Compania Zephalto va oferi începând cu sfârșitul anului 2024 posibilitatea servirii mesei într-un restaurant în spațiu. Călătoria în stratosferă (stratul superior al atmosferei de la o înălțime de 10 – 15 km până la 45 – 50 km) se va face cu o capsulă presurizată, numită Celeste, care este atașată unui balon, iar întregul pachetul turistic costă nu mai puțin de 120.000 de euro (130.000 de dolari americani).

   Pe lângă faptul că masa va fi servită efectiv la mijlocul stratosferei, adică la o înălțime de aproximativ 25 de kilometri față de suprafața pământului, preparatele vor fi gătite de bucătari cu stele Michelin. Astfel, bucatele pe care le vor gusta doritorii vor avea garanția celui mai înalt standard de calitate posibil în lumea restaurantelor.

   Capsula Celeste poate să transporte șase pasageri la altitudinea de 25 de kilometri în 90 de minute, cu o viteză de patru metri pe secundă. Ea va pluti apoi deasupra Pământului timp de trei ore, timp suficient pentru o masă cu mai multe feluri de mâncare, stropite și cu câteva pahare cu vinuri rafinate. Călătoria dus-întors în stratosferă va dura în total șase ore și va oferi „vederi de neegalat asupra Pământului, plus o experiență culinară rafinată”, promite Vincent Farret d’Astiès, fondatorul Zephalto. De asemenea, persoanele aflate la bord pot să facă fotografii din spațiu și au posibilitatea să-și împărtășească instantaneu, prin Wi-Fi, experiențele cu oamenii de pe Pământ.

Restaurant în spațiu (stratosferă)

   Zborurile vor fi deschise tuturor persoanelor, de orice vârstă și nu va fi nevoie de o pregătire prealabilă a acestora. Celeste va decola din Franța și vizează 60 de zboruri pe an, odată ce vor începe operațiunile comerciale. S-au efectuat deja trei zboruri de testare cu piloți la bord, dar niciunul nu a atins altitudinea maximă. Compania se așteaptă să atingă înălțimea-țintă într-un zbor de testare planificat la sfârșitul acestui an.

   Compania Zephalto a început deja să facă pre-rezervări pentru viitorul său restaurant în spațiu. Locurile la bordul primelor zboruri, care sunt programate la sfârșitul anului 2024, au fost deja vândute, iar acum au început vânzările de bilete pentru 2025, relatează CNN.