Legile naturii spun că orice ființă se naște, evoluează și apoi moare. Tot în natură există însă un organism care încalcă flagrant această regulă, motiv pentru care a fost poreclită “meduza nemuritoare”. Această meduză foarte mică se numește științific Turritopsis dohrnii și a fost descoperită în anul 1988 de către biologul marin german Christian Sommer, care făcea cercetări pe riviera italiană, în apropiere de Portofino. Sommer cerceta hydrozoa (o clasa de nevertebrate foarte mici, de pradă, unele solitare, altele grupate în colonii, care trăiesc în general în apă sărată; câteva din această clasă trăiesc în apă dulce; hydrozoa sau hydrozoans sunt legate de meduze și corali) pe care le aduna în vase Petri  (vas cilindric de mică adâncime, transparent, din sticla sau material plastic, cu capac; este ușor de manevrat, ieftin, și se poate stivui; este folosit în microbiologie pentru culturile de microorganisme) și le observa obiceiurile de reproducere. După câteva zile, el a observat că  Turritopsis dohrnii se comporta într-un mod foarte ciudat. Clar vorbind, ele au refuzat să moară, inversându-și ciclul firesc de viață, până au ajuns la stadiul de polip și au  început un nou ciclul de viață.

Meduza nemuritoare

     Mai mulți biologi din Italia, fascinați de această descoperire, au continuat studiile, iar în 1996 au publicat o lucrare numită „Inversarea Ciclului Vieții”. Oamenii de știință au concis: această specie se poate transforma înapoi în polip, scăpând astfel de moarte și având potențialul nemuririi. „Această constatare pare a demitiza cea mai fundamentală lege a  naturii: te-ai născut, trăiești și apoi mori.” Unul dintre autorii lucrării, Ferdinando Boero, a asemănat meduza cu un fluture, care, în loc să moară, se transforma într-o omidă. O altă metaforă folosită: o găină care se transformă într-un ou, din care iese un alt pui sau un om bătrân care devine din ce în ce mai tânăr până când este din nou un făt (un fel de Benjamin Button).

Meduza nemuritoare 1

     După un sfert de secol, biologii au realizat unele progrese stabilind că procesul de întinerire este stimulat de stresul mediului înconjurător sau de o agresiune fizică asupra ei. Se știe că procesul de întinerire este supus la transdiferențiere celulară, un proces neobișnuit prin care celulele corpului își schimbă funcția, de exemplu o celula nervoasă se transformă într-o celulă a pielii. Fenomenul este întâlnit și în cazul celulelor stem umane.

     Cercetările au arătat, de asemenea că, în ultimele decenii, meduzele nemuritoare s-au răspândit rapid în toate oceanele lumii, prin apa de mare folosită pentru balast pe navele de marfă, fiind observate nu numai în Marea Mediterană, dar și în largul coastelor din Panama, Spania, Florida și Japonia. Această “invazie silențioasă”  dovedește capacitatea de supraviețuire și de proliferare a acestei specii în oceanele lumii.

Meduza nemuritoare 2

     In ciuda acestei descoperiri incredibile, povestea “meduzei nemuritoare” a rămas în mediul strict academic al biologiei marine. Nimeni nu a fost interesat să încerce extinderea acestor cercetări la alte forme de viață sau realizarea unui medicament care să producă întinerirea sau să “inverseze îmbătrânirea”. S-au pur și simplu nu se dorește acest lucru!

Sursa : The New York Times – 28 noiembrie 2012

 


Alte articole captivante


AUTOSTRADA MODERNĂ A VIITORULUI      Autostrada modernă a viitorului sau “autostrada inteligentă " va utiliza cele mai noi tehnologii în construcția de drumuri, designerii ei susținând că va fi "mai durabilă, mai sigură și va avea un caracter intuitiv". Companiile din spatele proiectului, firmele olandeze Studio Roosegaarde și Heijmans Infrastructure – care deja au fost premiate cu "Cel mai bun concept al viitorului" (Best Future Concept)...
ILUZIA STABILITĂȚII      Chiar dacă suntem convinși sau ezitanți când spunem că ne-am schimbat foarte mult de-a lungul anilor, foarte putini dintre noi admit că ne vom schimba în viitor - potrivit unui nou studiu publicat în revista Live Science la începutul lunii.      Studiul a inclus 19 000 de oameni cu vârste cuprinse între 18 și 68 de ani, care au fost chestionați cu privire la cât de mult cred că s-au schimbat în ultimu...
FUMATUL, BĂUTURA ȘI SPERMATOZOIZII      Marți, 12 iunie 2012, a fost publicat un nou studiu britanic care susține că, atunci când un bărbat bea în exces, fumează sau are alte comportamente nesănătoase, acestea, probabil, nu vor avea efecte negative asupra spermei sale. Dar, experți în fertilitate care au văzut raportul, nu au fost în totalitate de  acord cu concluziile acestuia. „Sunt îngrijorat că acest studiu este limitat și izolat și va t...
PISICUȚA HIGH-TECH      Un smart-phone din ziua de azi are mai multe facilități decât 10 dispozitive diferite folosite acum câțiva zeci de ani pentru fotografiat, filmat, înregistrări și redări audio sau video, urmărire sau poziționare, etc. Tehnologiile actuale folosite în lumea spionajului la nivel de vârf, complet clasificate, sunt superioare cu cel puțin două nivele peste tehnologiile la îndemâna muritorilor de rând, dar ...
COMPANII AERIENE CU LOCURI DE LUX      Unele companii aeriene cresc taxele și înghesuie mai multe scaune în avion, altele recurg la diverse strategii de fidelitate pentru clienți, iar unele dintre ele încercă să atragă călătorii prin condiții de lux sau chiar prin apartamente de primă clasă. Asociația Internațională de Transport Aerian a constatat că locurile la clasa întâi și cele de la business-class alcătuiesc doar 8% din toate taxele, d...
BOTEZUL NAVELOR MARITIME      Botezul navelor maritime este un fel de certificat de naștere al vapoarelor de aproape orice tip, care, de cele mai multe ori, coincide cu ceremonia de lansare la apă. În zilele noastre, se folosește o sticlă cu lichid (șampanie, vin sau chiar apă) care este spartă de prova navei, încercând să sugereze faptul că nava este pregătită să lupte împotriva  valurilor mării. Diverse credințe marinărești susți...
RENAȘTEREA UNEI PLANTE      Oameni de știință ruși au reușit să readucă la viață sau să renască o plantă după mai mult de 30 000 de ani, fiind cel mai vechi organism vegetal regenerat vreodată. Datorita lor și probabil unei veveriță preistorice întreprinzătoare, a fost posibilă regenerarea acestei plante, numita Sylene Stenophylla, din pleistocenul superior.      Pe malul râului Kolîma din Siberia, rușii au găsit în permafrost (...
ÎNTREBĂRI DE CULTURĂ GENERALĂ      Prin cultură generală se înțelege totalitatea cunoștințelor acumulate de-a lungul anilor sau nivelul ridicat de dezvoltare intelectuală la care a ajuns un individ prin posedarea de cunoștințe variate în diverse domenii. De obicei, cei care stăpânesc cunoștințe generale (universale) temeinice sunt priviți cu admirație de cei din jur și constituie o clasă oarecum invidiată în societate.      Mai jos pro...
PERSONALITATEA POZIȚIILOR DE DORMIT      Suntem cu toții conștienți de limbajul corpului nostru atunci când suntem treji, dar nu ne gândim ce spune postura corpului nostru atunci când dormim. Ar putea fi interesant sau chiar paradoxal faptul că profilul corpului în somn definește o personalitate de multe ori foarte diferită de cea pe care ne-o cunoaștem.      Studiile au arătat că există șase tipuri comune de poziții de dormit, legate de t...
FERICIRE ȘI NEFERICIRE      V-ați întrebat vreodată ce este fericirea? Sunt convins că da! Ați dorit-o, ați ajuns pe o treaptă pe scara fericirii și doriți să urcați cât mai sus, cu o dezinvoltură de neoprit. Dar ați fost și nefericiți… Poate veți găsi pe aici unele dintre răspunsurile negăsite legate de fericire și nefericire.      Fericire este atunci când în adâncul sufletului tău, în adâncul ființei tale, găsești forța de a ...