În orașul Liuzhou din sudul Chinei aproape 30% din mașinile vândute anul trecut au fost vehicule electrice. De aceea, acest oraș cu 4 milioane de locuitori poate fi numit la nivel global, fără niciun dubiu, capitala autovehiculelor electrice.

   Dacă vorbim de popularitatea vehiculelor electrice, la nivel mondial, orașul Liuzhou poate fi comparat doar cu  Oslo din Norvegia. Dacă autoritățile depun un efort concertat pentru a depăși preocupările legate de autonomie, fiabilitate, siguranța și durata de viață a acumulatorilor și apelează la o serie de stimulente, locuitorii sunt încurajați continuu să cumpere mașini electrice.

   Prima etapă a fost în 2017. Producătorul de autovehicule electrice din oraș, SAIC-GM-Wulin, a desfășurat o campanie gratuită de testare timp de 10 luni. Peste 15.000 de persoane au condus și testat micul automobil Baojun E100 (are două locuri și este asemănător cu un Smart) și au oferit companiei peste 12.000 de păreri, impresii și idei. 70% dintre șoferii care l-au testat au cumpărat un vehicul.

   Apoi a urmat un studiu asupra nevoile și obiceiurilor locuitorilor. Vehicule electrice accesibile și convenabile pot înlocui bicicletele, scuterele sau transportul în comun, care oricum nu era bine dezvoltat. Baojun E100 a fost adaptat la o autonomie zilnică de 30 de kilometri, iar prețul a scăzut la aproximativ 5.000 de dolari americani.

   În ultima etapă au fost create 15.000 de locuri de parcare suplimentare pe suprafețe de teren neutilizate anterior, cum ar fi marginea trotuarelor și 30.000 de puncte de încărcare, cu priză obișnuită. În plus, mașinile electrice pot fi conduse pe benzile dedicate pentru autobuze, eliminând timpul pierdut la orele de vârf sau în blocaje de trafic.

Capitala autovehiculelor electrice

   Mini-mașinile sunt omniprezente în capitala autovehiculelor electrice. Vânzările, în continuă creștere, au consolidat industria auto locală care reprezintă aproape jumătate din producția industrială a orașului. Iar beneficiile pentru mediu sunt incomensurabile. Calitatea apei râului Liujiang, care șerpuiește prin oraș, este cea mai bună în clasamentul râurilor interioare ale Chinei și calitatea aerului este acum excelentă.

   V-am prezentat doar un simplu fapt care demonstrează că succesul nu este întâmplător, ci se bazează pe rațiune, disciplină și măsuri etapizate.

Sursă: Bloomberg