aceste invenții "chindogu", cuvânt care se poate traduce aproximativ ...
ADIO INJECȚII CU ACE      Unii le urăsc, alții se tem de ele și majoritatea oamenilor nu se bucura de injecții cu ace. Însă acestea ar putea deveni, în sfârșit, de domeniul istoricului medical, după ce oamenii de știință au găsit o modalitate de a injecta medicamentele sub piele dintr-o lovitură, folosind lasere. Procesul, dezvoltat la Universitatea Națională din Seul, în Coreea de Sud, ar putea revoluționa modul în care vom pr...
JUCĂRII INTELIGENTE CARE SPIONEAZĂ      O coaliție formată din organizații pentru apărarea drepturilor consumatorilor și dreptului la confidențialitate a depus recent o plângere la Federal Trade Commission - agenția americană pentru protecția consumatorilor - susținând că producătorul de jucării Genesis Toys și furnizorul său de tehnologie, Nuance Communications, folosesc jucării inteligente care spionează, încălcând intimitatea copiilor și ...
MUTAȚIE GENETICĂ – REGIUNEA DEMENȚILOR      Regiunea Yarumal din nordul Columbiei, care cuprinde orășelul cu același nume și circa alte 20 de sate, poate fi numită, fără a fii răutăcios sau insensibil la suferințele altora, regiunea demenților. Mai mult de 5.000 de locuitori din această regiune, în care trăiesc peste 30 000 de suflete, au moștenit o mutație care îi predispune la maladia nemiloasă numită Alzheimer.      Ceea ce este mult mai cum...
SEMNIFICAȚIA EXPRESIEI LUNA DE MIERE      În zilele noastre noțiunea de luna de miere are un sens plăcut, pozitiv, dar această tradiție are la bază niște obiceiuri nu tocmai fericite pentru tânăra mireasă. Această sintagmă este legată de concepțiile medievale asupra femeii și asupra căsătoriei. În Evul Mediu dragostea era considerată un sentiment distrugător, care nu avea sens, o pasiune bazată mai degrabă pe porniri instinctive, ci nu pe spir...