Platformele digitale și alte platforme online au crescut de cinci ori în ultimul deceniu și au oferit oportunități nebănuite cu câțiva ani  în urmă. Dar apariția lor a erodat necruțător drepturile angajaților, arată raportul elaborat de Organizația Internațională a Muncii (International Labour Organization – ILO) care a intervievat angajați din 100 de țări.

   Notă. Organizația Internațională a Muncii a fost fondată în anul 1919 și a devenit o agenție specializată a ONU din 1946. În prezent, 181 de state sunt membre ale organizației. OIM are o structură tripartită (reprezentanții guvernelor, patronatelor și sindicatelor, în condiții egale) și urmărește discutarea și rezolvarea chestiunilor legate de muncă și de politica socială în baza a patru obiective strategice: promovarea și realizarea standardelor și principiilor drepturilor fundamentale în muncă; crearea unor oportunități mai mari, atât pentru femei cât și pentru bărbați, pentru asigurarea de locuri de muncă și venituri decente; creșterea acoperirii și eficienței protecției sociale pentru toți angajații; consolidarea tripartismul și a dialogului social.

   Era digitală a oferit oportunități noi, de exemplu pentru persoane cu handicap sau pentru cele din zone izolate sau cei care au fost refuzați la angajare sau au fost marginalizați și-au găsit calea pe piața forței de muncă. Iar pandemia de COVID-19 a accelerat dezvoltarea economiei digitale și a schimbat modul în care munca a fost organizată și reglementată timp de decenii.

   În cele mai multe cazuri, activitățile prestate în economia digitală sunt prost plătite – arată raportul. Iar angajații nu au acces la beneficiile tradiționalele de care se bucură ceilalți angajați, cum ar contracte colective de muncă, asigurări, servicii medicale, protecție în cazul rănirii sau a unui accident în timpul muncii etc.

Drepturile angajaților în era digitală

   Organizația Internațională a Muncii a relevat că există inegalități foarte mari privind drepturile angajaților care lucrează direct pe platforme digitale. De exemplu, angajații din țările în curs de dezvoltare câștigă cu 60% mai puțin decât cei din statele dezvoltate. Și, în general, platformele din mediul online consideră angajații ca fiind niște contractori independenți, iar drepturile lor depind numai de condițiile stabilite de platforma respectivă, ci nu de legislația muncii. Totuși, aceste dezechilibrele ar putea fi rezolvate printr-un dialog extins și prin cooperarea autorităților de reglementare.

   P.S. Deviza OMI formulată de fostul directorul general: „Obiectivul strategic al Organizației Internaționale a Muncii este de a promova oportunități pentru femei și bărbați astfel încât acestea să dezvolte o muncă productivă, decentă, lucrând în condiții de siguranță, egalitate, echitate și demnitate umană”.

Sursă: ILO.org