Amazon a dezvăluit de curând o nouă tehnologie biometrică foarte simplă: plăți contactless cu palma, care permit clienților să plătească în magazine printr-o simplă „afișare” a mâinii. Metoda este descrisă ca fiind rapidă, fiabilă, sigură, convenabilă și fără contact (contactless), iar noua tehnologie folosește algoritmi personalizați și un hardware care analizează inițial o imagine a mâinii (palmei) și creează apoi o semnătură unică a palmei unei persoane.

   Serviciul pentru plăți contactless cu palma a fost numit Amazon One și va fi disponibil la început în două din magazinele de conveniență Amazon Go din Seattle, unde își are sediul compania. Grupul Amazon intenționează să adauge tehnologia și în celelalte magazine ale sale din SUA (Chicago, San Francisco şi New York) și să o vândă celor interesați, dar nu a anunțat încă numele unui potențial partener.

   Clienții care doresc să se înregistreze trebuie să aibă un telefon mobil și un card bancar, dar nu este necesar să aibă și un cont Amazon. Cei de la Amazon explică: „Este nevoie de mai puțin de un minut pentru a vă înscrie la aceste magazine Amazon Go folosind un dispozitiv Amazon One. Primul pas este să introduceți cardul de credit. Apoi, plasați palma peste dispozitivul nostru și urmați instrucțiunile pentru a asocia acel card de credit cu semnătura unică a palmei, creată de tehnologia noastră în timp real. Veți avea opțiunea de a vă înscrie cu o singură palmă sau cu ambele. După ce v-ați înscris, când intrați în magazinele noastre, trebuie să țineți palma deasupra dispozitivului Amazon One de la intrare pentru aproximativ o secundă și gata. Este extrem de simplu.”

Plăți contactless cu palma

   Vice-preşedintele pentru vânzări cu amănuntul și tehnologie al companiei a precizat că Amazon One ar putea deveni o metodă alternativă de plată sau o opțiune pentru cardurile de fidelitate. De asemenea, tehnologia ar putea avea o aplicabilitate mult mai largă dincolo de magazinele de vânzări cu amănuntul, de exemplu ar putea fi folosită la intrarea publicului pe stadioane sau pentru accesul angajaților la locul de muncă.

   Gigantul comerțului online a precizat în mod special că toate imaginile palmelor clienților nu vor fi stocate pe dispozitivele Amazon One, ci criptate și trimise în spații „cloud” securizate. De asemenea, utilizatorii vor avea opțiunea de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal direct pe dispozitiv sau printr-un site web dedicat. Totuși rămâne întrebarea dacă Amazon va trăda relația cu clienții și încrederea acestora.

Sursă: https://www.bbc.com/news/