HG 1317 din 2023

privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri (reformare), ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 (reformare), ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor

Emitent: Guvernul României

HG 1317 din 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1176 din 27 decembrie.

HG 1317 din 2023 intră în vigoare pe 6 ianuarie 2024 (conform articolului 69 din acest text).

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 85 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Prin prezenta hotărâre se stabilesc încălcările cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri (reformare), ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 (reformare), ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și sancțiunile contravenționale și alte măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Încălcările prevăzute la art. 1 se clasifică în:

a) cele mai grave încălcări;
b) încălcări foarte grave;
c) încălcări grave;
d) încălcări minore.

Articolul 3

Următoarele fapte reprezintă cele mai grave încălcări ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor de aplicare a acesteia, și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:

1. efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe transportului rutier fără a deține licență comunitară valabilă, certificat de transport în cont propriu valabil, autorizație pentru transportul rutier național contra cost valabilă, licență pentru activități conexe transportului rutier valabilă sau documentul de transport valabil, specific tipului de transport efectuat, astfel cum este stabilit prin reglementările specifice în vigoare, după caz;
2. sustragerea de la controlul în trafic sau obstrucționarea controlului în trafic prin:
a) refuzul de a supune autovehiculul/ansamblul de vehicule rutiere verificărilor necesare conform reglementărilor în vigoare, inclusiv verificării prin cântărire și/sau măsurare a dimensiunilor sau refuzul de a însoți vehiculul personalului cu atribuții de control în vederea cântăririi și/sau măsurării dimensiunilor;
b) refuzul de a însoți vehiculul personalului cu atribuții de inspecție și control într-un loc de parcare corespunzător realizării verificărilor necesare, într-o stație de inspecție tehnică periodică autorizată sau într-o reprezentanță R.A.R. pentru efectuarea unui control tehnic detaliat;
c) refuzul de a prezenta personalului cu atribuții de control, la solicitarea acestuia, documentele care trebuie deținute la bordul vehiculelor rutiere conform reglementărilor în vigoare;
d) neoprirea în trafic a autovehiculului la semnalul regulamentar al inspectorilor;
e) refuzul de a permite personalului cu atribuții de control efectuarea controlului atât în cabina vehiculului, în compartimentul destinat transportului pasagerilor, în spațiul destinat transportului mărfurilor, precum și în oricare altă parte a vehiculului, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de control;
3. sustragerea de la controlul la sediul operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/întreprinderii autorizate/operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/școlii de conducători auto/furnizorului sau beneficiarului de bunuri divizibile, după caz, sau obstrucționarea controlului la sediul acestora prin refuzul de a prezenta personalului cu atribuții de control, la solicitarea acestuia, documentele care trebuie deținute la sediu conform reglementărilor în vigoare;
4. lipsa de la bordul vehiculului rutier a autorizației de transport internațional corespunzătoare tipului de transport efectuat, prevăzută de legislația în vigoare/de acordurile rutiere bilaterale/multilaterale sau de convențiile internaționale din domeniul transporturilor rutiere la care România este parte ori efectuarea transportului rutier având autorizația de transport internațional necompletată/completată necorespunzător sau neștampilată de către autoritatea competentă, în cazul efectuării transportului rutier internațional contra cost de mărfuri ori de persoane de către un operator de transport rutier străin având România ca țară de tranzit, de destinație sau terță țară, după caz;
5. efectuarea transportului rutier cu un vehicul rutier pentru care s-a dispus măsura imobilizării conform prevederilor legale în vigoare;
6. utilizarea la efectuarea transportului rutier a unui autovehicul care nu are limitator de viteze montat conform reglementărilor în vigoare;
7. utilizarea unui echipament fraudulos capabil să falsifice datele dispozitivului limitator de viteză sau utilizarea unui limitator de viteză fraudulos;
8. utilizarea la efectuarea transportului rutier a vehiculelor rutiere care prezintă defecțiuni tehnice periculoase, astfel cum sunt stabilite prin reglementările specifice în vigoare;
9. utilizarea la efectuarea transportului rutier a vehiculelor rutiere fără inspecție tehnică periodică valabilă, efectuată în conformitate cu reglementările în vigoare;
10. efectuarea unor tipuri de cursuri de pregătire și perfecționare a persoanelor din domeniul transporturilor rutiere fără a deține autorizație de centru de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere valabilă pentru tipurile de cursuri respective, eliberată în condițiile legislației în vigoare, ori având autorizația suspendată, după caz;
11. efectuarea activității de pregătire teoretică și/sau practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără a deține autorizație valabilă de școală de conducători auto corespunzătoare categoriei pentru care se efectuează pregătirea, eliberată în condițiile legislației în vigoare, ori având autorizația suspendată, după caz;
12. efectuarea activității de pregătire teoretică și/sau practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere de către persoane care nu dețin atestat de profesor de legislație rutieră sau atestat de instructor auto valabil, după caz, eliberat în condițiile legislației în vigoare, cu excepția cursurilor de prim ajutor susținute de personal specializat în baza unui contract încheiat de acesta cu școala de conducători auto, potrivit reglementărilor în vigoare;
13. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a utiliza, în procesul de pregătire teoretică și/sau practică în vederea obținerii permisului de conducere, numai profesori de legislație rutieră atestați, cu excepția cursurilor de prim ajutor susținute de către personal specializat în baza unui contract încheiat de acesta cu școala de conducători auto, potrivit reglementărilor în vigoare și/sau numai instructori auto atestați, înregistrați la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., conform prevederilor legale în vigoare;
14. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost – a obligației de a desfășura activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost numai cu operatori de transport rutier licențiați;
15. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a include în contractul de școlarizare încheiat cu fiecare cursant toate costurile directe și indirecte, inclusiv costul combustibilului, aferente pregătirii teoretice și practice ale cursantului;
16. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a încheia un contract unic pentru pregătirea teoretică și practică, cu fiecare persoană care solicită pregătirea în vederea obținerii permisului de conducere sau obținerea unei noi categorii;
17. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a desfășura doar în locații care au fost autorizate, cu excepția pregătirii practice a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, una sau mai multe dintre următoarele activități: de pregătire teoretică/de secretariat/înregistrarea cursanților/încheierea contractului de școlarizare/primirea documentelor cursanților sau eliberarea către cursant a documentelor școlare;
18. efectuarea de către instructorul auto a pregătirii practice cu un cursant care nu este înregistrat în Registrul Național al Cursantului cu contract de școlarizare, act adițional sau contract de școlarizare pentru pregătire suplimentară, după caz;
19. efectuarea de către instructorul auto a activității de pregătire practică cu un cursant care nu se regăsește în foaia de parcurs;
20. efectuarea pregătirii teoretice și/sau practice a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere de către școlile de conducători auto organizate la nivelul Ministerului Educației, de instituții de învățământ particular acreditate conform legii, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sau la nivelul Ministerului Apărării Naționale, după caz, pentru elevii sau studenții care nu sunt înmatriculați în sistemul propriu de învățământ pentru profilul auto sau cursanți care nu aparțin Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apărării Naționale.

Articolul 4

Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor de aplicare a acesteia, și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
1. efectuarea transportului rutier contra cost prin servicii regulate în alte zile decât cele înscrise în graficul de circulație aferent licenței de traseu;
2. efectuarea transportului rutier cu un vehicul rutier pentru care operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată nu deține copia conformă a licenței de transport/copia conformă a licenței comunitare valabilă, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu valabilă sau copia conformă a autorizației pentru transportul rutier național contra cost, după caz;
3. utilizarea de către operatorul de transport rutier la efectuarea transportului rutier de mărfuri a unui conducător auto care nu este titular al atestatului de conducător auto obținut în condițiile prevăzute la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009;
4. nerespectarea de către operatorul de transport rutier străin a prevederilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 și/sau ale art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 privind efectuarea operațiunilor de cabotaj;
5. înstrăinarea licenței comunitare, a certificatului de transport în cont propriu, a autorizației pentru transportul rutier național contra cost și/sau a copiilor conforme ale acestor documente, a licenței pentru activități conexe transportului rutier, a autorizației de transport internațional sau a documentului de transport specific tipului de transport efectuat către un alt/o altă operator de transport rutier/întreprindere autorizată/operator economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/întreprindere de transport rutier în cont propriu sau către o persoană fizică ori juridică;
6. angajarea de către operatorul de transport rutier/ întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată/operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/școala de conducători auto, a unei persoane cu funcție care concură la siguranța rutieră sau a unui profesor de legislație rutieră care nu este titulară a unui atestat/certificat care atestă competența/calificarea profesională a acesteia, corespunzător funcției deținute și/sau tipului de transport efectuat, eliberat conform legislației în vigoare și/sau care nu deține aviz medical/aviz psihologic valabil, după caz;
7. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a depune la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., în termen de 10 zile, un număr de copii conforme ale licenței de transport/licenței comunitare egal cu numărul vehiculelor rutiere pentru care condiția de capacitate financiară nu mai este îndeplinită;
8. nerespectarea de către un operator de transport rutier dintr-un stat din afara Uniunii Europene a prevederilor art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, ori nerespectarea de către un operator de transport rutier român a prevederilor art. 46 din aceeași ordonanță;
9. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a efectua traseul sau cursa pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, în cazul transporturilor interjudețene, de la data comunicării sancțiunii retragerii licenței de traseu, cu excepția cazurilor în care licența de transport/licența comunitară este suspendată/retrasă;
10. efectuarea transportului rutier de mărfuri și/sau persoane cu vehicule rutiere care nu sunt destinate prin construcție tipului respectiv de transport sau cu vehicule rutiere care nu sunt clasificate/încadrate corespunzător, conform reglementărilor ulterioare;
11. efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei totale maxim autorizate pentru vehiculele cu o masă totală maximă autorizată care depășește 12 tone sau cu cel puțin 25% a masei totale maxim autorizate pentru vehicule cu o masă totală maximă autorizată care nu depășește 12 tone sau efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20% a masei maxime autorizate pe axe;
12. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a permite accesul nediscriminatoriu operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară, fără a depăși capacitatea de transport a autogării și fără a condiționa încheierea contractelor de efectuarea unor servicii suplimentare sau pe care operatorul de transport rutier nu le solicită;
13. utilizarea, de către operatorul de transport rutier/ întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată/operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/școala de conducători auto, a unei persoane cu funcție care concură la siguranța rutieră care nu este titulară a unui atestat/certificat care atestă competența/calificarea profesională a acesteia, corespunzător funcției deținute și/sau tipului de transport efectuat, eliberat conform legislației în vigoare, după caz;
14. nerespectarea de către conducătorul auto, în cazul efectuării transportului rutier în cont propriu de persoane, a obligației de a transporta doar persoanele angajate ale întreprinderii de transport rutier în cont propriu, nominalizate în documentul de transport sau, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale, a obligației de a transporta numai persoanele nominalizate în documentul de control;
15. nerespectarea de către conducătorul auto, în cazul efectuării transportului rutier, a obligației de a nu pleca în cursă cu un vehicul care are tahograful sau limitatorul de viteză defect, nesigilat sau fără suficiente foi de înregistrare pentru efectuarea întregului parcurs al transportului și/sau a obligației de a nu permite intervenția persoanelor neautorizate asupra aparatelor tahograf și a limitatoarelor de viteză;
16. conducerea unui vehicul utilizat la efectuarea transportului rutier de către un conducător auto care nu deține atestat/certificat valabil care atestă competența/calificarea profesională a acesteia, corespunzător tipului de transport efectuat, eliberat conform legislației în vigoare;
17. nerespectarea de către conducătorul auto, în cazul efectuării transportului rutier, a obligației de a emite bilete/ legitimații de călătorie sau emiterea de bilete/legitimații de călătorie necorespunzătoare tarifelor aferente distanței parcurse de persoanele transportate;
18. nerespectarea de către conducătorul auto, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale, a obligației de a nu opri pentru urcarea altor persoane decât a celor care aparțin categoriei pentru care a fost autorizat/licențiat serviciul respectiv;
19. nerespectarea de către conducătorul auto a obligației de a efectua transport rutier de persoane numai în limita numărului de locuri înscris în certificatul de înmatriculare/certificatul de clasificare, după caz;
20. nerespectarea de către centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de a asigura lectorii/ formatorii/ instructorii necesari și mijloacele necesare desfășurării cursurilor, conform programelor de pregătire;
21. nerespectarea de către centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de a utiliza spațiile destinate activității de pregătire și perfecționare exclusiv în scopul pentru care au fost autorizate;
22. înscrierea de către centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a persoanelor care nu îndeplinesc cerințele prevăzute de legislația în vigoare, în vederea susținerii examinării pentru obținerea atestatelor/certificatelor de pregătire profesională;
23. efectuarea de către instructorul auto a activității de pregătire practică cu un cursant în alt interval de timp decât cel prevăzut pentru cursantul respectiv în foaia unică zilnică de parcurs;
24. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a asigura efectuarea pregătirii practice în vederea obținerii permisului de conducere numai de către instructori auto cu care are încheiat contract în acest sens;
25. utilizarea în procesul de pregătire practică în vederea obținerii permisului de conducere a vehiculelor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația specifică în vigoare;
26. lipsa din dosarul arhivat la sediul școlii de conducători auto a contractului de școlarizare și/sau a copiei documentului de plată, după caz;
27. eliberarea, de către școala de conducători auto, a fișei de școlarizare cursanților care nu au finalizat cursurile de pregătire teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere;
28. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a înscrie cursanții în registrul unic de evidență a acestora, pentru efectuarea pregătirii teoretice și practice în vederea obținerii permisului de conducere;
29. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a efectua pregătirea practică a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere numai după finalizarea pregătirii teoretice a acestora sau nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a elibera instructorului auto foaia unică zilnică de parcurs pentru fiecare autovehicul;
30. efectuarea de către școala de conducători auto a activității de pregătire teoretică și/sau practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără ca acestea să îndeplinească cerințele prevăzute de legislația în vigoare;
31. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a utiliza în procesul de pregătire practică în vederea obținerii permisului de conducere doar vehiculele înscrise în Registru Național al Cursanților;
32. depășirea de către instructorul auto a duratei maxime lunare prevăzute de legislația în vigoare pentru efectuarea pregătirii practice în vederea obținerii permisului de conducere;
33. depășirea de către profesorul de legislație rutieră a duratei maxime lunare prevăzute în legislația în vigoare pentru efectuarea pregătirii teoretice în vederea obținerii permisului de conducere;
34. furnizarea către autoritatea emitentă de documente conținând informații incorecte/false, pentru obținerea licenței comunitare sau a copiei conforme a acesteia, a certificatului de transport în cont propriu sau a copiei conforme a acestuia, a autorizației pentru transportul rutier național contra cost sau a copiei conforme a acesteia, a licenței pentru activități conexe transportului rutier, a licenței de traseu, a autorizației de transport internațional, a autorizației de centru de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a autorizației de școală de conducători auto, a atestatului de instructor auto, a atestatului de profesor de legislație rutieră, a atestatului/certificatului care atestă competența/calificarea profesională a conducătorului auto, după caz, și/sau furnizarea de documente conținând informații incorecte/false în vederea participării la atribuirea prin Sistemul informatic pentru obținerea licenței de traseu;
35. utilizarea legitimațiilor de transport tip card de către alte persoane decât de cele îndreptățite și/sau în alte condiții decât cele recunoscute de legislația în vigoare;
36. efectuarea transportului rutier internațional de persoane prin servicii regulate de către un operator de transport rutier prin intermediul unui subcontractant care nu este indicat în autorizația de transport internațional sau care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
37. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române – A.R.R., anterior efectuării transportului rutier, prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe pagina de internet a acesteia, datele solicitate referitoare la transportul rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale;
38. plecarea în cursă din capătul de traseu la alte ore decât cele înscrise în graficul de circulație aferent licenței de traseu sau plecarea în cursă din altă locație decât capătul de traseu înscris în graficul de circulație aferent licenței de traseu, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate;
39. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a încheia contracte de acces în autogară, în conformitate cu graficele de circulație aferente licențelor de traseu/autorizațiilor de transport internațional.

Articolul 5

Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor de aplicare a acesteia și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
1. nerespectarea de către centrele de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de afișare în sala/sălile de curs a prevederilor art. 63;
2. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de returnare a atestatului de conducător auto obținut în condițiile prevăzute la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 către autoritatea emitentă, în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării acestuia;
3. efectuarea de către operatorul de transport rutier, în cadrul unui serviciu internațional ocazional, a unor servicii ocazionale/ excursii locale în alt stat membru al Uniunii Europene decât cel de stabilire, cu nerespectarea prevederilor art. 13 teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
4. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a condițiilor specificate în autorizația de transport internațional de persoane în cazul prevăzut la art. 6 alin. (6) teza întâi din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, referitoare la utilizarea unor vehicule suplimentare;
5. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligațiilor privind foaia de parcurs prevăzute la art. 12 alin. (2) și (3) și art. 17 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
6. nerestituirea de către operatorul de transport rutier, conform reglementărilor în vigoare, a foilor de parcurs completate autorității emitente, în cazul operațiunilor de cabotaj efectuate sub formă de servicii ocazionale;
7. efectuarea transportului rutier internațional contra cost de persoane prin servicii ocazionale fără respectarea prevederilor Acordului privind transportul internațional ocazional de călători cu autocarul și autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 439/2002;
8. efectuarea transportului rutier internațional de mărfuri perisabile fără respectarea prevederilor Acordului cu privire la transporturile internaționale de produse perisabile și cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP), adoptat la Geneva la 1 septembrie 1970, la care România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 75/1998, aprobată prin Legea nr. 2/1999;
9. efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea între 5% și 20% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o masă totală maximă autorizată care depășește 12 tone sau între 5% și 25% a masei totale maxime autorizate pentru vehicule cu o masă totală maximă autorizată care nu depășește 12 tone sau efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea între 5% și 20% a masei maxime autorizate pe axe;
10. nerespectarea de către un operator de transport rutier român a prevederilor art. 25 alin. (1) – (3) și ale art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;
11. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a anunța anticipat, la capetele traseului cursele care nu pot fi efectuate din cauză de forță majoră sau din alte cauze;
12. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura preluarea persoanelor transportate din vehiculele rămase imobilizate pe traseu, în termenele prevăzute de legislația în vigoare;
13. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a prevederilor art. 49 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;
14. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a se asigura, în cazul efectuării transportului rutier, că sistemul de fixare, elementele de fixare și dispozitivul de fixare a mărfii respectă condițiile prevăzute de legislația în vigoare;
15. utilizarea la efectuarea transportului rutier a unui autovehicul al cărui limitator de viteză nu este montat de un atelier autorizat;
16. nerespectarea de către managerul activității școlii de conducători auto a obligației de a asigura completarea Registrului Național al Cursanților, privind pregătirea cursanților;
17. nerespectarea de către operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane a obligației de a transmite semestrial, către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., raportările privind operațiunile de cabotaj, prevăzute la art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
18. utilizarea la efectuarea transportului rutier a vehiculelor rutiere care prezintă defecțiuni tehnice majore, astfel cum sunt stabilite prin reglementările specifice în vigoare;
19. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a comunica, prin mijloace corespunzătoare de publicitate, utilizatorilor serviciului regulat pe care îl efectuează în baza unei autorizații/licențe de traseu renunțarea la efectuarea serviciului, cu cel puțin 30 de zile înainte de data renunțării;
20. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a obligației de a deține la sediul menționat în certificatul de transport rutier în cont propriu unul dintre următoarele documente:
a) certificatul de transport rutier în cont propriu, în original;
b) cărțile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deținute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deținute cu orice alt titlu;
c) documentele doveditoare din care să rezulte că deține vehicule cu orice alt titlu, în original;
d) documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiții legale a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;
e) toate documentele din care reiese menținerea condițiilor inițiale care au stat la baza eliberării certificatului de transport în cont propriu;
f) dovada verificării tahografelor și limitatoarelor de viteză, în original sau în copie conformă cu originalul;
g) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau o copie conformă a acestuia, după caz;
h) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente care cad în sarcina întreprinderii de transport rutier în cont propriu;
i) tichetele de cântar pentru transportul mărfurilor divizibile, pentru anul în curs și anul precedent;
21. nerespectarea de către întreprinderile de transport rutier în cont propriu a obligației de a face dovada punerii la dispoziția conducătorilor auto, pentru vehiculele cu care efectuează transport rutier în cont propriu, a unuia dintre următoarele documente, în vederea prezentării acestor documente cu ocazia controlului în trafic:
a) copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum și documentele prin care se dovedește faptul că transportul efectuat este în cont propriu;
b) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009;
c) documentul de transport specific tipului de transport efectuat, astfel cum este stabilit prin reglementările specifice în vigoare;
d) certificatul de agreare, în original, eliberat în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, în cazul vehiculelor care transportă anumite mărfuri periculoase;
e) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente care cad în sarcina întreprinderii de transport rutier în cont propriu, în copie;
22. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu a obligației de a efectua transport rutier de mărfuri ori de persoane pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, numai dacă autovehiculele sunt dotate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori au montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate;
23. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a admite la transport persoanele care beneficiază, potrivit legii, de facilități la transportul rutier contra cost de persoane;
24. nerespectarea de către întreprinderea autorizată să efectueze transport rutier național contra cost a obligației de a deține la sediul menționat în autorizație unul dintre următoarele documente:
a) autorizația pentru transportul rutier național contra cost, în original;
b) cărțile de identitate ale vehiculelor, în original pentru cele deținute în proprietate, respectiv în copie pentru cele deținute cu orice alt titlu;
c) documentele doveditoare, din care să rezulte că deține vehicule cu orice alt titlu, în original;
d) avizele medicale și psihologice valabile pentru managerul de transport și pentru conducătorii auto angajați/utilizați;
e) toate documentele din care reiese menținerea condițiilor inițiale care au stat la baza eliberării autorizației pentru transportul rutier național contra cost;
f) documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiții legale a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;
25. nerespectarea de către întreprinderea autorizată să efectueze transport rutier național contra cost a obligației de a face dovada punerii la dispoziția conducătorilor auto, pentru vehiculele cu care efectuează transport rutier, a unuia dintre următoarele documente, după caz, în vederea prezentării acestor documente cu ocazia controlului în trafic:
a) copia conformă a autorizației pentru transportul rutier național contra cost;
b) certificatul de competență profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat;
c) documentul de transport;
26. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a efectua traseul sau cursa pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, în cazul transporturilor interjudețene, de la data comunicării sancțiunii retragerii licenței de traseu;
27. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a efectua traseul/cursa pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile de la data depunerii la Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. a cererii de renunțare la licența de traseu respectivă;
28. utilizarea, de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu/ întreprinderea autorizată/operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/școala de conducători auto a unei persoane cu funcție care concură la siguranța rutieră sau a unui profesor de legislație rutieră care nu deține aviz medical/aviz psihologic valabil, după caz;
29. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a transmite semestrial, către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, raportul efectuării curselor aferente serviciilor regulate de transport rutier internațional contra cost de persoane;
30. neefectuarea de către operatorul de transport rutier a cursei până la capătul de traseu, în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate;
31. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura desfășurarea serviciului la nivelul de calitate, continuitate, regularitate și capacitate conform autorizației de transport internațional, în cazul efectuării transportului rutier internațional contra cost de persoane prin servicii regulate;
32. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a deține la sediul menționat în licența comunitară unul sau mai multe documente dintre următoarele, după caz:
a) documentul de control, în original, reîntregit dacă a fost folosit în totalitate și foile de parcurs pentru documentul de control aflat în exploatare, în cazul transportului de persoane prin servicii ocazionale în trafic național și internațional, pentru anul în curs și anul precedent;
b) cărțile de identitate ale vehiculelor, în original, pentru cele deținute în proprietate, respectiv în copie, pentru cele deținute cu orice alt titlu;
c) documentele doveditoare din care să rezulte că deține vehicule cu orice alt titlu, în original;
d) dovada verificării tahografelor și limitatoarelor de viteză, în original sau în copie conformă cu originalul;
e) documentele din care reiese menținerea condițiilor de acces la ocupația de operator de transport rutier și la piața transporturilor rutiere;
f) documentele doveditoare din care să rezulte angajarea în condiții legale a persoanelor cu funcții care concură la siguranța circulației;
g) documentele de transport specifice tipului de transport efectuat, pentru anul în curs și anul precedent și/sau documentele/înregistrările justificative privind utilizarea e-CMR, după caz;
h) documentul de control INTERBUS, în original, reîntregit dacă a fost folosit în totalitate, și foile de parcurs pentru documentul de control INTERBUS aflat în exploatare, pentru anul în curs și anul precedent;
i) documentul de control prevăzut de acordurile bilaterale pentru transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale, în cazul statelor nesemnatare ale Acordului INTERBUS, pentru anul în curs și anul precedent;
j) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente care cad în sarcina operatorului de transport rutier;
k) documentele privind întreținerea vehiculelor pentru o perioadă de 18 luni, care să conțină informații privind: informări legate de sesizările conducătorilor auto privind starea tehnică a vehiculului, rezoluții ale managerului de transport, modalitatea de soluționare și documente justificative, în cazul în au fost întocmite astfel de documente;
l) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau o copie conformă a acestuia, după caz;
m) copia autorizației de transport internațional, în cazul prevăzut la art. 6 alin. (1) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
n) certificatele de clasificare, în copie;o) tichetele de cântar pentru transportul mărfurilor divizibile, pentru anul în curs și anul precedent;
p) autorizațiile speciale de transport pentru transportul mărfurilor cu depășirea maselor și/sau a dimensiunilor maxime admise;
q) licența comunitară, în original;
33. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a face dovada punerii la dispoziția conducătorilor auto, pentru vehiculele cu care efectuează transport rutier, a unuia dintre următoarele documente, după caz, în vederea prezentării acestor documente cu ocazia controlului în trafic:
a) documentul de transport, specific tipului de transport efectuat, astfel cum este stabilit prin reglementările specifice în vigoare;
b) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente care cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie;
c) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, după caz;
d) documentele din care să rezulte apartenența pasagerilor la categoria pentru care este licențiat serviciul de transport de persoane prin servicii regulate speciale;
e) documentele prevăzute la art. 6 alin. (6) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
f) documentele care să conțină elementele prevăzute la art. 8 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, în cazul efectuării unei operațiuni de cabotaj;
g) certificatul de clasificare, în original, eliberat în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;
h) certificatul de agreare, în original, eliberat în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, în cazul vehiculelor care transportă anumite mărfuri periculoase;
i) autorizațiile de transport internațional, corespunzătoare tipului de transport efectuat prevăzute de legislația în vigoare/de acordurile rutiere bilaterale/multilaterale sau de convențiile internaționale din domeniul transporturilor rutiere la care România este parte;
j) copia conformă a licenței comunitare;
34. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a repartiza cursele pe peroane, astfel încât să se asigure un interval de cel puțin 15 minute între două plecări consecutive de la același peron;
35. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a întocmi programul autogării în funcție de orele de plecare și de sosire a curselor; autogara se deschide cu minimum 30 de minute înainte de plecarea/sosirea primei curse și se va închide după minimum 30 de minute de la sosirea/plecarea ultimei curse;
36. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a remedia deficiențele semnalate de publicul călător și constatate de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare I.S.C.T.R., în termenul stabilit de acesta;
37. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a primi și de a înregistra toate cererile operatorilor de transport rutier care solicită accesul în autogară, cereri la care se răspunde afirmativ sau negativ, cu motivarea refuzului, în scris, în termen de 20 de zile de la data primirii cererii;
38. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a încheia contracte de acces în autogară cu operatorii de transport rutier deținători de licență de traseu, în conformitate cu graficele de circulație aprobate, fără a depăși perioada de valabilitate a programului de transport și fără a depăși capacitatea autogării sau lipsa de la sediul autogării a contractelor pentru accesul vehiculelor operatorilor de transport rutier la serviciile acesteia sau a unor copii ale acestor contracte;
39. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier a obligației de a înlocui managerul de transport în termen de 30 de zile, în situația în care acesta nu mai îndeplinește această funcție sau în cazul în care acesta nu mai îndeplinește condiția de bună reputație ori competență profesională;
40. permiterea de către operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier a accesului la serviciile autogării al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care nu a fost încheiat contract, al vehiculelor operatorilor de transport rutier care nu au prevăzută autogara respectivă ca punct de oprire în graficul de circulație, precum și al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care se efectuează transport rutier de persoane contra cost prin servicii regulate speciale sau ocazionale;
41. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost – a obligației de a deține la sediu evidența activităților de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost desfășurate și/sau documentele privind activitățile de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost desfășurate, pentru anul în curs și anul precedent;
42. nerespectarea de către un operator economic care desfășoară activități conexe transportului rutier a prevederilor art. 54 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;
43. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a asigura evidența curselor plecate și sosite, precum și ordinea cronologică de execuție, care va cuprinde:
a) ora de plecare/sosire;
b) numărul de circulație;
c) traseul;
d) operatorul de transport rutier;
e) observații;
44. conducătorul auto nu poate să prezinte la controlul în trafic atestatul/certificatul care atestă competența/calificarea profesională sau acesta este deteriorat/ilizibil;
45. nerespectarea de către centrele de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, în procesul de pregătire, a duratei minime de pregătire și a numărului de ore de pregătire prevăzute de reglementările în vigoare, corespunzătoare cursurilor pentru care au fost autorizate;
46. nerespectarea de către centrele de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a uneia sau mai multor obligații ce le revin, potrivit reglementărilor în vigoare, privind înscrierea cursanților și/sau păstrarea la sediu a tuturor documentelor aferente pregătirii acestora;
47. nerespectarea de către centrele de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de a informa Direcția transport rutier din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii cu privire la orice modificare a datelor prezentate în dosarul de autorizare, conform reglementărilor în vigoare;
48. nerespectarea de către conducătorul auto a obligației de a utiliza la efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei numai vehicule rutiere care sunt dotate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori au montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate sau de a nu utiliza la efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane pe drumurile publice care nu sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei vehicule rutiere care au montate pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate;
49. nerespectarea de către conducătorul auto angajat al operatorului de transport rutier a obligației de a transporta, în baza biletului/tichetului/cuponului special de călătorie acordat ca facilitate la transportul rutier, completat anterior efectuării transportului, numai acele persoane care beneficiază de facilități la transport potrivit legii;
50. nerespectarea de către conducătorul auto angajat al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/întreprinderii autorizate a regulilor privind încărcarea, repartizarea încărcăturii, asigurarea și fixarea mărfurilor transportate;
51. nerespectarea de către conducătorul auto angajat al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu a obligației de a permite urcarea în autovehicul numai a persoanelor posesoare de bilete/legitimații de călătorie/legitimații eliberate de beneficiarul transportului sau a persoanelor care sunt menționate în documentul de transport, după caz;
52. nerespectarea de către conducătorul auto angajat al operatorului de transport rutier a obligației de a nu îmbarca persoane în alte puncte decât cele menționate în comandă/ contractul cu beneficiarul, în cazul efectuării transportului contra cost de persoane prin servicii ocazionale;
53. nerespectarea de către conducătorul auto angajat al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu a obligației de a asigura existența la bordul vehiculului rutier a unuia dintre documentele prevăzute de legislația în vigoare pentru tipul de transport rutier efectuat;
54. nerespectarea de către conducătorul auto, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane, a uneia sau mai multor obligații dintre următoarele:
a) să utilizeze pe timpul efectuării transportului rutier placa de traseu cu nominalizarea operatorului de transport rutier, a traseului și a tipului de transport efectuat;
b) să asigure afișarea în interiorul vehiculului a tarifului de transport, conform distanțelor corespunzătoare stațiilor prevăzute în graficul de circulație aferent licenței de traseu;
c) să nu utilizeze stațiile publice în cazul efectuării transportului interjudețean de persoane prin servicii regulate speciale;
55. nerespectarea de către conducătorul auto a obligației de a opri în toate stațiile prevăzute în graficul de circulație aferent licenței de traseu, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate;
56. nerespectarea de către conducătorul auto a obligației de a nu opri, pentru urcarea sau coborârea persoanelor transportate, în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulație, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate;
57. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a respecta planul și/sau programa de învățământ prevăzute de reglementările în vigoare;
58. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a deține la sediu, completate la zi și arhivate cel puțin 3 ani, unul dintre următoarele documente:
a) documentele școlare;
b) copiile fișelor de școlarizare;
c) foaia unică zilnică de parcurs pentru fiecare autovehicul;
d) contractele de școlarizare încheiate cu cursanții;
e) documentele școlare privind evidența și verificarea cunoștințelor cursanților;
f) documentele solicitate cursanților la înscrierea la școala de conducători auto;
g) actele de identitate, permisele de conducere, avizele medicale și psihologice, atestatele/certificatele de pregătire profesională, actualizate, în copie, pentru persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul școlii de conducători auto ca instructor auto și ca profesor de legislație rutieră;
59. nerespectarea de către școala de conducători auto a duratei zilnice și/sau a perioadei de pregătire teoretică și/sau practică stabilite de legislația în vigoare pentru fiecare categorie;
60. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a inscripționa vehiculele utilizate la efectuarea pregătirii practice a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere conform legislației în vigoare;
61. nerespectarea de către instructorul auto, în cadrul procesului de pregătire practică a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere, a obligației de a respecta planul de învățământ și/sau a obligației de a respecta durata orelor de pregătire practică și/sau a pauzelor dintre acestea, prevăzute de legislația în vigoare;
62. nerespectarea de către profesorul de legislație rutieră a obligației de a deține pe toată durata efectuării pregătirii teoretice și de a prezenta personalului cu atribuții de control, la cererea acestuia, unul dintre documentele prevăzute de legislația specifică în vigoare;
63. nerespectarea de către profesorul de legislație rutieră a obligației de a respecta planul și/sau programa de învățământ și/sau orarul privind pregătirea teoretică a cursanților comunicat/comunicată prin completarea Registrului Național al Cursanților și/sau a obligației de a respecta durata orelor de pregătire teoretică și/sau a pauzelor dintre acestea, prevăzute de legislația în vigoare;
64. nerespectarea de către instructorul auto a obligației de a efectua pregătirea practică a cursantului numai pe traseele stabilite de către Poliția Rutieră;
65. efectuarea transportului rutier de mărfuri în baza unui document de transport necompletat corespunzător;
66. nerespectarea de către instructorul auto a obligației de a deține la bordul vehiculului, pe toată durata efectuării pregătirii practice a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, și de a prezenta personalului cu atribuții de control, la cererea acestuia, unul sau mai multe dintre documentele prevăzute de legislația specifică în vigoare.

Articolul 6

Următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și ale normelor de aplicare a acesteia și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:
1. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/ întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată să efectueze transport rutier național contra cost a obligației de a face dovada punerii la dispoziția conducătorilor auto, pentru vehiculele cu care efectuează transport rutier, a contractului de leasing sau de închiriere, după caz, în original ori în copie conformă cu originalul, în cazul în care vehiculul rutier este deținut cu contract de leasing sau de închiriere, în vederea prezentării acestor documente cu ocazia controlului în trafic;
2. efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu până la 5%, dar mai mult de 750 kg, a masei totale maxime autorizate și/sau a masei maxime autorizate pe axe pentru vehicule cu o masă totală maximă autorizată care depășește 12 tone sau cu până la 5%, dar mai mult de 500 kg, a masei totale maxime autorizate și/sau a masei maxime autorizate pe axe pentru vehicule cu o masă totală maximă autorizată care nu depășește 12 tone;
3. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu a obligației de comunicare către autoritatea emitentă a licenței de transport/licenței comunitare/certificatului de transport rutier în cont propriu a oricăror modificări intervenite privind managerul de transport și/sau a termenului prevăzut la art. 22 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, după caz;
4. nerespectarea de către conducătorul auto a obligației de a prelua mărfuri sau colete doar în limita spațiilor disponibile, în cazul efectuării transportului rutier de persoane;
5. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a asigura vânzarea biletelor de călătorie la capetele traseului sau în vehicul, inclusiv cu anticipație;
6. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de comunicare prevăzute la art. 10 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009;
7. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a condițiilor prevăzute de reglementările specifice în vigoare privind înlocuirea autobuzului pentru care s-a eliberat licența de traseu, în cazul transportului rutier interjudețean contra cost de persoane prin servicii regulate;
8. completarea necorespunzătoare a comenzii/contractului cu beneficiarul sau completarea necorespunzătoare a documentului de transport de către operatorul de transport rutier, în cazul efectuării transportului rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale;
9. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/ întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată a obligației de a informa autoritatea emitentă cu privire la pierderea, sustragerea sau deteriorarea licenței de transport/licenței comunitare/certificatului de transport în cont propriu/autorizației pentru transportul rutier național contra cost și/sau a copiilor conforme ale acestora, a licenței de traseu, după caz, în termen de maximum 15 zile de la data constatării pierderii, sustragerii sau deteriorării;
10. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a dota autovehiculele, precum și remorcile și semiremorcile tractate de acestea, cu plăcuțe din care să rezulte masele maxime autorizate și dimensiunile acestora, conform reglementărilor în vigoare;
11. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a planifica transporturile și de a întocmi programul de executare a acestora, astfel încât conducătorii auto și lucrătorii mobili să poată respecta prevederile legale privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă;
12. nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura informarea persoanelor transportate cu privire la obligativitatea purtării centurii de siguranță pe timpul deplasării vehiculelor, în unul dintre următoarele moduri:
a) de către conducătorul grupului sau de către o persoană desemnată oficial în calitate de conducător al grupului;
b) prin mijloace audiovizuale;
c) prin afișarea în loc vizibil la fiecare scaun a unor semne și/sau pictograme;
13. utilizarea la efectuarea transportului rutier a vehiculelor rutiere care prezintă defecțiuni tehnice minore, astfel cum sunt stabilite prin reglementările specifice în vigoare;
14. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/ întreprinderea de transport rutier în cont propriu/centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de a publica pierderea sau sustragerea licenței de transport/licenței comunitare și/sau a copiei conforme a acesteia, a licenței de traseu, a certificatului de transport în cont propriu și/sau a copiei conforme a acestuia, a autorizației, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a;
15. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu a obligației de a notifica Autorității Rutiere Române – A.R.R., în scris, schimbarea sediului declarat, în termenul prevăzut de legislația în vigoare;
16. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier a prevederilor art. 60 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare;
17. prezentarea la control de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier/ operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier/conducătorul auto a documentelor emise de către autoritatea competentă în oricare altă formă/alte condiții decât cea/cele în care au fost eliberate;
18. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a afișa la fiecare casă de bilete și abonamente orarul de funcționare;
19. nerespectarea de către operatorii economici care desfășoară activități conexe transportului rutier – activități desfășurate de autogări – a obligației de a monta la peroane afișaje care să conțină informații privind traseele și orele de plecare/sosire a curselor;
20. nerespectarea de către centrele de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de a comunica Direcției transport rutier din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și I.S.C.T.R. pierderea, sustragerea sau deteriorarea autorizației;
21. nerespectarea de către centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de asigura funcționarea rețelei informatice;
22. nerespectarea de către centrul de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere a obligației de a urmări îndeplinirea condițiilor de menținere a valabilității atestatelor de lector;
23. nerespectarea de către conducătorul auto angajat al întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului de transport rutier a obligației de a asigura informarea persoanelor transportate cu privire la obligativitatea purtării centurii de siguranță pe timpul deplasării vehiculelor;
24. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației de a face publice, prin afișare la sediu, următoarele: orarul după care se desfășoară pregătirea teoretică, planul de învățământ, tariful pentru activitatea de pregătire efectuată;
25. nerespectarea de către persoana care conduce activitatea școlii de conducători auto a obligației de a organiza și controla desfășurarea procesului de pregătire teoretică și practică a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere;
26. nerespectarea de către persoana care conduce activitatea școlii de conducători auto a obligației de a menține în permanență funcționalitatea bazei tehnico-didactice de pregătire și instruire;
27. nerespectarea de către persoana care conduce activitatea școlii de conducători auto a obligației de a asigura arhivarea registrelor de evidență a cursanților, a copiilor fișelor de școlarizare, a cataloagelor, a caietelor cursanților, a contractelor încheiate cu cursanții, a documentelor școlare privind evidența și verificarea cunoștințelor acestora, precum și a dovezilor efectuării pregătirii practice;
28. nerespectarea de către persoana care conduce activitatea școlii de conducători auto a obligației de a verifica activitatea instructorilor auto și/sau a profesorilor de legislație rutieră, după caz;
29. nerespectarea de către persoana care conduce activitatea școlii de conducători auto a obligației de a asigura completarea bazei de date informatice privind pregătirea cursanților, precum și transferul datelor către sistemul informatic al Autorității Rutiere Române – A.R.R.;
30. nerespectarea de către operatorul de transport rutier/ întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată a obligației de a transmite Autorității Rutiere Române – A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării;
31. nerespectarea de către instructorul auto a obligației de a acoperi caseta cu inscripția ȘCOALĂ pe perioada în care nu efectuează pregătirea practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere;
32. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a deține licența de transport/licența comunitară, în original, la sediul menționat în aceasta;
33. nerespectarea de către profesorul de legislație rutieră a obligației de a completa documentele școlare corespunzător cerințelor prevăzute de legislația în vigoare;
34. nerespectarea de către operatorul de transport rutier a obligației de a organiza activitatea parcului său de vehicule în așa fel încât să se asigure că vehiculele aflate la dispoziția întreprinderii și folosite în transportul internațional se întorc la unul dintre centrele operaționale din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta;
35. nerespectarea de către școala de conducători auto a obligației să depună în termen de cel mult 5 zile, la agenția teritorială a Autorității Rutiere Române – A.R.R. pe a cărei rază teritorială școala de conducători auto își desfășoară activitatea, toate documentele aferente modificării condițiilor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare și care au fost înregistrate în Registrul național al cursanților.

Articolul 7

(1) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 13568 și 9 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier român sau străin.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 13568 și 9 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică întreprinderii de transport rutier în cont propriu române sau străine.
(3) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 245 și 7 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică conducătorului auto român sau străin.
(4) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 13 și 14 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier.
(5) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 3111315-17 și 20 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică școlii de conducători auto.
(6) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 218 și 19 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică instructorului auto.
(7) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 3 și 10 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.
(8) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 1568911 și 12 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică persoanei fizice sau juridice, după caz.
(9) Contravenția prevăzută la art. 3 pct. 3 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică furnizorului sau beneficiarului de bunuri divizibile.
(10) Contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 1358 și 9 se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, care se aplică întreprinderii autorizate.

Articolul 8

(1) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 1-11343637 și 39 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier român sau străin.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 2561011 și 34 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică întreprinderii de transport rutier în cont propriu române sau străine.
(3) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 14-1934 și 38 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică conducătorului auto român sau străin.
(4) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 561213 și 34 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier.
(5) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 23-31 și 34 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică școlii de conducători auto.
(6) Contravenția prevăzută la art. 4 pct. 32 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică instructorului auto.
(7) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 202123 și 34 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.
(8) Contravenția prevăzută la art. 4 pct. 33 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică profesorului de legislație rutieră.
(9) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 25611 și 34 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică întreprinderii autorizate.
(10) Contravențiile prevăzute la art. 4 pct. 1011 și 35 se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, care se aplică persoanei fizice sau juridice, după caz.

Articolul 9

(1) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 2-11141517-19222326-3233 și 65 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier român sau străin.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 913-151820-2228 și 65 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică întreprinderii de transport rutier în cont propriu române sau străine.
(3) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 44 și 48-56 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică conducătorului auto român sau străin.
(4) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 91528 și 34-43 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier.
(5) Contravenția prevăzută la art. 5 pct. 1528 și 57-60 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică școlii de conducători auto.
(6) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 6164 și 66 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică instructorului auto, după caz.
(7) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 11528 și 45-47 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.
(8) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 62 și 63 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică profesorului de legislație rutieră.
(9) Contravenția prevăzută la art. 5 pct. 16 și 61 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică managerului activității școlii de conducători auto.
(10) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 915182425 și 28 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică întreprinderii autorizate.
(11) Contravențiile prevăzute la art. 5 pct. 9 și 18 se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică persoanei fizice sau juridice, după caz.

Articolul 10

(1) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 1-35-173032 și 34 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică operatorului de transport rutier român sau străin.
(2) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 1-39-17 și 30 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică întreprinderii de transport rutier în cont propriu române sau străine.
(3) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 4 și 23 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică conducătorului auto român sau străin.
(4) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 2 și 16-19 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică operatorului economic care desfășoară activități conexe transportului rutier.
(5) Contravenția prevăzută la art. 6 pct. 24 și 35 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică școlii de conducători auto.
(6) Contravenția prevăzută la art. 6 pct. 31 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică instructorului auto, după caz.
(7) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 14 și 20-22 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică centrului de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere.
(8) Contravenția prevăzută la art. 6 pct. 33 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică profesorului de legislație rutieră.
(9) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 25-29 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică persoanei care conduce activitatea școlii de conducători auto.
(10) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 1-3913 și 30 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică întreprinderii autorizate.
(11) Contravențiile prevăzute la art. 6 pct. 2 și 13 se sancționează cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică persoanei fizice sau juridice, după caz.

Articolul 11

În toate cazurile în care, din documentele prezentate la control de către conducătorul auto, nu poate fi identificat/identificată operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu/întreprinderea autorizată, amenda se aplică conducătorului auto.

Articolul 12

Inspecția și controlul respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009, ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor de aplicare a acesteia se efectuează în trafic de către inspectorii din cadrul I.S.C.T.R., denumiți în continuare inspectori, precum și de către polițiștii rutieri, potrivit competențelor ce le revin stabilite prin prezenta hotărâre, precum și la sediul operatorilor de transport rutier/ întreprinderilor de transport rutier în cont propriu/întreprinderilor autorizate/operatorilor economici care desfășoară activități conexe transportului rutier/furnizorilor și beneficiarilor de bunuri divizibile/centrelor de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transporturilor rutiere/școlilor de conducători auto de către inspectori.

Articolul 13

(1) În toate cazurile când se constată fapte care contravin prevederilor legale în vigoare ce impun imobilizarea vehiculului, pe lângă aplicarea amenzii, se procedează la imobilizarea acestuia, iar permisiunea privind reluarea efectuării transportului se acordă numai după îndeplinirea condițiilor legale pentru efectuarea acestuia.(2) Imobilizarea vehiculelor în trafic se efectuează în condiții de siguranță și securitate a transportului, până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea efectuării transportului.

Articolul 14

(1) Măsura de imobilizare a unui vehicul în trafic se aplică, în condițiile legii, de către inspectori sau, după caz, de către polițiștii rutieri, în următoarele cazuri:
a) încălcarea prevederilor legale în vigoare în domeniul transporturilor rutiere constatată la efectuarea controlului vehiculelor înmatriculate în alte state;
b) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 2, la art. 4 pct. 11 și la art. 5 pct. 9 și/sau în cazul nerespectării dimensiunilor maxime autorizate;
c) transportarea mai multor persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare/certificatul de clasificare, după caz;
d) nerespectarea reglementărilor în vigoare privind sistemul de fixare a încărcăturii, elementele de fixare a mărfurilor și condițiile de arimare a încărcăturii;
e) utilizarea la efectuarea transportului rutier a unui vehicul rutier care prezintă defecțiuni tehnice periculoase, stabilite prin reglementările specifice în vigoare;
f) utilizarea la efectuarea transportului rutier de mărfuri ori de persoane, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, a unui autovehicul care nu este dotat cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori care nu are montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
(2) În cazul constatării unor fapte care contravin prevederilor legale privind transporturile rutiere de mărfuri periculoase, pentru care inspectorii sau, după caz, polițiștii rutieri aplică măsura imobilizării, aceștia anunță imediat reprezentanții serviciilor de urgență profesioniste cu competențe în zona unde se efectuează controlul în trafic.(3) Modul de anunțare și de acțiune, în situațiile prevăzute la alin. (2), se stabilește prin protocol de colaborare interinstituțională întocmit în acest sens.
(4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), suplimentar față de măsura imobilizării, inspectorii aplică și măsura anulării inspecției tehnice periodice a vehiculului în cauză.
(5) Măsura anulării inspecției tehnice periodice se aplică de către inspectori și în cazul constatării încălcării prevăzute la art. 5 pct. 18 și se comunică de către structura din care face parte agentul constatator, în toate cazurile, Regiei Autonome Registrul Auto Român, în vederea actualizării bazei naționale de date cu inspecțiile tehnice periodice.

Articolul 15

(1) În cazul imobilizării vehiculelor, dacă respectivul contravenient nu înlătură deficiențele constatate astfel încât să fie îndeplinite condițiile legale pentru continuarea transportului/deplasării în perioada aferentă activității de control în trafic, conform programului de control din ziua respectivă, inspectorii/polițiștii rutieri procedează la ridicarea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare până la momentul în care contravenientul face dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării. În acest caz, inspectorii/ polițiștii rutieri îi aduc la cunoștință conducătorului auto adresa și programul de funcționare ale inspectoratului teritorial/unității de poliție din care fac parte.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), conducătorul auto sau reprezentantul legal al operatorului de transport rutier/ întreprinderii de transport rutier în cont propriu care deține vehiculul imobilizat are obligația de a se deplasa la sediul inspectoratului teritorial/unității de poliție din care fac parte inspectorii/polițiștii rutieri care au aplicat măsura imobilizării, pentru a face dovada că îndeplinește condițiile legale pentru continuarea transportului/deplasării. Dacă documentele prezentate sunt insuficiente pentru a face dovada îndeplinirii condițiilor legale, inspectorii/polițiștii rutieri se deplasează la locul imobilizării, în vederea constatării îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării.
(3) Plăcuțele cu numărul de înmatriculare se rețin în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, pe care le semnează agentul constatator și conducătorul auto. În cazul în care conducătorul auto refuză se semneze și/sau să primească un exemplar, agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal. Pe exemplarul procesului-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare care se păstrează de către agentul constatator se consemnează și returnarea acestora.
(4) Modalitatea concretă prin care contravenientul face dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea transportului/deplasării, precum și condițiile necesare care trebuie îndeplinite pentru încetarea măsurii de imobilizare, pentru fiecare dintre cazurile prevăzute la art. 14 alin. (1), se stabilesc prin ordinul comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 21.

Articolul 16

În toate cazurile în care, la controlul vehiculelor rutiere înmatriculate în alte state, utilizate la efectuarea transporturilor rutiere de către operatorul de transport rutier străin/întreprinderea de transport rutier în cont propriu străină, inspectorii constată una sau mai multe încălcări prevăzute de prezenta hotărâre, aceștia aplică conducătorului auto sancțiunea contravențională corespunzătoare și se procedează, în condițiile legii, după cum urmează:
a) se imobilizează vehiculul pe loc, dacă sunt asigurate condiții de siguranță și securitate a transportului, sau într-un spațiu destinat acestui scop, situat în apropierea locului ales pentru control;
b) se ridică plăcuțele cu numărul de înmatriculare până la îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea transportului. Plăcuțele cu numărul de înmatriculare se rețin în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, pe care le semnează personalul cu atribuții de control și conducătorul auto. În cazul în care conducătorul auto refuză se semneze și/sau să primească un exemplar, agentul constatator consemnează acest lucru în procesul-verbal. Pe exemplarul procesului-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare care se păstrează de către agentul constatator se consemnează și returnarea acestora;
c) conducătorul auto al operatorului de transport rutier străin/întreprinderii de transport rutier în cont propriu străine va fi îndrumat să achite contravaloarea amenzii aplicate în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare, în conturile corespunzătoare de venituri bugetare, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare;
d) permisiunea privind reluarea efectuării transportului se acordă cu condiția achitării amenzii aplicate sau a achitării unei sume egale cu amenda, precum și a îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea efectuării transportului. În cazul în care sancțiunea s-a aplicat pentru lipsa autorizației de transport internațional sau utilizarea unei autorizații necompletate/ completate necorespunzător sau, după caz, neștampilate de către autoritatea competentă, permisiunea privind reluarea efectuării transportului este condiționată și de prezentarea unei autorizații de transport internațional valabile, completate și/sau ștampilate corespunzător.

Articolul 17

(1) Măsura imobilizării unui vehicul, dispusă de către inspectori, se menționează în scris pe următoarele documente, după caz:
a) procesul-verbal de constatare a contravenției;
b) formularul de control în trafic;
c) buletinul de control ADR;
d) diagrama tahograf/imprimata din tahograful digital;
e) dovada eliberată conducătorului auto în situația ridicării plăcuțelor cu numărul de înmatriculare a vehiculelor înmatriculate în alte state.
(2) Măsura imobilizării unui vehicul, dispusă de către polițiștii rutieri, se menționează în scris pe următoarele documente, după caz:
a) procesul-verbal de constatare a contravenției;
b) diagrama tahograf/imprimata din tahograful digital;
c) dovada eliberată conducătorului auto în situația ridicării plăcuțelor cu numărul de înmatriculare a vehiculelor înmatriculate în alte state.

Articolul 18

(1) În cazul în care la locul constatării contravenției nu se găsește un spațiu corespunzător pentru imobilizarea vehiculului în condiții de siguranță a circulației rutiere și securitate a transportului, deplasarea acestuia până la cel mai apropiat spațiu corespunzător se efectuează pe cheltuiala contravenientului.
(2) Pe perioada imobilizării, atât vehiculul rutier, cât și marfa sau persoanele transportate, după caz, se află sub răspunderea juridică a contravenientului, în condițiile legii.
(3) Contravenientul este responsabil, în condițiile legii, pentru eventuale pierderi cauzate terților, inclusiv persoanelor transportate, prin imobilizarea vehiculului rutier, precum și pentru achitarea eventualelor cheltuieli în legătură cu măsura imobilizării și sau cu îndeplinirea condițiilor legale pentru continuarea efectuării transportului.(4) Măsura imobilizării nu se aplică în cazul transporturilor de animale vii, cu excepția cazului prevăzut la art. 14 alin. (1) lit. e).

Articolul 19

(1) În cazul utilizării la efectuarea transportului rutier a unui vehicul rutier fără a deține următoarele documente valabile, după caz: licența comunitară, copia conformă a licenței comunitare, certificat de transport în cont propriu, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, licență de traseu, autorizația de transport internațional sau documentul de transport pentru transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale, după caz, pe lângă aplicarea amenzii corespunzătoare, inspectorii/polițiștii rutieri aplică și măsura administrativă a suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, denumită în continuare măsura de suspendare.
(2) În cazul utilizării unui autovehicul pentru pregătirea practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, fără a deține autorizație de școală de conducători auto, pe lângă aplicarea amenzii corespunzătoare, inspectorii aplică și măsura de suspendare.
(3) Inspectorii și polițiștii rutieri au dreptul să rețină documentele prevăzute la alin. (1) și (2), după caz, dacă acestea au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare.
(4) Inspectorul/Polițistul rutier întocmește procesul-verbal de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare în două exemplare, dintre care un exemplar se înmânează conducătorului auto sau, în cazul în care acesta refuză primirea, se comunică contravenientului.
(5) I.S.C.T.R. notifică măsura de suspendare contravenientului și comunică măsura de suspendare/ remedierea deficiențelor constatate inspectoratului județean de poliție sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București/serviciului rutier/brigăzii rutiere pe raza căruia/căreia este înmatriculat vehiculul, în termen de 3 zile de la data înmânării, respectiv comunicării procesului-verbal de reținere prevăzut la alin. (4).

Articolul 20

(1) Măsura de suspendare se aplică în cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) și (2) pentru o perioadă de 6 luni și se realizează prin reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.
(2) În cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) și (2), măsura de suspendare încetează înainte de expirarea termenului de 6 luni, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) au trecut cel puțin 30 de zile de la data înmânării, respectiv comunicării procesului-verbal de reținere;
b) se depune dovada achitării amenzii contravenționale.
(3) Dacă până la expirarea termenului de 6 luni prevăzut la alin. (1) contravenientul nu depune dovada achitării amenzii contravenționale, măsura de suspendare se prelungește pentru o nouă perioadă de 6 luni.
(4) În cazul prelungirii măsurii de suspendare potrivit alin. (3), aceasta încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, la data depunerii dovezii achitării amenzii contravenționale.
(5) Contravenientul nu beneficiază de reducerea termenului de suspendare, conform prevederilor alin. (2), în cazul în care, în ultimele 12 luni i s-a mai aplicat măsura suspendării dreptului de utilizare a aceluiași autovehicul.
(6) Măsura de suspendare se consideră aplicată și în situația în care s-au reținut doar plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

Articolul 21

Procedura privind aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare se stabilește prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului afacerilor interne în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 22

(1) I.S.C.T.R. suspendă copia conformă a licenței comunitare, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) pentru una dintre încălcările prevăzute la art. 3 pct. 6 și 9, la art. 4 pct. 13 și 36 și la art. 5 pct. 4-8;
b) utilizarea la efectuarea transportului rutier a cisternelor, recipientelor și ambalajelor care prezintă pierderi de mărfuri periculoase ca urmare a lipsei de etanșeitate.
(2) În cazul în care operatorul de transport rutier a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere, I.S.C.T.R. poate aplica măsura suspendării copiei conforme a licenței comunitare, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau art. 22 alin. (1) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz.
(3) În cazul în care operatorul de transport rutier a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere prin utilizarea abuzivă a atestatelor de conducător auto, I.S.C.T.R. poate dispune printr-o decizie motivată, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, una dintre următoarele măsuri:
a) suspendarea eliberării de atestate de conducător auto pentru operatorul de transport rutier;
b) retragerea unuia sau mai multor atestate de conducător auto eliberate operatorului de transport rutier;
c) eliberarea atestatelor de conducător auto în baza unor condiții suplimentare, pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestora;
d) suspendarea copiei conforme a licenței comunitare.

Articolul 23

(1) I.S.C.T.R. retrage copia conformă a licenței comunitare în următoarele cazuri:
a) licența comunitară în baza căreia a fost eliberată a fost retrasă;
b) operatorul de transport rutier nu mai îndeplinește condiția de capacitate financiară pentru toate autovehiculele pentru care a obținut o copie conformă a licenței comunitare;
c) operatorul de transport rutier nu mai deține autovehiculul pentru care s-a eliberat copia conformă;
d) documentele în baza cărora a fost eliberată copia conformă a licenței comunitare conțin informații incorecte/false.
(2) În cazul în care operatorul de transport rutier a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere sau una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere prin utilizarea abuzivă a atestatelor de conducător auto, I.S.C.T.R. poate aplica măsura retragerii copiei conforme a licenței comunitare, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) teza a doua și art. 12 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau art. 22 alin. (1) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz.

Articolul 24

(1) În cazul în care un operator de transport rutier se regăsește în unul dintre cazurile prevăzute la art. 13 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, I.S.C.T.R. îi va transmite acestuia o notificare prin care este informat că are la dispoziție un termen de cel mult 30 de zile de la data notificării pentru remedierea situației în cauză, în caz contrar urmând să fie aplicată măsura suspendării licenței comunitare.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care un operator de transport rutier nu respectă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b), e) și f) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, I.S.C.T.R. îi va transmite acestuia o notificare prin care este informat că are la dispoziție un termen de cel mult 6 luni de la data notificării pentru remedierea situației în cauză, în caz contrar urmând să fie aplicată măsura suspendării licenței comunitare.
(3) În cazul constatării contravenției prevăzute la art. 6 pct. 34, inspectorii I.S.C.T.R. procedează după cum urmează:
a) aplică o singură amendă indiferent de numărul de vehicule care nu s-au întors la unul dintre centrele operaționale ale operatorului din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta;
b) dacă la momentul constatării încălcării, un singur vehicul nu s-a întors la unul dintre centrele operaționale ale operatorului din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta, prin notificarea prevăzută la alin. (2) se stabilește că remedierea situației vizează vehiculul respectiv;
c) dacă la momentul constatării încălcării două sau mai multe vehicule nu s-au întors la unul dintre centrele operaționale ale operatorului din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta, prin notificarea prevăzută la alin. (2) se stabilește că remedierea situației vizează cumulativ toate vehiculele.

Articolul 25

(1) I.S.C.T.R. suspendă licența comunitară, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului prevăzut la art. 24 alin. (1) și (2) nu a fost remediată situația în cauză;
b) dacă operatorul de transport rutier refuză să predea către I.S.C.T.R., în vederea suspendării, copia conformă a licenței comunitare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării;
c) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 3 și la art. 4 pct. 1, sancțiuni rămase definitive.
(2) În cazul în care la expirarea perioadei de suspendare de 30 de zile nu a fost remediată situația în cauză, I.S.C.T.R. suspendă licența comunitară pentru încă o perioadă de 30 de zile, care se poate prelungi pentru perioade succesive de 30 de zile, însumând o perioadă care să nu depășească 6 luni.
(3) În cazul în care operatorul de transport rutier a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere sau una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere prin utilizarea abuzivă a atestatelor de conducător auto, I.S.C.T.R. poate aplica măsura suspendării licenței comunitare, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) teza a doua și art. 12 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau art. 22 alin. (1) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz.
(4) În cazul nerespectării de către operatorul de transport rutier a obligației de a organiza activitatea parcului său de vehicule în așa fel încât să se asigure că vehiculele aflate la dispoziția întreprinderii și folosite în transportul internațional se întorc la unul dintre centrele operaționale din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta, măsura de suspendare a licenței comunitare, în baza alin. (1) lit. a), se aplică după cum urmează:
a) în cazul prevăzut la art. 24 alin. (3) lit. a) măsura de suspendare se aplică numai dacă nu a fost remediată situația privind vehiculul indicat în notificare;
b) în cazul prevăzut la art. 24 alin. (3) lit. b) măsura de suspendare se aplică numai dacă nu a fost remediată situația privind oricare dintre vehiculele indicate în notificare.

Articolul 26

(1) I.S.C.T.R. retrage licența comunitară în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 6 luni prevăzut la art. 25 alin. (2), după suspendarea licenței comunitare pentru perioade succesive de 30 de zile, nu a fost remediată situația în cauză;
b) dacă operatorul de transport rutier a furnizat documente conținând informații incorecte/false în vederea obținerii licenței comunitare;
c) dacă operatorul de transport rutier a fost sancționat/ condamnat pentru încălcări grave ale legislației naționale în domeniile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;
d) dacă operatorul de transport rutier a furnizat documente conținând informații incorecte/false în vederea participării la atribuirea prin Sistemul informatic pentru obținerea licenței de traseu.
(2) În cazul în care operatorul de transport rutier a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere sau una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere prin utilizarea abuzivă a atestatelor de conducător auto, I.S.C.T.R. poate aplica măsura retragerii licenței comunitare, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) teza a doua și art. 12 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009 sau art. 22 alin. (1) teza a doua din Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009, după caz.

Articolul 27

(1) I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a licenței comunitare către autoritatea emitentă și către operatorul de transport rutier, precizând inclusiv măsurile de reabilitare.
(2) Înaintea luării măsurii de reabilitare a operatorului de transport rutier, managerul de transport al acestuia trebuie să demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, cu aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.
Articolul 28Odată cu retragerea licenței comunitare, copiile conforme ale acesteia și, după caz, toate documentele de transport eliberate pentru respectivul operator de transport rutier în baza licenței comunitare retrase devin nule.

Articolul 29

Licența comunitară suspendată, respectiv copia conformă a acesteia suspendată se reacordă, la expirarea termenului de suspendare și/sau după remedierea cauzelor care au dus la aplicarea acestei sancțiuni, după caz, și după prezentarea documentului de plată a tarifului aferent pentru eliberare.

Articolul 30

(1) I.S.C.T.R. suspendă copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 6 și 9, sancțiuni rămase definitive;
b) utilizarea la efectuarea transportului rutier a cisternelor, recipientelor și ambalajelor care prezintă pierderi de mărfuri periculoase ca urmare a lipsei de etanșeitate.
(2) În cazul în care întreprinderea de transport rutier în cont propriu a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere, I.S.C.T.R. poate aplica măsura suspendării copiei conforme a certificatului de transport rutier în cont propriu.
(3) În cazul în care întreprinderea de transport rutier în cont propriu a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere prin utilizarea abuzivă a atestatelor de conducător auto, I.S.C.T.R. poate dispune printr-o decizie motivată una dintre următoarele măsuri:
a) suspendarea eliberării de atestate de conducător auto pentru operatorul de transport rutier;
b) retragerea unuia sau mai multor atestate de conducător auto eliberate operatorului de transport rutier;
c) eliberarea atestatelor de conducător auto în baza unor condiții suplimentare, pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestora;
d) suspendarea copiei conforme a certificatului de transport rutier în cont propriu.

Articolul 31

(1) I.S.C.T.R. retrage copia conformă a certificatului de transport în cont propriu în următoarele cazuri:
a) certificatul de transport în cont propriu în baza căruia a fost eliberată a fost retras;
b) întreprinderea de transport rutier în cont propriu nu mai deține vehiculul pentru care s-a eliberat copia conformă a certificatului de transport în cont propriu;
c) documentele în baza cărora copia conformă a certificatului de transport în cont propriu a fost eliberată conțin informații incorecte/false.
(2) În cazul în care întreprinderea de transport rutier în cont propriu a săvârșit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere sau una sau mai multe încălcări grave ale legislației din domeniul transporturilor rutiere prin utilizarea abuzivă a atestatelor de conducător auto, I.S.C.T.R. poate aplica măsura retragerii copiei conforme a certificatului de transport rutier în cont propriu.

Articolul 32

În cazul în care întreprinderea de transport rutier în cont propriu prezintă riscul să nu mai îndeplinească/nu mai îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile inițiale care au stat la baza eliberării certificatului de transport în cont propriu, I.S.C.T.R. îi va transmite acesteia o notificare prin care este informată că are la dispoziție un termen de cel mult 30 de zile de la data notificării pentru remedierea situației în cauză, în caz contrar urmând să fie aplicată sancțiunea suspendării certificatului de transport în cont propriu.

Articolul 33

(1) I.S.C.T.R. suspendă certificatul de transport în cont propriu, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 32 nu a fost remediată situația în cauză;
b) dacă întreprinderea de transport rutier în cont propriu refuză să predea către I.S.C.T.R., în vederea suspendării, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, în termen de 5 zile de la data solicitării;
c) pentru încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 3, sancțiune rămasă definitivă.
(2) În cazul în care la expirarea perioadei de suspendare nu a fost remediată situația în cauză, I.S.C.T.R. suspendă certificatul de transport în cont propriu pentru încă o perioadă de 30 de zile, care se poate prelungi pentru perioade succesive de 30 de zile, însumând o perioadă care să nu depășească 6 luni.

Articolul 34

I.S.C.T.R. retrage certificatul de transport în cont propriu în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 6 luni, prevăzut la art. 33 alin. (2), după suspendarea certificatului de transport în cont propriu pentru perioade succesive de 30 de zile, nu a fost remediată situația în cauză;
b) întreprinderea de transport rutier în cont propriu a furnizat documente conținând informații incorecte/false în vederea obținerii certificatului de transport în cont propriu;
c) dacă întreprinderea de transport rutier în cont propriu a fost sancționată/condamnată pentru încălcări grave ale legislației naționale în domeniile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.

Articolul 35

(1) I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a certificatului de transport în cont propriu către autoritatea emitentă și către întreprinderea de transport rutier în cont propriu, precizând inclusiv măsurile de reabilitare.
(2) Înaintea luării măsurii de reabilitare a întreprinderii de transport rutier în cont propriu, condiția de competență profesională a managerului de transport al acesteia va fi îndeplinită prin obținerea unui nou certificat de competență profesională.

Articolul 36

Odată cu retragerea certificatului de transport în cont propriu, copiile conforme ale acestuia și, după caz, toate documentele de transport eliberate pentru respectiva întreprindere de transport rutier în cont propriu în baza certificatului de transport în cont propriu retras devin nule.

Articolul 37

Certificatul de transport în cont propriu suspendat și copia conformă a acestuia suspendată se reacordă la expirarea termenului de suspendare și/sau după remedierea cauzelor care au dus la aplicarea acestei sancțiuni, după caz, și după prezentarea documentului de plată a tarifului aferent pentru eliberare.

Articolul 38

I.S.C.T.R. retrage licența de traseu eliberată pentru efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, în următoarele cazuri:
a) nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării acesteia;
b) licența de traseu a fost obținută prin furnizarea unor documente care conțineau informații incorecte/false;
c) înstrăinarea către alt operator de transport rutier a licenței de traseu și/sau utilizarea acesteia de către o persoană fizică sau juridică, alta decât titularul;
d) pentru încălcarea prevăzută la art. 4 pct. 1, sancțiune rămasă definitivă;
e) efectuarea de către operatorul de transport rutier a cursei în mai puțin de 90% din numărul de zile prevăzute în graficul de circulație al licenței de traseu pentru cursa respectivă într-o lună calendaristică;
f) la încetarea activității operatorului de transport rutier;
g) la retragerea licenței comunitare a operatorului de transport rutier;h) operatorul de transport rutier are activitatea suspendată, conform înregistrărilor din registrul comerțului;
i) pe perioada suspendării licenței comunitare.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) pentru care autoritatea emitentă a licenței de traseu are competența constatării, retragerea licenței de traseu se va face de către I.S.C.T.R. la solicitarea autorității emitente.

Articolul 39

(1) I.S.C.T.R. retrage licența de traseu eliberată pentru efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale, în următoarele cazuri:
a) nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării acesteia;
b) licența de traseu a fost obținută prin furnizarea unor documente care conțineau informații incorecte/false;
c) încredințarea spre efectuare altui operator de transport rutier a curselor prevăzute în graficul de circulație aferent licenței de traseu de către operatorul de transport rutier deținător al licenței de traseu;
d) s-a constatat faptul că în autobuzul/autobuzele utilizat/ utilizate la efectuarea transportului de persoane prin servicii regulate speciale pe un anumit traseu sunt transportate alte persoane decât cele angajate ale beneficiarului transportului și care nu au fost nominalizate de către acesta;
e) operatorul de transport rutier nu a efectuat cel puțin 5% din totalul curselor prevăzute în graficul de circulație al licenței de traseu într-un interval de 30 de zile;
f) la încetarea activității operatorului de transport rutier;
g) la retragerea licenței comunitare;
h) în cazul în care operatorul de transport rutier are activitatea suspendată, conform înregistrărilor din registrul comerțului;
i) pe perioada suspendării licenței comunitare.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) pentru care autoritatea emitentă a licenței de traseu are competența constatării, retragerea licenței de traseu se va face de către I.S.C.T.R. la solicitarea autorității emitente.

Articolul 40

(1) I.S.C.T.R. constată îndeplinirea de către operatorii de transport rutier a condițiilor de autorizare și respectarea de către aceștia a condițiilor de efectuare a transportului rutier internațional contra cost de persoane prin servicii regulate și servicii regulate speciale.
(2) În cazul în care constată că există riscul ca operatorul de transport rutier să nu mai îndeplinească/nu mai îndeplinește condițiile de autorizare și/sau nu sunt respectate condițiile de efectuare a transportului rutier internațional contra cost de persoane prin servicii regulate și servicii regulate speciale, I.S.C.T.R. va informa în acest sens Direcția generală reglementări în transporturi, care va notifica operatorului de transport rutier faptul că neremedierea acestei situații în termen de cel mult 30 de zile de la data notificării va conduce la retragerea autorizației de transport internațional.
(3) I.S.C.T.R. retrage autorizația de transport internațional în următoarele cazuri:
a) dacă în termenul de 30 de zile prevăzut la alin. (2) nu s-a remediat situația în cauză;
b) dacă operatorul de transport rutier a furnizat documente care conțin informații incorecte/false în vederea obținerii autorizației de transport internațional;
c) nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza eliberării autorizației de transport internațional;
d) dacă operatorului de transport rutier titular al autorizației de transport internațional i-a fost retrasă licența comunitară.
(4) În cazul în care I.S.C.T.R. aplică măsura retragerii autorizației de transport internațional, notifică în scris Direcția Transport Rutier din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și operatorul de transport rutier, precizând inclusiv măsurile de remediere.

Articolul 41

În cazul în care un operator economic care desfășoară activități conexe transportului rutier prezintă riscul să nu mai îndeplinească/nu mai îndeplinește una sau mai multe dintre condițiile inițiale care au stat la baza eliberării licenței pentru activități conexe transportului rutier, I.S.C.T.R. va transmite acestuia o notificare prin care este informat că are la dispoziție un termen de cel mult 30 de zile de la data notificării pentru remedierea situației în cauză, în caz contrar urmând să fie aplicată măsura retragerii licenței pentru activități conexe transportului rutier.

Articolul 42

I.S.C.T.R. retrage licența pentru activități conexe transportului rutier în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 41 nu a fost remediată situația în cauză;
b) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 3 și 14 și la art. 4 pct. 512 și 13, sancțiuni rămase definitive;
c) operatorul economic a furnizat documente conținând informații incorecte/false, în vederea obținerii licenței pentru activități conexe transportului rutier;
d) când operatorul economic își încetează activitatea conexă transportului rutier.

Articolul 43

I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a licenței pentru activități conexe transportului rutier către autoritatea emitentă și către operatorul economic care desfășoară activități conexe transportului rutier.

Articolul 44

În cazul în care o școală de conducători auto prezintă riscul să nu mai îndeplinească/nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza autorizării, I.S.C.T.R. va transmite acesteia o notificare prin care este informată că are la dispoziție un termen de cel mult 30 de zile de la data notificării pentru remedierea situației în cauză, în caz contrar urmând să fie aplicată sancțiunea suspendării autorizației.

Articolul 45

(1) I.S.C.T.R. suspendă autorizația școlii de conducători auto, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 44 nu a fost remediată situația în cauză;
b) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 316 și 17 și la art. 4 pct. 6 și 24-29, sancțiuni rămase definitive.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), dacă la expirarea perioadei de suspendare a autorizației școlii de conducători auto nu a fost remediată situația în cauză, I.S.C.T.R. suspendă autorizația școlii de conducători auto pentru încă o perioadă de 30 de zile, care se poate prelungi pentru perioade succesive de 30 de zile, însumând o perioadă care să nu depășească 6 luni.

Articolul 46

I.S.C.T.R. retrage autorizația școlii de conducători auto în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 6 luni prevăzut la art. 45 alin. (2), după suspendarea autorizației școlii de conducători auto pentru perioade succesive de 30 de zile, nu a fost remediată situația în cauză;
b) școala de conducători auto a furnizat documente conținând informații incorecte/false în vederea obținerii autorizației;
c) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 11 și 13, sancțiuni rămase definitive;
d) când se constată că titularul autorizației și-a încetat activitatea sau la cererea acestuia;
e) efectuarea activității de pregătire teoretică și/sau practică în vederea obținerii permisului de conducere având autorizația de școală de conducători auto suspendată.

Articolul 47

(1) I.S.C.T.R. suspendă atestatul de instructor auto, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 218 și 19 și la art. 4 pct. 23 și 32, sancțiuni rămase definitive;
b) efectuarea activității de pregătire practică având permisul de conducere suspendat/anulat.
(2) În cazul în care I.S.C.T.R. aplică măsura suspendării atestatului de instructor auto, notifică în scris școala de conducători auto în cadrul căreia își exercită activitatea instructorul auto în cauză.

Articolul 48

(1) I.S.C.T.R. retrage atestatul de instructor auto în următoarele cazuri:
a) instructorul auto a efectuat activitate de pregătire practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere având atestatul de instructor auto suspendat;
b) instructorul auto a furnizat informații incorecte/false în vederea obținerii atestatului de instructor auto;
c) instructorul auto nu îndeplinește condițiile necesare obținerii atestatului de instructor auto.
(2) I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a atestatului de instructor auto către autoritatea emitentă și titularul atestatului retras, precizând inclusiv măsurile de remediere.

Articolul 49

(1) I.S.C.T.R. suspendă atestatul de profesor de legislație rutieră, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru încălcarea prevăzută la art. 4 pct. 33, sancțiune rămasă definitivă.
(2) În cazul în care I.S.C.T.R. aplică măsura suspendării atestatului de profesor de legislație rutieră, notifică în scris școala de conducători auto în cadrul căreia își exercită activitatea profesorul de legislație rutieră în cauză.

Articolul 50

(1) I.S.C.T.R. retrage atestatul de profesor de legislație rutieră în următoarele cazuri:
a) profesorul de legislație rutieră a efectuat activitate de pregătire teoretică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere având atestatul de profesor de legislație rutieră suspendat;
b) profesorul de legislație rutieră a furnizat informații incorecte/false în vederea obținerii atestatului de profesor de legislație rutieră;
c) profesorul de legislație rutieră nu îndeplinește condițiile necesare obținerii atestatului de profesor de legislație rutieră.
(2) I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a atestatului de profesor de legislație rutieră către autoritatea emitentă și titularul atestatului retras, precizând inclusiv măsurile de remediere.

Articolul 51

În cazul în care un centru de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, denumit în continuare centru de pregătire, prezintă riscul să nu mai îndeplinească/nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza autorizării, I.S.C.T.R. va transmite acestuia o notificare prin care este informat că are la dispoziție un termen de cel mult 30 de zile de la data notificării pentru remedierea situației în cauză, în caz contrar urmând să fie aplicată sancțiunea suspendării autorizației.

Articolul 52

(1) I.S.C.T.R. suspendă autorizația centrului de pregătire, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 51 nu a fost remediată situația în cauză;
b) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 3 și la art. 4 pct. 6 și 20-22, sancțiuni rămase definitive.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), dacă la expirarea perioadei de suspendare nu a fost remediată situația în cauză, I.S.C.T.R. suspendă autorizația centrului de pregătire pentru încă o perioadă de 30 de zile, care se poate prelungi pentru perioade succesive de 30 de zile, însumând o perioadă care să nu depășească 6 luni.

Articolul 53

I.S.C.T.R. retrage autorizația centrului de pregătire în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 6 luni prevăzut la art. 52 alin. (2), după suspendarea autorizației centrului de pregătire pentru perioade succesive de 30 de zile, nu a fost remediată situația în cauză;
b) centrul de pregătire a furnizat documente conținând informații incorecte/false în vederea obținerii autorizației;
c) pentru încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 10, sancțiune rămasă definitivă;
d) când se constată că titularul autorizației și-a încetat activitatea sau la cererea acestuia.

Articolul 54

(1) I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a autorizației școlii de conducători auto sau a autorizației centrului de pregătire către autoritatea emitentă și titularul autorizației retrase, precizând inclusiv măsurile de remediere.
(2) Odată cu retragerea autorizației școlii de conducători auto sau a autorizației centrului de pregătire toate documentele eliberate de către autoritatea emitentă în baza autorizației retrase devin nule.

Articolul 55

Autorizația școlii de conducători auto/autorizația centrului de pregătire suspendată se reacordă, la expirarea termenului de suspendare și/sau după remedierea cauzelor care au dus la aplicarea acestei sancțiuni, după caz, și după prezentarea documentului de plată a tarifului aferent pentru eliberare.

Articolul 56

(1) I.S.C.T.R. suspendă atestatul/certificatul care atestă competența/calificarea profesională a conducătorului auto, corespunzător transportului rutier de marfă și/sau de persoane, eliberat conform legislației în vigoare, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 2 și 5 și la art. 4 pct. 15 și 17-19, sancțiuni rămase definitive.
(2) I.S.C.T.R. retrage atestatul/certificatul care atestă competența/calificarea profesională a conducătorului auto, corespunzător transportului rutier de marfă și/sau de persoane, eliberat conform legislației în vigoare, în următoarele cazuri:
a) conducătorul auto a condus un vehicul utilizat la efectuarea transportului rutier având atestatul/certificatul care atestă competența/calificarea profesională suspendat;
b) conducătorul auto a furnizat informații incorecte/false în vederea obținerii atestatului/certificatului care atestă competența/ calificarea profesională a acestuia;
c) pentru încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 7, sancțiune rămasă definitivă.
(3) I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a atestatului/certificatului care atestă competența/ calificarea profesională a conducătorului auto către autoritatea emitentă, angajatorul conducătorului auto în cauză și titularul atestatului/certificatului retras.

Articolul 57

I.S.C.T.R. suspendă copia conformă a autorizației pentru transportul rutier național contra cost, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru încălcarea prevăzută la art. 3 pct. 9, sancțiune rămasă definitivă.

Articolul 58

I.S.C.T.R. retrage copia conformă a autorizației pentru transportul rutier național contra cost în următoarele cazuri:
a) autorizația pentru transportul rutier național contra cost în baza căreia a fost eliberată a fost retrasă;
b) întreprinderea nu mai deține autovehiculul pentru care s-a eliberat copia conformă;
c) documentele în baza cărora a fost eliberată copia conformă a autorizației pentru transportul rutier național contra cost conțin informații incorecte/false.

Articolul 59

În cazul în care o întreprindere autorizată prezintă riscul să nu mai îndeplinească/nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza autorizării, I.S.C.T.R. va transmite acesteia o notificare prin care este informată că are la dispoziție un termen de cel mult 30 de zile de la data notificării pentru remedierea situației în cauză, în caz contrar urmând să fie aplicată sancțiunea suspendării autorizației.

Articolul 60

(1) I.S.C.T.R. suspendă autorizația pentru transportul rutier național contra cost, pentru o perioadă de 30 de zile, în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut la art. 59 nu a fost remediată situația în cauză;
b) pentru încălcările prevăzute la art. 3 pct. 3 și la art. 4 pct. 25 și 6, sancțiuni rămase definitive.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), dacă la expirarea perioadei de suspendare nu a fost remediată situația în cauză, I.S.C.T.R. suspendă autorizația întreprinderii autorizate pentru încă o perioadă de 30 de zile, care se poate prelungi pentru perioade succesive de 30 de zile, însumând o perioadă care să nu depășească 6 luni.

Articolul 61

I.S.C.T.R. retrage autorizația pentru transportul rutier național contra cost în următoarele cazuri:
a) dacă la expirarea termenului de 6 luni prevăzut la art. 60 alin. (2), după suspendarea autorizației întreprinderii autorizate pentru perioade succesive de 30 de zile, nu a fost remediată situația în cauză;
b) întreprinderea autorizată a furnizat documente conținând informații incorecte/false în vederea obținerii autorizației;
c) când se constată că titularul autorizației și-a încetat activitatea sau la cererea acestuia.

Articolul 62

(1) I.S.C.T.R. întocmește și comunică decizia motivată de retragere a autorizației pentru transportul rutier național contra cost către autoritatea emitentă și titularul autorizației retrase, precizând inclusiv măsurile de remediere.
(2) Odată cu retragerea autorizației pentru transportul rutier național contra cost toate documentele eliberate de către autoritatea emitentă în baza autorizației retrase devin nule.

Articolul 63

(1) Persoanele care au fost eliminate din examen, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, la examinarea în vederea atestării profesionale a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere sau la examinarea în vederea atestării profesionale a lectorilor necesari procesului de pregătire și perfecționare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, prevăzute la art. 67 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu pot participa la o nouă sesiune de examinare pentru o perioadă de 6 luni de la momentul constatării fraudei sau tentativei de fraudă.
(2) În cazul unei recidive a persoanelor menționate la alin. (1), acestea nu pot participa la o nouă sesiune de examinare pentru o perioadă de 12 luni de la momentul constatării celei de a doua fapte de fraudă sau tentativă de fraudă.
(3) Cazurile considerate fraudă sau tentativă de fraudă, procedura de constatare a acestora, precum și modalitatea prin care se implementează interdicțiile prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
(4) Centrele de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere au obligația afișării în sala/sălile de curs a conținutului prezentului articol.

Articolul 64

(1) Împotriva măsurilor administrative de retragere sau suspendare a licenței comunitare și a copiei conforme a acesteia, a certificatului de transport în cont propriu și a copiei conforme a acestuia, a autorizației pentru transportul rutier național contra cost și a copiei conforme a acesteia, a licenței de traseu, a autorizației de transport internațional, a licenței pentru activități conexe transportului rutier, a autorizației școlii de conducători auto, a autorizației centrului de pregătire, a atestatului instructorului auto, a atestatului de profesor de legislație rutieră și a atestatului/certificatului care atestă competența/calificarea profesională a conducătorului auto, după caz, precum și împotriva măsurii administrative de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului, prevăzută la art. 19, titularul documentului suspendat/retras sau deținătorul vehiculului a cărui utilizare a fost suspendată, după caz, se poate adresa cu plângere instanțelor de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Procedurile privind aplicarea măsurilor de retragere și suspendare, după caz, a documentelor prevăzute la alin. (1), precum și Normele metodologice privind modul de efectuare a inspecțiilor și controlului asupra transporturilor rutiere, a activităților conexe acestora, a activității centrelor de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activității școlilor de conducători auto și a activității instructorilor auto se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) În cazul aplicării măsurii administrative de retragere a documentelor prevăzute la alin. (1), titularul documentului retras nu mai poate solicita eliberarea unui nou document de același tip pentru o perioadă de 1 an de la data retragerii.

Articolul 65

(1) În cazul în care săvârșirea faptei prevăzute la art. 5 pct. 22 are drept consecință blocarea unui sector de drum, odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale agentul constatator va face mențiune în procesul-verbal de constatare a contravenției și despre obligația operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu de a achita costurile aferente intervenției de degajare a sectorului de drum afectat, în conformitate cu devizul întocmit de administratorul drumului.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), administratorul drumului întocmește devizul cuprinzând costurile aferente intervenției de degajare a sectorului de drum afectat și notifică operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu, în termen de 7 zile de la data săvârșirii contravenției, obligația de a le achita în termen de 15 zile de la data primirii notificării.
(3) Operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu poate contesta notificarea în termenul prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 66

(1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 3-6 și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare se fac de către:
a) inspectori;
b) polițiști rutieri, în cazul efectuării controlului în trafic în lipsa personalului prevăzut la lit. a), în cazul contravențiilor prevăzute la art. 3 pct. 15 și 19, la art. 4 pct. 1 – 310141617 și 19, la art. 5 pct. 1251-56 și 64 și la art. 6 pct. 121723 și 31.
(2) În scopul aplicării dispozițiilor prezentei hotărâri, polițiștii rutieri au acces la Registrul electronic național al operatorilor de transport rutier și la Registrul electronic național al întreprinderilor de transport rutier în cont propriu, în condițiile stabilite printr-un protocol încheiat între instituțiile implicate.
(3) Prin protocolul prevăzut la alin. (2) se stabilește inclusiv modalitatea prin care se realizează schimbul de informații între instituțiile din care fac parte agenții constatatori prevăzuți la alin. (1), privind controalele efectuate și măsurile și sancțiunile aplicate în temeiul prezentei hotărâri.
(4) În cazul în care inspectorii aplică sancțiuni conducătorului auto angajat al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu, pentru una sau mai multe dintre contravențiile prevăzute la art. 3-6, procesul-verbal de constatare a contravenției se întocmește la locul controlului, iar inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. din care face parte agentul constatator notifică în scris angajatorul contravenientului cu privire la sancțiunile aplicate, în termen de 5 zile lucrătoare de la data procesului-verbal de constatare a contravenției.
(5) În cazul în care, la finalizarea controlului în trafic, inspectorii rețin unul sau mai multe documente dintre cele prezentate la control de către conducătorul auto, documentele reținute sunt menționate într-un proces-verbal de reținere, al cărui model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(6) Procesul-verbal de reținere prevăzut la alin. (5) se întocmește în două exemplare, dintre care unul se înmânează conducătorului auto sau, în cazul în care acesta refuză primirea, se comunică contravenientului.

Articolul 67

Contravențiilor prevăzute în prezenta hotărâre le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 68

Autoritățile publice implicate în activitățile reglementate prin prezentul act normativ au obligația de a respecta prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Articolul 69

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 70

(1) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri (reformare), ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 (reformare) și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 14 februarie 2012, cu modificările și completările ulterioare.(2) La data intrării în vigoare a ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii prevăzut la art. 64 alin. (2) se abrogă Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 995/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecțiilor și controlului asupra transporturilor rutiere, a activităților conexe acestora, a activității centrelor de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activității școlilor de conducători auto și a activității instructorilor auto autorizați și pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 27 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare.(3) La data intrării în vigoare a ordinului comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 21 se abrogă Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 108/368/2010 pentru aprobarea Procedurii privind aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, precum și a Procedurii privind modalitatea concretă prin care contravenientul face dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru continuarea transportului/ deplasării, precum și condițiile necesare care trebuie îndeplinite pentru încetarea măsurii de imobilizare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 330 din 19 mai 2010, cu modificările și completările ulterioare.