• Legea 92 din 2007 privind serviciile de transport public local, publicată în Monitorul Oficial nr. 262 din 19.4.2007, cu modificările și completările ulterioare. (A fost modificată și completată prin Ordonanța nr. 21/2011 privind înființarea Autorității Metropolitane de Transport București, Legea nr. 163/2011 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor de transport public local, Ordonanța de urgență nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri și de persoane, Ordonanța de urgență nr. 5/2018 pentru completarea art. 4 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, Ordonanța de urgență nr. 89/2018 și altele.)
  • Legea nr. 328/2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 1106 din 28.12.2018. Această lege, în vigoare de la 31 decembrie 2018, a modificat și titlul inițial al legii.
  • ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 51 din 28 iunie 2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, publicată în Monitorul Oficial nr. 353 din 28 iunie 2019; Data intrării în vigoare: 28 iunie 2019. În tot cuprinsul legii, expresia „local și județean” s-a înlocuit cu termenul „local”.
  • Legea nr. 34/2020 privind respingerea Ordonanței de urgență nr. 51/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 271 din 1 aprilie 2020.

 

LEGEA 92 din 2007
Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale

CAPITOLUL I
Dispoziții generale

Art. 1

(1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, autorizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului funcționării serviciilor publice de transport în comune, orașe, municipii și asociații de dezvoltare intercomunitară.

(1¹) În înțelesul prezentei legi, transportul rutier local de persoane reprezintă transportul definit la art. 3 pct. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare.

(1²) Transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, la nivel județean, îi sunt incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(1³) Transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, la nivel județean, intră în sfera de competență a Ministerului Transporturilor și a consiliilor județene, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 27/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prezenta lege stabilește cadrul juridic și instituțional privind înființarea, organizarea și funcționarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul autorităților administrației publice locale, județene și ale municipiului București și ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.

(3) Transportul local de persoane poate fi serviciul public de transport așa cum acesta este definit de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Serviciul public de transport local de persoane se organizează de către autoritățile administrației publice locale, pe raza unităților administrativ-teritoriale, și de Ministerul Transporturilor în cazul transportului pe căile navigabile interioare cu respectarea următoarelor principii:

a) promovarea concurenței între operatorii de transport, respectiv transportatorii autorizați, cărora li s-a atribuit executarea serviciului;

b) garantarea accesului egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport și al transportatorilor autorizați la piața serviciului public de transport local;

c) garantarea respectării drepturilor și intereselor utilizatorilor serviciul public de transport local;

d) rezolvarea problemelor de ordin economic, social și de mediu ale localităților;

e) administrarea eficientă a bunurilor aparținând sistemelor de transport proprietate a unităților administrativ-teritoriale;

f) utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a serviciului public de transport local;

g) deplasarea în condiții de siguranță și de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a persoanelor transportate, precum și a bunurilor acestora prin polițe de asigurări;

h) asigurarea executării unui serviciu public de transport public suportabil în ceea ce privește tariful de transport;

i) recuperarea integrală a costurilor de exploatare, reabilitare și dezvoltare prin tarife suportate de către beneficiarii direcți ai transportului, denumiți în continuare utilizatori, și prin compensații acordate în conformitate cu prevederile din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, asigurându-se un profit rezonabil pentru operatorii de transport și transportatorii autorizați;

j) autonomia sau independența financiară a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați;

k) susținerea dezvoltării economice a localităților prin realizarea unei infrastructuri de transport moderne;

l) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populației, ale personalului instituțiilor publice și ale operatorilor economici pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale prin servicii de calitate;

m) protecția categoriilor sociale defavorizate, prin compensarea costului transportului de la bugetul local;

n) integrarea tarifară prin utilizarea unui singur tip de legitimație de călătorie pentru toate traseele și pentru toate mijloacele de transport ale serviciului public local;

o) dispecerizarea serviciului public de transport local de persoane realizat prin programe permanente;

p) consultarea asociațiilor reprezentative ale operatorilor de transport și/sau ale transportatorilor autorizați, precum și ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale privind serviciul public de transport local, precum și modalitățile de funcționare a acestui serviciu.

(5) Statul sprijină prin măsuri legislative și economice dezvoltarea cantitativă și calitativă a serviciilor publice de transport local, precum și a infrastructurii tehnico- edilitare aferente sistemului de transport public local.

(6) Principalele obiective urmărite de autoritățile administrației publice locale, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară și de alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, după caz, în domeniul serviciului public de transport local sunt:

a) înființarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru serviciul public de transport local, cu sau fără personalitate juridică, după caz, denumite în continuare autorități locale de transport;

b) SE ABROGĂ;

c) asigurarea transparenței în procedurile de achiziție publică;

d) informarea și consultarea periodică a populației asupra politicilor de dezvoltare durabilă din domeniul serviciului public de transport local;

e) SE ABROGĂ;

f) corelarea capacității mijloacelor de transport de persoane cu fluxurile de călători existente;

g) asigurarea continuității serviciilor publice de transport prin programele de transport sau de funcționare, după caz, corelate cu fluxurile de călători existente;

h) atribuirea contractelor de servicii publice definite la art. 2 lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, prevederilor Legii nr. 51/2006 a legislației în domeniul achizițiilor publice.

(7) Serviciile publice de transport local se desfășoară cu respectarea reglementărilor în vigoare privind legalitatea transportului, condițiile de lucru, de exploatare a vehiculelor și navelor și de exploatare a infrastructurii, precum și condițiile privind siguranța circulației/navigației.

(8) În toate raporturile generate de executarea serviciilor publice de transport local, protecția vieții umane și a mediului este prioritară.

Art. 2

(1) Se consideră serviciu public compensat acel serviciu public de transport căruia i se acordă compensații pentru acoperirea costurilor de exploatare și asigurarea unui profit rezonabil, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.

(2) Serviciul public compensat de transport se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului.

(3) SE ABROGĂ

Art. 3

Serviciile publice de transport local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul localităților sau al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale și de Ministerul Transporturilor în cazul transportului pe căile navigabile interioare, în scopul asigurării serviciilor publice de transport local. 

CAPITOLUL II

Serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate

SECȚIUNEA 1

Serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate

Art. 4

(1) Este considerat serviciu public de transport local de persoane prin curse regulate serviciul public de transport care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) se efectuează, după caz, de către un operator de transport rutier, operator de transport feroviar, de către un transportator autorizat sau de către un operator de transport naval autorizat;

b) se efectuează pe raza administrativ-teritorială a unei localități sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară, fără a depăși limitele administrativ-teritoriale ale acesteia, cu excepția liniilor de ieșire sau altor elemente auxiliare activității respective care intră pe teritoriul localității învecinate. În cazul în care traseul transportului pe șină, inclusiv transportul feroviar, depășește limita localității, acesta va fi considerat serviciul public de transport local;

c) se execută pe rute și cu programe de transport prestabilite, de către consiliul local, Consiliul General al Municipiului București sau de adunarea generală a asociației de dezvoltare intercomunitară. În situația transportului pe căile navigabile în Delta Dunării rutele și programul de transport sunt stabilite de Consiliul Județean Tulcea;

d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, înmatriculate sau înregistrate în România, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou, tren sau nave deținute de acesta sau de către unitatea administrativ-teritorială sau, după caz, de către unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară. În condițiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie, metrou, tren sau nave se realizează de către transportatorii autorizați;

e) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații, autogări și, după caz, gări fluviale sau locuri de operare;

f) pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de titluri de călătorie;

g) ABROGAT

h) autoritatea administrației publice locale impune sau contractează obligații de serviciu public și poate acorda, în schimbul îndeplinirii acestora, drepturi exclusive și/sau compensații de orice natură. Prin obligație de serviciu public se înțelege o cerință definită sau stabilită de autoritatea competentă pentru a asigura servicii publice de transport de călători de interes general, pe care un operator, dacă ar ține seama de propriile sale interese comerciale, nu și le-ar asuma sau nu și le-ar asuma în aceeași măsură sau în aceleași condiții fără a fi retribuit. Contractele de servicii publice nu presupun în mod obligatoriu acordarea de compensații.

(11) Componente ale sistemului de transport public local, inclusiv, mijloace de transport utilizate pentru prestarea serviciului public de transport călători pot fi date, în condițiile legii, în administrare sau puse la dispoziție operatorilor și transportatorilor autorizați de către unitatea administrativ-teritorială, în baza procesului-verbal de predare-primire, anexă la hotărârea de dare în administrare sau la contractul de delegare a gestiunii, după caz, sau pot fi puse la dispoziție de către unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară în baza proceselor-verbale de predare-primire, anexe la contractul de delegare a gestiunii, în condițiile respectării regimului juridic al proprietății publice.

(2) Cu excepția transportului public feroviar și naval, conducătorul mijlocului de transport în comun este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente, după caz:

a) licența de traseu;

b) programul de circulație;

c) copia conformă a licenței comunitare, în cazul autobuzelor;

d) alte documente stabilite de legile în vigoare.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. d), în situații de urgență, determinată de incendii, cutremure, inundații, alte calamități naturale și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante, a operatorilor de transport rutier sau a transportatorilor autorizați, după atribuirea gestiunii serviciului public de transport local în modalitățile prevăzute la art. 21, operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați pot utiliza, în baza unui contract de comodat, definit potrivit art. 2.146 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, mijloace de transport în comun, indiferent de județul în care sunt înmatriculate sau înregistrate, pe o perioadă mai mică de 2 ani, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de delegare a serviciului public de transport local.

(4) Pentru situația reglementată la alin. (3) poate avea calitatea de comodant orice operator de transport rutier sau unitate administrativ-teritorială, cu excepția autorității contractante care a încheiat contractul de delegare a serviciului public de transport local de pe raza unității administrativ- teritoriale unde este înregistrată situația de urgență respectivă.

(5) Încheierea contractului de comodat prevăzut la alin. (3) se realizează în baza hotărârii consiliului local al unității administrativ-teritoriale, în calitate de autoritate contractantă care a atribuit contractul de delegare a serviciului public de transport local, care se modifică și completează, prin act adițional, în scopul și pe durata prevăzute la alin. (3), cu respectarea îndeplinirii condițiilor prealabile privind parcul de vehicule corespunzătoare serviciului atribuit, în condițiile legii.

(6) Prin hotărâre a consiliului local se declară situația de urgență care determină încheierea contractului de comodat, potrivit alin. (3), în baza constatării imposibilității de îndeplinire de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat a obligațiilor prevăzute în contractul de delegare a serviciului public de transport local.

(7) Dacă sunt prevăzute în contractul de delegare a serviciului public de transport local pe raza unei unități administrativ-teritoriale comodante, mijloacele de transport în comun date în comodat conform prevederilor alin. (3) pot fi numai cele destinate acoperirii imobilizărilor și rezervelor.

SECȚIUNEA a 2-a

Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale  SE ABROGĂ

SECȚIUNEA a 3-a

Serviciul de transport cu autoturisme în regim de taxi și de transport cu autoturisme în regim de închiriere  SE ABROGĂ

CAPITOLUL III
Serviciul de transport public local de mărfuri în regim contractual și în regim de taxi
SE ABROGĂ

CAPITOLUL IV
Alte servicii publice de transport local

SECȚIUNEA 1

Serviciul de transport public local de persoane pe cablu  SE ABROGĂ

SECȚIUNEA a 2-a

Serviciul de transport public local de mărfuri cu tractoare cu remorci SE ABROGĂ

SECȚIUNEA a 3-a

Serviciul public de transport local de persoane pe căile navigabile interioare

Art. 12

(1) Transportul pe căile navigabile interioare reprezintă serviciu public de transport local, dacă se stabilesc în sarcina operatorilor, obligații de serviciu public în schimbul acordării unor drepturi exclusive și/sau compensații de serviciu public, conform Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Transporturilor.

(1¹) Pentru serviciile publice de transport pe căile navigabile interioare, unitățile administrativ-teritoriale pot avea calitatea de autorități locale competente, în înțelesul Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.

(2) Serviciul public de transport local de persoane pe căile navigabile interioare se poate realiza prin servicii publice de transport prin curse regulate, considerate servicii publice de transport subvenționate, și prin servicii publice de transport ocazionale.

(3) Programele serviciilor publice de transport de persoane pe trasee la nivel local sau la nivel județean se realizează cu aprobarea consiliului local, consiliului județean, Consiliului General al Municipiului București sau a adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară sau a altei forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale în baza mandatului primit de la unitățile administrativ-teritoriale membre, după caz.

SECȚIUNEA a 4-a

Serviciul de transport public local efectuat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare  SE ABROGĂ

CAPITOLUL V
Servicii publice de transport local și sisteme ale serviciului public de transport local de persoane

Art. 14

(1) Serviciile publice de transport local se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice care, împreună cu mijloacele de transport, formează sistemul serviciului public de transport local.

(2) Infrastructura tehnico-edilitară cuprinde:

a) construcții, instalații și echipamente specifice pentru întreținerea, repararea și parcarea mijloacelor de transport, precum: depouri, autobaze, garaje, ateliere, stații de spălare și igienizare etc.;

b) dispecerate și dotări speciale de urmărire și coordonare în trafic a vehiculelor de transport, de intervenție și de depanare;

c) calea de rulare a tramvaielor și a metroului;

d) echipamente, mijloace specifice de transport, cabluri și elemente de susținere, în cazul transportului pe cablu;

e) rețele electrice de contact pentru tramvaie, troleibuze, metrou și pentru transportul pe cablu;

f) sistemul energetic de alimentare a rețelelor de contact electrice, stații de transformare-redresare, sisteme de conectare, racorduri de alimentare aferente rețelelor de contact;

g) rețeaua de drumuri, tuneluri, căi navigabile, galerii și stații de metrou, precum și construcții și instalații aferente;

h) amenajări stradale, precum: stații de îmbarcare-debarcare, puncte de vânzare a legitimațiilor de călătorie;

i) autogări și terminale pentru îmbarcare, debarcare sau schimb de călători;

j) gări fluviale și locuri de operare.

(3) Prin mijloace de transport destinate serviciului public de transport local de persoane se înțeleg:

a) autobuze – autovehicule destinate și echipate pentru transportul de persoane și al bagajelor acestora, așa cum sunt definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;

a1) autobuze urbane;

b) tramvaie;

c) troleibuze;

d) trenuri de metrou;

e) ABROGAT

f) ABROGAT

g) nave de transport de pasageri pe căile navigabile interioare.

Art. 15

Componentele infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului public de transport local se pot afla în proprietatea publică sau privată a statului, a unităților administrativ-teritoriale ori în proprietatea unor persoane juridice de drept privat. Conform prevederilor legale, componentele infrastructurii tehnico-edilitare aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale se evidențiază și se inventariază în sistemele informaționale specifice domeniului imobiliar-edilitar ale unităților administrativ- teritoriale, în condițiile legii.

CAPITOLUL VI

Autorități și competențe

Art. 16

(1) Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor publice de transport desfășurat pe raza administrativ- teritorială a acestora.

(2) Autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a stabili și de a aplica strategia pe termen mediu și lung pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor publice de transport local, ținând seama de planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităților și de cerințele serviciului de transport public local, de evoluția acestora, precum și de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse și emisii minime de noxe.

(3) ABROGAT

(4) ABROGAT

(5) Unitățile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele, conform legii, în vederea asigurării și dezvoltării serviciilor publice de transport local de persoane prin curse regulate, precum și pentru exploatarea în interes comun a sistemului serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate în condiții stabilite prin prezenta lege și prin Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Abrogat

(7) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să înființeze, în baza mandatului primit, servicii, compartimente cu rol de autorități locale de transport prin care să autorizeze, să organizeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului public de transport local de persoane prin servicii regulate desfășurat pe raza teritorială de competență a unităților administrativ-teritoriale membre.

Art. 17

(1) Consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București au următoarele atribuții:

a) evaluarea fluxurilor de transport de persoane și determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea evoluției acestora;

b) stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind serviciul public de transport de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Programele de transport pot fi stabilite și în baza unui studiu de mobilitate;

c) actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, județean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului public de transport local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou și nave;

d) întocmirea și urmărirea realizării programelor de înființare, reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor publice de transport local, în condițiile legii;

e) aprobarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau a întregului sistem public de transport local, aflat în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, precum și a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară;

f) proiectarea și executarea lucrărilor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă sistemelor publice de transport local într-o concepție unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților, cu planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, de protecție a mediului, cu modalitățile de realizare a serviciului respectiv și în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

g) asocierea intercomunitară în condițiile legii, în vederea realizării unor investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului public de transport local, precum și administrarea acestuia;

h) încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane;

i) acordarea de facilități și compensații ca diferență de tarif pentru unele categorii de populație, pentru asigurarea suportabilității costurilor de către utilizatori, cu respectarea legislației fiscale în vigoare;

j) autorizarea transportatorilor, denumiți transportatori autorizați, astfel cum au fost definiți prin prezenta lege, pentru realizarea de către aceștia a serviciului public de transport local, respectiv serviciul public de transport de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou;

j1) emiterea de licențe de traseu pentru serviciile publice de transport rutier de călători efectuate cu autobuze;

j2) aprobarea programului de transport local;

k) realizarea seturilor de date spațiale aferente serviciului public de transport, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.089/2010 al Comisiei din 23 noiembrie 2010 de punere în aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește interoperabilitatea seturilor și serviciilor de date spațiale (INSPIRE), cu modificările și completările ulterioare;

l) elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentelor serviciilor publice de transport local, cu consultarea asociațiilor reprezentative profesionale și patronale ale operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați, precum și a organizațiilor sindicale teritoriale din domeniu;

m) stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul public de transport local de persoane, cu respectarea normelor-cadru elaborate și aprobate prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.;

n) stabilirea compensației acordate de la bugetul local, pentru acoperirea diferenței dintre costurile suportate în legătură cu obligația/obligațiile de serviciu public și sumele efectiv încasate ca urmare a îndeplinirii sau în temeiul obligației/obligațiilor de serviciu public în cauză, la care se poate adăuga un profit rezonabil, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007;

o) asigurarea resurselor bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor serviciului public de transport de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului București ori prin lege;

p) aprobă atribuirea licențelor de traseu pentru efectuarea serviciului public de transport de persoane prin curse regulate.

(11) Unitățile administrativ-teritoriale pot mandata, în condițiile prevăzute la art. 10 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale având ca scop serviciile publice de transport persoane, prin hotărâri ale autorităților lor deliberative, să exercite, pe seama și în numele lor, atribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), h), j), j1), l), m) și p).

(2) În exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile deliberative ale administrației publice locale și adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz.

(3) Împotriva hotărârilor sau dispozițiilor autorităților deliberative ale administrației publice locale și ale adunărilor generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

(4) ABROGAT

(5) Pentru asigurarea prestării serviciilor publice de transport călători în comune, orașe, municipii și asociații de dezvoltare intercomunitară, dacă județul deține în proprietate bunuri și/sau elemente componente ale sistemelor publice de transport local, consiliile județene pot exercita atribuțiile prevăzute la:

a) prezentul articol, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) lit. h)-j1) și lit. m)-p);

b) art. 18, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) lit. b) și alin. (2);

c) art. 191.

Art. 18

(1) Autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară, în raporturile cu operatorii de transport rutier ori transportatorii autorizați care efectuează serviciile publice de transport local, au următoarele drepturi:

a) să convoace pentru audieri operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru remedierea unor deficiențe apărute în executarea serviciilor respective;

b) să analizeze, să verifice și să aprobe documentațiile justificative de ajustare a tarifelor de călătorie propuse de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați în corelare cu reglementările în vigoare vizând asigurarea ratei suportabilității costurilor pentru utilizatori;

c) să verifice și să controleze periodic modul de realizare a serviciului public de transport local;

d) să actualizeze programele publice de transport de persoane prin curse regulate, în conformitate cu cerințele de transport;

e) să sancționeze operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați în cazul în care aceștia nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate la care s-au obligat prin contractul de atribuire a gestiunii și caietul de sarcini.

(2) În cazul unor abateri grave ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizați, autoritățile administrației publice locale ori asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale pot, după caz, rezilia contractul de atribuire a gestiunii serviciului și/sau pot solicita motivat emitentului retragerea licenței de transport ori a autorizației, după caz.

Art. 19

Autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale au următoarele obligații față de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați:

a) să asigure un tratament egal și nediscriminatoriu pentru toți operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați;

b) să asigure accesul operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați pentru realizarea serviciilor publice de transport local într-un mediu concurențial și transparent;

c) să reglementeze, prin norme locale, modul de organizare și funcționare a fiecărui serviciu public de transport local;

d) să păstreze confidențialitatea informațiilor, altele decât cele publice, cu privire la activitatea operatorilor de transport rutier și a transportatorilor autorizați;

e) să asigure finanțările convenite prin reglementările privind modalitatea de gestiune a serviciilor, dacă este cazul;

f) să respecte obligațiile pe care și le-au asumat prin contractele de atribuire a gestiunii, inclusiv pe cele referitoare la regimul investițiilor realizate de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați din fonduri proprii.

Art. 191

În relația cu călătorii, autoritățile administrației publice locale pot acorda, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale administrației publice locale, facilități de transport elevilor, studenților, ucenicilor și anumitor categorii de persoane defavorizate stabilite potrivit legii.

Art. 20

(1) Autoritățile de reglementare competente la nivel central pentru domeniul serviciilor publice de transport local sunt:

a) Ministerul Transporturilor, prin entitățile desemnate, pentru serviciul public de transport naval și feroviar;

b) Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C., pentru serviciul public de transport rutier de persoane.

(2) SE ABROGĂ

(3) SE ABROGĂ

(4) SE ABROGĂ

(5) A.N.R.S.C., în calitate de autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local, are, în principal, următoarele atribuții:

a) reglementează organizarea și funcționarea autorităților de autorizare din cadrul administrației publice locale, al Consiliului General al Municipiului București sau, după caz, din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară;

b) elaborează norme-cadru privind modalitatea de atribuire a autorizațiilor de transport, contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport local de persoane și modelele licențelor de traseu anexă la acesta, precum și normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor serviciilor publice de transport local;

c) elaborează regulamentul-cadru de autorizare a compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul administrației publice locale și din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, ca autorități de transport, aprobat prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.;

d) SE ABROGĂ;

e) monitorizează și sancționează abaterile din activitatea autorităților administrației publice locale, a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, a altor forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați, cu privire la:

  1. respectarea procedurilor legale de atribuire a gestiunii serviciului;
  2. respectarea procedurilor de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor, în conformitate cu normele-cadru.

(6) Autoritățile administrației publice locale sunt autorități de reglementare locale competente în domeniul serviciului public de transport local și prin autoritățile locale de transport își exercită față de toți operatorii de transport și transportatorii autorizați, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuțiile și competențele acordate prin Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin prezenta lege.

(7) Autoritățile locale de reglementare au, în principal, următoarele atribuții:

a) elaborează proiectele de regulamente de organizare și funcționare a fiecărui serviciu public de transport local, în conformitate cu regulamentele-cadru existente, cu prevederile prezentei legi și cu alte reglementări în vigoare;

b) emit licențe de traseu în serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze.

CAPITOLUL VII

Administrarea serviciilor publice de transport local

SECȚIUNEA 1

Dispoziții generale

Art. 21

(1) Serviciile publice de transport local se pot administra prin atribuirea acestora în următoarele modalități:

a) gestiune directă;

b) gestiune delegată.

(2) Alegerea modalității de atribuire a serviciilor publice de transport local se face, în condițiile prezentei legi, precum și ale Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre adoptată de consiliile locale ori de Consiliul General al Municipiului București sau de adunarea generală din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz.

(3) Indiferent de modalitatea de atribuire adoptată, activitățile specifice serviciului public de transport local se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile regulamentelor serviciilor publice de transport local elaborate de autoritățile locale de transport și aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului București, pe baza regulamentului-cadru al serviciului public de transport local, elaborat de autoritatea națională de reglementare competentă.

(4) ABROGAT

(5) Bunurile și elementele componente ale sistemelor publice de transport local aflate în domeniul public sau privat al administrației publice respective vor putea fi date în exploatare pentru prestarea serviciului public de transport operatorilor de transport sau transportatorilor autorizați cărora li s-a atribuit gestiunea serviciului.

(6) ABROGAT

(7) Autoritățile administrației publice locale competente, în calitatea lor de autorități contractante, au obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unui anunț cu privire la intenția de atribuire a contractelor de servicii publice de transport de călători, cu cel puțin un an înainte de atribuirea directă sau de lansarea invitației de participare la procedura competitivă de atribuire, în condițiile menționate la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului.

(8) Prevederile alin. (7) nu sunt obligatorii pentru contractele a căror prestație anuală de servicii publice de transport de călători este mai mică de 50.000 de kilometri și pentru contractele de servicii publice atribuite prin măsuri de urgență în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.

SECȚIUNEA a 2-a

Gestiunea directă

Art. 22

(1) În cazul gestiunii directe, autoritățile administrației publice locale își asumă nemijlocit prestarea serviciului public de transport local și toate sarcinile și responsabilitățile, potrivit legii, privind organizarea, coordonarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului public de transport local, precum și administrarea sistemului de utilități publice aferente.

(2) Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public sau privat, fără aplicarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare, care pot fi:

a) servicii publice de interes local, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective;

b) societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la al căror capital social nu există participare privată directă, cu excepția formelor de participare a capitalului privat al altor persoane juridice controlate de respectiva unitate administrativ-teritorială care nu oferă controlul sau dreptul de veto;

c) operatori regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Contractele de servicii publice care se încheie în modalitatea gestiunii directe, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 lit. i) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, pot fi:

a) hotărâri de dare în administrare a serviciilor publice de transport local în cazul operatorilor prevăzuți la alin. (2) lit. a);

b) contracte de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport local în cazul operatorilor prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c).

(4) Contractele de servicii publice de transport călători pot fi atribuite direct numai în situațiile și condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2) și (4) – (6) din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, după caz.

(5) Subcontractarea serviciilor publice de transport călători de către operatorii interni este interzisă.

SECȚIUNEA a 3-a

Gestiunea delegată

Art. 23

(1) Gestiunea delegată se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători, de tip contracte de achiziție publică de servicii reglementate la art. 29 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuate cu autobuze, troleibuze și/sau tramvaie, se stabilește de către autoritățile administrației publice locale/asociațiile de dezvoltare intercomunitară/alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale competente având ca scop serviciile publice de transport local, conform prevederilor Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

(3) La încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători, de tip contracte de achiziție publică de servicii reglementate la art. 29 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuate cu trenul și metroul, sunt incidente prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.

(4) La încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători, de tip contracte de concesiune de servicii reglementate la art. 29 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de mijlocul de transport public de călători utilizat: autobuz, troleibuz, tramvai, tren sau metrou, sunt incidente prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007.

Art. 231

(1) Documentația de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport călători se întocmește de autoritatea de transport și se aprobă prin hotărâre a autorității locale competente.

(2) Fără a fi afectate prevederile art. 20 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 22 din Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, documentația de atribuire include, în mod obligatoriu, următoarele:

a) formularele tipizate, care să faciliteze elaborarea și prezentarea ofertei și a documentelor care o însoțesc;

b) programul de transport;

c) criteriile de calificare și selecție a ofertelor;

d) criteriul de atribuire a contractului;

e) modelul de contract de delegare a gestiunii serviciului;

f) valoarea estimată a contractului.

(3) Criteriile de calificare și selecție menționate la alin. (2) lit. c) sunt cele prevăzute de Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, de Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară, ce reprezintă criteriu de calificare și selecție cu privire la capacitatea tehnică și profesională, ofertanții pot face dovada fie prin prezentarea unei liste cu principalele contracte similare de servicii publice de transport călători prestate în ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor contractelor, fie prin prezentarea unei liste cu licența/licențele de traseu din care să reiasă vechimea pe traseu în ultimii 3 ani, cu indicarea veniturilor realizate din prestarea respectivelor servicii.

(5) În cazul serviciilor publice de transport rutier de călători efectuate cu autobuze, factorii de evaluare a ofertelor utilizați în aplicarea criteriului de atribuire, în condițiile legii, sunt:

a) vechimea medie a parcului de autobuze;

b) clasificarea autobuzelor;

c) nivelul tarifului;

d) dotarea cu instalație de aer condiționat;

e) capacitatea de transport;

f) norma de poluare a autobuzului;

g) utilizarea combustibililor alternativi, astfel cum sunt definiți în Legea nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

(6) Autoritățile administrației publice locale ori asociațiile de dezvoltare intercomunitară stabilesc prin hotărâre a autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărâre a adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară, grila de punctaj, pe baza factorilor de evaluare prevăzuți la alin. (5).

(7) La stabilirea traseelor și constituirea grupelor de trasee care fac obiectul procedurii de atribuire a contractului de servicii publice de transport călători se au în vedere gruparea echilibrată a traseelor, evitarea suprapunerii traseelor sau a mai multor operatori pe același traseu, posibilitatea aplicării unei politici tarifare unitare și a unui sistem de taxare integrat, facilitarea folosirii unitare a titlurilor de călătorie, distribuirea echitabilă a traseelor între operatori, precum și utilizarea eficientă a fondurilor publice, cu respectarea criteriilor economice și geografice și a normelor aplicabile compensației de serviciu public, prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007.

Art. 24

(1) Serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate efectuat cu autovehicule se realizează prin hotărâre de dare în administrare sau prin contract de delegare a gestiunii, după caz, pe baza licenței de traseu.

(2) Serviciul de transport local de persoane prin curse regulate efectuat cu nave se realizează prin hotărâre de dare în administrare sau prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizației de transport, la care autoritatea de autorizare din cadrul autorității administrației publice locale/asociația de dezvoltare intercomunitară/altă formă de asociere între autoritățile administrativ-teritoriale eliberează, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, câte o copie conformă.

(3) Serviciile publice de transport local efectuate cu troleibuze, tramvaie și metrou se realizează pe baza autorizației de transport, la care autoritatea de autorizare eliberează copii conforme ale acesteia, conform solicitării deținătorilor, în funcție de numărul de mijloace de transport utilizate conform declarației pe propria răspundere.

Art. 25 SE ABROGĂ

Art. 26

Conținutul contractului de delegare a gestiunii va fi stabilit prin documentația delegării gestiunii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006.

Art. 27

(1) În cazul operatorilor de transport rutier prevăzuți la art. 30 alin. (2) lit. a) și b) și al transportatorilor autorizați prevăzuți la art. 30 alin. (3) lit. a) și b), delegarea gestiunii serviciului de transport public local se atribuie în mod direct acestora, fără licitație, prin contract de delegare a gestiunii.

(2) În cazul în care după încheierea hotărârii de dare în administrare sau contractului de delegare a gestiunii, după caz, serviciul public de transport local sau județean de persoane prin curse regulate se extinde pe noi trasee ori prin prelungirea unor trasee existente, aceste trasee vor fi atribuite după cum urmează:

a) traseele prelungite vor fi atribuite operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizați care deservesc traseele inițiale;

b) traseele noi vor fi atribuite prin încheierea de hotărâri de dare în administrare sau contracte de delegare a gestiunii, după caz, conform prevederilor prezentei legi.

Art. 28

(1) Durata încredințării gestiunii serviciului public de transport local se stabilește prin hotărâri de dare în administrare sau prin contracte de delegare a gestiunii de către autoritățile administrației publice locale ori asociațiile de dezvoltare intercomunitară sau alte forme de asociere între unitățile administrativ-teritoriale și trebuie să fie corelată cu durata necesară recuperării investițiilor prevăzute în sarcina operatorului, dar nu mai mult de:

a) 10 ani, în cazul serviciului public de transport rutier realizat cu autobuze, troleibuze sau autocare; 15 ani, în cazul în care contractul de delegare are ca obiect și transportul pe șine efectuat cu tramvaie, iar valoarea estimată a acestui mod de transport reprezintă peste 50% din valoarea contractului;

b) 15 ani, în cazul transportului pe șine realizat cu tramvaie sau trenuri de metrou.

c) SE ABROGĂ

d) SE ABROGĂ

(2) Pe durata hotărârii de dare în administrare sau a contractului de delegare a gestiunii, după caz, în conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit legii, autoritățile administrației publice locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor și strategiilor proprii de dezvoltare a serviciului public și a sistemului public de transport local, precum și dreptul de a supraveghea și controla modul de desfășurare a serviciului cu privire la:

a) respectarea și îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizați;

b) derularea ritmică a serviciului, respectarea traseelor prevăzute și a orarelor zilnice și săptămânale;

c) dezvoltarea și modernizarea sistemului public de transport local, precum și modul de administrare, exploatare și menținere în funcțiune a acestuia;

d) respectarea procedurilor de formare, stabilire și ajustare periodică a tarifelor pentru serviciul public de transport local.

CAPITOLUL VIII

Operatori și utilizatori

SECȚIUNEA 1

Operatorii serviciului public de transport local

Art. 29

(1) Serviciul public de transport local poate fi atribuit pentru executare, în gestiune directă sau delegată, operatorilor de transport rutier deținători de licențe de transport, eliberate sau recunoscute în condițiile legii, ori transportatorilor autorizați deținători ai unei autorizații de transport de persoane, eliberată, în condițiile legii, de către autoritatea administrației publice locale, numită în acest caz autoritate de autorizare.

(2) Se interzice titularilor hotărârilor de dare în administrare sau contractelor de delegare a gestiunii, după caz, să încheie cu terți contracte de subdelegare a activităților de atribuire a gestiunii serviciilor publice de transport.

(3) Contractele de delegare a gestiunii pot fi cesionate sau novate numai în cazul în care operatorul se divizează, fuzionează ori înființează o filială, în limitele/condițiile stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 și de cele ale cadrului legislativ din domeniul achizițiilor publice și cu aprobarea autorităților deliberative ale autorităților administrației publice locale.

Art. 30

(1) Pot executa serviciul public de transport local de persoane operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați.

(2) Operatorii de transport rutier sunt deținători ai licențelor eliberate în condițiile legii. Aceștia pot fi:

a) societăți înființate de unitățile administrativ-teritoriale sau de unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ori ale altor forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale;

b) societăți rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de transport de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale, al căror capital social este deținut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar ori coproprietar, de către unitățile administrativ-teritoriale;

c) societăți comerciale cu capital social privat sau mixt, deținătoare de licențe de transport valabile;

d) servicii publice de interes local, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective.

(3) Transportatorii autorizați sunt transportatorii care dețin autorizații de transport eliberate de către autoritatea locală de transport din subordinea consiliului local sau a Consiliului General al Municipiului București, a asociației de dezvoltare intercomunitară sau de Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română, pentru transportul public pe căile navigabile interioare:

a) societăți comerciale înființate de autoritățile administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară, deținătoare de autorizații de transport valabile;

b) societăți comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale, al căror capital social este deținut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar, de către unitățile administrației publice respective, deținătoare de autorizații de transport valabile;

c) societăți comerciale cu capital social privat sau mixt, deținătoare de autorizații de transport valabile;

d) persoane fizice sau asociații familiale autorizate să presteze transport public local de mărfuri sau de persoane, deținătoare de autorizații de transport valabile.

(4) SE ABROGĂ

(5) SE ABROGĂ

(6) SE ABROGĂ

(7) Pierderea valabilității licenței de transport de către operatorii de transport rutier sau a valabilității autorizației de transport de către transportatorii autorizați are drept consecință pierderea calității de operator de transport rutier, respectiv de transportator autorizat, și anularea hotărârii de dare în administrare a serviciului ori anularea de drept a contractului de delegare a gestiunii serviciului, după caz.

Art. 31

În cazul în care un operator de transport efectuează atât transport rutier public de persoane prin curse regulate locale și județene, interjudețene sau internaționale, pentru serviciul public de transport local ori județean, după caz, operatorul de transport rutier va ține o evidență separată a activităților desfășurate, cu contabilitate distinctă pentru fiecare serviciu prestat, astfel încât activitățile sale, conform licențelor de transport obținute, să poată fi evaluate, monitorizate și controlate.

Art. 32

(1) Drepturile și obligațiile operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați care desfășoară activități de serviciu public de transport local se prevăd, potrivit Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciilor publice de transport local aprobate de autoritățile administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare intercomunitară ori de alte forme de asociere a unităților administrativ-teritoriale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.

(2) Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de delegare a gestiunii au dreptul să întrerupă prestarea serviciului public de transport local în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către autoritățile administrației publice locale, cu obligația de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul și condițiile prevăzute prin contractul de delegare a gestiunii.

Art. 33 ABROGAT

Art. 34

(1) În vederea realizării obiectivelor și sarcinilor ce le revin, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați trebuie să asigure:

a) dotarea și asigurarea operațiilor de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii;

b) respectarea capacităților de transport și a programelor de transport impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;

c) menținerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculelor, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei.

(2) Operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați care efectuează servicii publice de transport local au următoarele obligații:

a) să respecte obligațiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare și funcționare a serviciului, precum și prin prevederile prezentei legi;

b) să furnizeze autorității administrației publice locale informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului public de transport local.

SECȚIUNEA a 2-a

Utilizatorii serviciului public de transport local

Art. 35

(1) Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor publice de transport local persoane fizice sau juridice.

(2) Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:

a) utilizatorii au dreptul de a beneficia, liber și nediscriminatoriu, de serviciul public de transport local, ceea ce trebuie să se prevadă expres în regulamentul serviciului public de transport local;

b) utilizatorii au dreptul de acces la informațiile publice cu privire la serviciul public de transport local. Autoritățile administrației publice locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară au obligația de a comunica informații cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifară și în clauzele contractuale care sunt de interes public;

c) hotărârile consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu privire la serviciul public de transport local vor fi aduse la cunoștința utilizatorilor;

d) utilizatorii au dreptul să conteste hotărârile consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale adunării generale din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acestea, în condițiile legii;

e) să solicite și să primească, în condițiile legii, despăgubiri sau compensații pentru daunele provocate lor de către operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;

f) să sesizeze autorităților administrației publice locale sau asociațiilor de dezvoltare intercomunitară orice deficiențe constatate în efectuarea serviciilor publice de transport local și să facă propuneri vizând înlăturarea acestora;

g) ABROGAT

h) să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul public de transport local;

i) pentru plata serviciului public de transport local, anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități.

(3) Principalele obligații ale utilizatorilor sunt:

  1. a) să dețină legitimații de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege;
  2. b) să achite costul legitimațiilor de călătorie valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menționate lizibil pe acestea;
  3. c) să achite, în termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor;
  4. d) să nu aducă prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat;
  5. e) să aibă un comportament civilizat în raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum și cu ceilalți utilizatori.

CAPITOLUL IX

Licențe și autorizații

Art. 36

(1) Acordarea autorizațiilor de transport pentru executarea serviciului public de transport local se face de către autoritatea de autorizare, cu respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor.

(2) Autoritatea de autorizare acordă autorizația de transport pe baza examinării și evaluării capacității profesionale a transportatorului, a onorabilității, a capabilității economico- financiare, a capacității și dotării tehnice necesare pentru asigurarea calității și continuității serviciului.

(3) Pentru obținerea autorizațiilor de transport, transportatorii sunt obligați să depună următoarele documente:

a) certificatul de înregistrare la registrul comerțului, în calitate de transportator;

b) declarație pe propria răspundere privind perioadele în care a mai executat servicii publice de transport local, menționându-se cazul în care a avut suspendarea sau interdicția de a efectua serviciul respectiv;

c) copia certificatului de competență profesională a persoanei desemnate, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, și dovada că persoana desemnată este angajat al transportatorului. În cazul persoanelor fizice sau al asociațiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie să fie persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;

d) scrisoare de bonitate financiară eliberată de o bancă;

e) declarație pe propria răspundere privind faptul că nu este implicat în niciun dosar penal privind infracțiuni de natură comercială, privind nerespectarea condițiilor de plată și angajare a personalului, precum și pentru încălcarea prevederilor legale privind efectuarea transporturilor;

f) declarație pe propria răspundere prin care se menționează mijloacele de transport deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe care dorește să le utilizeze în executarea serviciului public de transport local;

g) declarație pe propria răspundere privind baza materială pe care o deține în proprietate sau în baza unui contract de închiriere.

Art. 37

(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată, conform legii, a serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate se finalizează prin încheierea unei hotărâri de dare în administrare sau a unui contract de delegare a gestiunii serviciului, după caz. Licența de traseu reprezintă actul tehnic și juridic emis de o autoritate locală competentă ca anexă la hotărârea de dare în administrare sau, după caz, la contractul de delegare a gestiunii, opozabilă față de organele cu atribuții de control în trafic, care atestă dreptul unui operator de serviciu public de a presta pe un anumit traseu servicii publice regulate de transport rutier cu autobuze sau autocare.

(2) Odată cu aprobarea programului public de transport local de persoane prin curse regulate, realizate cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau trenuri de metrou, după caz, consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București stabilesc modalitățile de atribuire în gestiune, pentru executarea serviciului public de transport local, pe întreaga rețea de trasee, pe grupe de trasee și pe trasee.

(3) În cazul în care traseele serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate nu pot fi deservite de un singur operator de transport rutier și/sau transportator autorizat, autoritatea administrației publice locale are dreptul să decidă atribuirea gestiunii pentru grupe de trasee distincte sau pentru câte un singur traseu și va încheia, după caz, hotărâri de dare în administrare sau contracte de delegare a gestiunii cu doi sau mai mulți operatori de transport rutier sau transportatori autorizați, desemnați câștigători.

(4) În cazul serviciului public de transport local de persoane realizat cu troleibuze, tramvaie, trenuri de metrou nu se vor emite licențe de traseu, traseele respective fiind menționate în hotărârile de dare în administrare sau contractele de delegare a gestiunii, după caz.

(5) În situația prevăzută la alin. (3), în hotărârile de dare în administrare sau contractele de delegare a gestiunii, după caz, se vor stabili clauze privitoare la valabilitatea legitimațiilor de călătorie individuale emise pentru fiecare dintre operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, după caz, pe toate mijloacele de transport în comun.

(6) În cazul în care se vor încheia contractele respective cu 2 sau mai mulți operatori de transport rutier sau transportatori autorizați, desemnați câștigători, între aceștia și autoritatea administrației publice locale se va încheia un contract de distribuire a încasărilor provenite din vânzarea legitimațiilor de călătorie individuale cu valabilitate pe toate mijloacele de transport, prin care se va stabili modul concret în care se vor repartiza veniturile cuvenite fiecărui operator de transport rutier sau transportator autorizat.

(7) Legitimațiile de călătorie individuale au regimul stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.

(8) O licență de traseu conține toate cursele care se efectuează pe traseul respectiv, conform programului de transport adoptat.

(9) Durata de valabilitate a licenței de traseu este egală cu durata de valabilitate a contractului de servicii publice.

(10) SE ABROGĂ

(11) Abrogat

Art. 38

(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată a serviciului public de transport local pe raza unei unități administrativ-teritoriale se face numai pe baza autorizației de transport deținute de transportatorii autorizați sau a licenței de transport deținute de operatorii de transport rutier.

(2) Dovada atribuirii serviciului public de transport local o reprezintă licența de traseu, emisă de autoritatea de autorizare, pentru fiecare vehicul utilizat în realizarea transportului, conform prevederilor contractului de servicii publice. Fac excepție, în ceea ce privește obligația deținerii licenței de traseu, tramvaiele, troleibuzele, trenurile de metrou și navele.

(3) SE ABROGĂ

(4) SE ABROGĂ

(5) SE ABROGĂ

(6) Autorizația de transport și copia conformă a acesteia se eliberează pe durata de valabilitate a contractului de servicii publice.

(7) SE ABROGĂ

Art. 39

(1) Autorizația de transport se retrage de către autoritatea administrației publice locale la propunerea autorității de autorizare în cazul în care transportatorul autorizat nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care acesta a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării de acordare a autorizației de transport. În caz de retragere a autorizației de transport, copiile conforme ale acesteia au același regim.

(2) Copiile conforme ale autorizației de transport se suspendă de către autoritățile administrației publice locale la propunerea autorității de autorizare, în condițiile stabilite în contractul de atribuire a serviciului și în regulamentul serviciului public de transport local.

(3) Licența de traseu se retrage, în condițiile stabilite în contractul de atribuire a serviciului și în regulamentul serviciului public de transport local, cu o notificare prealabilă de 60 de zile, în cazul nerespectării prevederilor din caietul de sarcini și a graficului de circulație.

Art. 40

Licența de traseu, autorizația de transport și copiile conforme ale acestora, eliberate unui operator de transport sau unui transportator autorizat, nu pot fi utilizate de către alte persoane pentru a executa cu vehiculele deținute activități de transport public.

CAPITOLUL X

Finanțarea serviciului public de transport local de persoane

Art. 41

(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital necesare pentru efectuarea serviciului public de transport local de persoane prin curse regulate se asigură din veniturile operatorilor de transport sau ale transportatorilor autorizați.

(2) Veniturile operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați se formează din încasarea de la utilizatorii serviciului a tarifelor, denumite în continuare taxe de călătorie, reprezentând contravaloarea serviciului prestat, și/sau din compensații de la bugetul de stat și de la bugetele locale, calculate ca diferență de tarif, în condițiile legii.

(3) SE ABROGĂ

(4) Sursele de finanțare a cheltuielilor de capital pentru realizarea obiectivelor de investiții publice ale unităților administrativ-teritoriale, aferente sistemelor serviciilor publice de transport local de persoane, se asigură potrivit Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Finanțarea investițiilor pentru înființarea, reabilitarea, modernizarea și/sau dezvoltarea sistemelor serviciilor publice de transport public local de persoane se face din bugetele locale, din bugetul de stat sau din fonduri private, pe baza hotărârilor consiliilor locale, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale Guvernului, după caz, cu respectarea legislației în vigoare privind finanțele publice, respectiv finanțele publice locale și a legislației în vigoare privind achizițiile publice.

(6) În cazul gestiunii delegate, bunurile realizate ca urmare a investițiilor pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor serviciilor publice de transport public local de persoane, finanțate din fonduri proprii ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizați, rămân în proprietatea acestora pe toată durata contractului de delegare a gestiunii. În contractul de delegare a gestiunii serviciului se vor defini categoriile de bunuri și se va preciza modul de repartiție a bunurilor de retur sau a bunurilor de preluare realizate până la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum și eventualele despăgubiri.

Art. 42

(1) Acoperirea financiară a costului călătoriilor efectuate de persoanele care beneficiază, potrivit legii, de gratuitate la legitimațiile de călătorie individuale se asigură din bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetele altor instituții stabilite prin lege.

(2) Acoperirea influențelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimațiile de călătorie individuale pentru serviciul public de transport local de persoane, aprobate pentru anumite categorii de persoane de consiliile locale, sau de Consiliul General al Municipiului București, după caz, sau acoperirea diferențelor dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat pentru efectuarea serviciului și sumele efectiv încasate ca urmare a vânzării legitimațiilor de călătorie individuale se asigură din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor după caz, până la nivelul tarifelor de vânzare către populație a legitimațiilor de călătorie individuale.

(3) Condițiile concrete în care este acoperit costul călătoriilor potrivit prevederilor alin. (1) și (2) sau costurile înregistrate pentru efectuarea serviciului public de transport local se stabilesc prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și în condițiile reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007 și de Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general.

(4) Compensația pentru facilitățile prevăzute la art. 191 se acordă operatorului de transport public din bugetul local în condițiile legii.

Art. 43

Procedura de stabilire a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului public de transport local de persoane se precizează în hotărârile de dare în administrare a serviciului, respectiv în contractele de delegare a gestiunii și trebuie să țină seama de următoarele reguli:

a) tarifele și compensațiile încasate de operatorul de transport rutier sau de transportatorul autorizat în urma prestării serviciului public de transport local de persoane trebuie să acopere cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere și exploatare a sistemului serviciului public de transport local respectiv;

b) tarifele se actualizează periodic prin indexare cu indicele de creștere a prețurilor de consum, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, prin hotărâre a consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului București;

c) condițiile care generează modificarea tarifelor sau a compensațiilor, precum și procedurile specifice aplicate pentru astfel de situații se prevăd în contractele de atribuire a gestiunii;

d) modificarea tarifelor sau a compensațiilor se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale sau a Consiliului General al Municipiului București.

Art. 44

Nivelul tarifelor aplicate de către operatorii de transport sau transportatorii autorizați în serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate va constitui criteriu de acordare a contractului de delegare a gestiunii serviciului respectiv.

CAPITOLUL XI

Răspunderi și sancțiuni

Art. 45

(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravențională sau penală, după caz.

(2) Constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerată infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei utilizarea mijloacelor de transport public de către persoanele fizice care nu dețin un titlu de călătorie sau acesta nu mai este în perioada de valabilitate sau, după caz, refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie.

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, funcționarii publici răspunzători pentru următoarele fapte:

a) neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a prevederilor privind atribuirea gestiunii serviciului și a licențelor de traseu;

b) nerespectarea prevederilor art. 19 privind obligațiile asumate de autorități prin contractele de atribuire a gestiunii;

c) nerespectarea prevederilor art. 20 privind atribuțiile autorităților de reglementare pentru domeniul serviciului public de transport local;

d) nerespectarea prevederilor art. 36 privind acordarea autorizațiilor de transport;

e) nerespectarea prevederilor art. 39 privind retragerea sau suspendarea autorizațiilor de transport.

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, operatorii economici care nu au inscripționat în mod corespunzător mijloacele de transport folosite pentru transportul în cont propriu.

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei conducătorul auto pentru nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) privind refuzul de a prezenta la control documentele corespunzătoare.

(6) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, funcționarii publici pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. e) privind sancționarea operatorilor economici care nu prestează serviciile la parametrii de performanță la care s-au obligat.

(61) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei operatorii de transport rutier pentru efectuarea serviciului public de transport rutier fără a deține licență de traseu emisă în condițiile prezentei legi.

(62) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei operatorul de transport pentru nedeținerea la bordul autovehiculului a licenței de traseu pentru serviciul public de transport efectuat.

(7) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, pentru următoarele fapte:

a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate;

b) SE ABROGĂ;

c) SE ABROGĂ;

d) SE ABROGĂ;

f) SE ABROGĂ;

g) nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractele de delegare a gestiunii;

h) nerespectarea prevederilor art. 30 privind persoanele juridice care pot executa serviciul public de transport local de persoane;

i) nerespectarea prevederilor art. 31 privind evidențierea distinctă în contabilitate pentru fiecare activitate desfășurată;

j) nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) privind respectarea regulamentelor și caietelor de sarcini ale serviciilor publice de transport public local;

k) nerespectarea prevederilor art. 34 privind obligațiile operatorilor de transport și transportatorilor autorizați în realizarea serviciilor publice de transport local;

l) nerespectarea prevederilor art. 37 alin. (7) privind regimul legitimațiilor de călătorie;

m) nerespectarea prevederilor art. 40 privind folosirea de către un operator de transport sau transportator autorizat a documentelor eliberate pentru alt operator de transport sau transportator autorizat.

(71) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei operatorii de transport rutier pentru următoarele fapte:

a) nerespectarea obligației de a emite abonamente pentru serviciul public de transport rutier al elevilor, potrivit art. 84  (34)din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

b) nerespectarea obligației de a asigura transportul rutier al elevilor potrivit art. 84 alin. (34) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(8) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac conform competențelor stabilite în prezenta lege de către împuterniciții primarului general al municipiului București, ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, precum și de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri, în cazul contravențiilor prevăzute la alin. (4), (5) și alin. (7) lit. a), h) și m).

(81) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (71) în ceea ce privește serviciul public de transport local și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către împuterniciți ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor.

(82) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (71) în ceea ce privește asigurarea facilității de transport rutier contra cost de persoane și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către agenți constatatori din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) potrivit legislației în vigoare.

(83) Poliția Română, prin polițiștii rutieri, poate asigura sprijinul, în vederea aplicării prevederilor alin. (81), în cazul controalelor efectuate în trafic.

(84) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de la art. 45 alin. (61) și (62) se fac de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), prin inspectorii de trafic.

(85) În vederea aplicării prevederilor alin. (81) de către împuterniciți ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, în cazul controalelor efectuate în trafic; la solicitarea primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, ISCTR efectuează controale comune cu împuterniciții acestora.

(86) ISCTR, prin inspectori, aplică și sancțiuni, conform atribuțiilor date în competență prin actele normative specifice activității acestora.

(9) Consiliile locale și, după caz, Consiliul General al Municipiului București vor stabili, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, faptele care constituie contravenții în domeniul serviciului public de transport local altele decât cele prevăzute la alin. (2) – (7) sau în alte reglementări legale.

(10) Dispozițiile referitoare la contravențiile prevăzute în prezenta lege se completează cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 46

Contravențiilor prevăzute la art. 45 alin. (2)-(71) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor ale art. 28.

Art. 461

(1) În cazul utilizării pentru transport a unui autovehicul fără a se deține următoarele documente valabile, după caz, autorizație de transport, copia conformă a acesteia, licență de traseu, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului, prin reținerea de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare.

(2) Ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri au dreptul să rețină plăcuțele cu numărul de înmatriculare, precum și documentele prevăzute la alin. (1), dacă acestea au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu serviciul public de transport efectuat.

(3) În cazul utilizării pentru transport a unui autovehicul fără a deține licență de traseu pentru serviciu public, se suspendă dreptul de utilizare al autovehiculului, prin reținerea de către inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, după caz, a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare prevăzută la art. 45 alin (61).

(4) Cu ocazia notificării prevăzute la alin. (3), documentele reținute se predau autorității emitente, pentru a lua măsurile corespunzătoare.

(5) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autovehiculului încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere;

b) se depune dovada achitării amenzii contravenționale.

(6) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenționale, se notifică deținătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.

(7) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (5) lit. a).

(8) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul acesta nu poate fi reînmatriculat.

CAPITOLUL XII

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 47

(1) Operatorii economici care execută transport public local, activi la data intrării în vigoare a prezentei legi, și care nu dețin licență de transport în condițiile legii sunt obligați să solicite și să obțină eliberarea acesteia până la data de 31 decembrie 2007.

(2) Licențele de transport valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi își mențin valabilitatea până la data expirării acestora, fără posibilitatea prelungirii, în cazul în care își pot desfășura activitatea numai în calitate de transportatori autorizați conform prevederilor prezentei legi.

Art. 48

(1) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și A.N.R.S.C., după caz, vor elabora și vor aproba prin ordin al ministrului, respectiv al președintelui autorității, reglementările stabilite prin prezenta lege cuprinse în domeniile lor de activitate, precum și normele de aplicare a prezentei legi.

(2) Până la emiterea normelor și regulamentelor prevăzute de prezenta lege, rămân în vigoare prevederile normelor existente.

(3) În cazul reorganizării ori lichidării judiciare a operatorilor de transport public local cărora le-a fost delegată gestiunea serviciului anterior intrării în vigoare a prezentei legi, consiliile locale și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot cere renegocierea contractului de delegare a gestiunii pe baza prevederilor prezentei legi sau îl vor rezilia organizând o nouă procedură de delegare a gestiunii, în scopul desemnării unui nou operator de transport rutier sau transportator autorizat.

Art. 49

(1) Contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, valabil încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își produc efectele potrivit clauzelor contractuale, până la expirarea acestora, dar nu mai mult de termenul maxim stabilit prin prezenta lege.

(2) Eventualele clauze ale contractelor de atribuire a gestiunii, referitoare la posibilitatea prelungirii acestora, se anulează; pentru atribuirea serviciului este necesară organizarea unei noi proceduri de atribuire a gestiunii, potrivit prevederilor prezentei legi.

(3) Operatorii economici care execută servicii de transport public fără a avea contracte de atribuire a gestiunii valabile pot executa aceste servicii până la data de 31 decembrie 2007, termen după care autoritățile administrației publice locale sunt obligate să încheie contractele de atribuire a gestiunii corespunzătoare.

Art. 50

Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 51

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 284/2002.

Art. II.

Măsurile susceptibile a constitui ajutor de stat se acordă în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei Europene privind Cadrul Uniunii Europene pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public și cu respectarea procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Art. III.

(1) Serviciile regulate speciale de transport călători se efectuează pe raza administrativ-teritorială a unei localități sau, după caz, a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației de dezvoltare intercomunitară, în baza unui contract de transport încheiat între operator și persoana juridică care este beneficiar al transportului sau care a angajat transportul.

(2) Conducătorul autobuzului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:

a) contractul de transport prevăzut la alin. (1);

b) lista persoanelor transportate, ca anexă la contractul de transport.

Art. IV.

În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.) va elabora și va aproba prin ordin al președintelui contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport local de persoane.

Art. V.

La nivelul unităților administrativ-teritoriale, după caz, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară unde nu sunt încheiate contracte de servicii publice de transport în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, valabilitatea programelor de transport și, după caz, a contractelor existente și a licențelor de traseu se prelungește până la data de 2 decembrie 2019.

Art. VI.

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

a) Ordonanța de urgență a Guvernului 63/2015 privind prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, precum și pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport public județean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanțelor de judecată, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2016, cu modificările ulterioare;

b) Ordinul ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii 240/1.614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a punctajelor și a metodologiei de punctare privind criteriile de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic județean, cu modificările ulterioare;

c) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice 140/2017 privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local;

d) Ordinul ministrului internelor și reformei administrative 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Art. VII.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile de transport competente vor întocmi programul de transport pentru serviciul public de transport persoane, reglementat de prezenta lege.

Art. VIII.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, litera c) a alineatului (1) al articolului VII din Legea nr. 265/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 3 august 2007, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

c) Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.) va elabora norme metodologice de aplicare a prezentei legi, în limita competențelor stabilite de legislația în vigoare;

Art. IX.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. III

Locurile de îmbarcare/debarcare situate pe domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale precum și condițiile de acces la acestea pentru operatorii de transport prin servicii regulate speciale sunt stabilite prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ- teritoriale.

Art. V

Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transportului rutier contracost de persoane prin servicii regulate la nivel județean se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. VII

În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și Agenția Națională pentru Achizițiile Publice procedează la modificarea, prin ordin comun al președinților acestora, a documentelor standard și contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în conformitate cu modificările aduse de prezenta ordonanță de urgență.

Art. VIII

(1) Prestatorii de servicii de transport public județean achită obligațiile legale către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C., datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel cum sunt prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele încasate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în condițiile alin. (1), rămân la dispoziția A.N.R.S.C.

Art. IX

Autoritatea Rutieră Română furnizează, la cerere, gratuit, consiliilor județene, informațiile deținute cu privire la caracteristicile parcului de vehicule.

Art. X

(1) Valabilitatea actualelor programe de transport județean și, după caz, a licențelor de traseu pentru transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, la nivel județean, se prelungește până la data de 30 iunie 2023.

(2) La solicitarea operatorilor de transport care dețin licențe valabile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cuprinse în programul de transport de persoane prin servicii regulate, Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. prelungește, cu plata tarifului aferent, licențele de traseu, în condițiile alin. (1), pentru autobuzele deținute și nominalizate pe traseul respectiv, în baza de date a Autorității Rutiere Române – A.R.R., la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. XI

Până la intrarea în vigoare a Normelor metodologice prevăzute la art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, licențele de traseu pentru transportul rutier contracost de persoane prin servicii regulate, la nivel județean, se emit de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.

Art. XII

Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 19 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.