Plaja Dameisha, situată în orașul Shenzhen (China), este o destinație faimoasă, sau mai degrabă notorie, pentru aglomerație, chiar și după standardele chinezești. Fâșia de nisip are o lungime de 1,8 kilometri, dar a găzduit uneori, în weekenduri, mulțimi de aproximativ 200.000 de persoane, ceea ce o face de departe cea mai aglomerată plajă din lume.

   Este o plajă publică, așa că, tehnic vorbind, oricine poate să o folosească, dar în ultimii ani, autoritățile din Shenzhen au decis să limiteze numărul de vizitatori zilnici la 80.000, din luna mai până în octombrie, pentru a evita supraaglomerarea. Doritorii trebuie să folosească un sistem de rezervare obligatoriu pentru a se asigura că pot să acceseze plaja în ziua în care își planifică vizita de bronzare și scăldat.

   Ca să înțelegi cât de aglomerată poate fi plaja Dameisha în lunile de vară, este suficient să accesezi câteva platforme online, cum ar fi TripAdvisor și să citești recenziile vizitatorilor, unii chiar furioși. Mulți au zis că nu s-au bronzat decât pe față și pe umeri din cauza înghesuielii (probabil niște persoane mai înalte, copii au rămas în umbra celor din jur și nu au luat contact cu razele soarelui) și alții s-au plâns că nici măcar nu au putut să ajungă la apă din cauza numărului mare de oameni din zonă.

Cea mai aglomerată plajă din lume

   Paradoxal, una dintre „problemele” care contribuie la supraaglomerarea plajei Dameisha, cea mai aglomerată plajă din lume, este transportul public. Există mai multe linii de autobuz disponibile pentru a ajunge la ea și, cel mai important, o stație de metrou se află chiar în apropiere. Aceste lucruri, coroborate cu faptul că accesul este gratuit, fac ca plaja să fie extrem de populară atât printre localnici, cât și printre turiști.

   În ciuda înghesuielii și a recenziilor negative de pe platformele online, fotografiile cu o mare de oameni adunați laolaltă sunt în mod obișnuit virale.