Mi-am propus să prezint cum s-a făcut împărțirea Mării Negre și cum sunt împărțite zonele economice exclusive în Marea Neagră. Dar, pentru înțelegerea corectă, trebuie un preambul.

   După adoptarea Convențiilor internaționale (Geneva, 1958) asupra mării libere, mării teritoriale, zonei adiacente și asupra platoului continental, delimitarea acestora a devenit o problemă complicată generând nu de puține ori controverse și discuții aprinse care s-au întins timp îndelungat, unele dintre ele negăsindu-și soluționarea nici în prezent din cauza pozițiilor ne conciliante a uneia sau a ambelor părți (ajustarea acestor limite este numită, în dreptul internațional delimitare maritimă). O nouă etapă a constituit-o adoptarea Convenției ONU asupra dreptului mării în anul 1982, în care, pe lângă noțiunile definite în convențiile anterioare, a apărut zona economică exclusivă care practic a înglobat și dezvoltat noțiunea de platou continental fără a o înlocui complet.

   Apele teritoriale sau marea teritorială sunt o centură de coastă care se extinde la 12 mile marine (22,2 km) de la linia de bază. În mod normal, linia de bază de la care începe marea teritorială este linia de reflux de-a lungul coastei, marcată pe hărțile recunoscute oficial la scară largă. Apele dinspre uscat, sub linia de bază, sunt definite ca ape interioare (lacurile și râurile sunt considerate ape interioare), pe care statul are suveranitate completă. Marea teritorială a unui stat (până la 12 mile marine sau 22,2 km; un stat poate pretinde o mare teritorială mai mică) este considerată ca fiind teritoriul suveran al statului, deși navelor străine (militare și civile) le sunt permise o trecere inofensivă. Această suveranitate se extinde, de asemenea, la spațiului aerian, până pe fundul mării și mai jos. Zona contiguă sau adiacentă este zona de apă care se întinde de la marginea exterioară a mării teritoriale cu până la 12 mile marine sau 22,2 km, ajungând la 24 de mile marine (44,4 km) de la linia de bază, în care un stat poate exercita un control limitat cu scopul de a preveni sau de a pedepsi încălcarea legislației vamale, fiscale, sanitare sau de imigrare și reglementările de pe teritoriul său sau în marea sa teritorială. Zonă economică exclusivă se întinde la un maxim de 200 de mile marine (370,4 km) de la linia de bază, incluzând apele teritoriale și de zona contiguă. O națiune are controlul asupra tuturor resurselor economice în cadrul zonei sale economice exclusive, inclusiv de pescuit, minerit, explorare de petrol, precum și orice poluare a acestor resurse. Cu toate acestea, ea nu poate interzice trecerea navelor altor state la suprafața mării sau sub ape, care sunt în conformitate cu legile și reglementările adoptate de Convenția ONU.

Împărțirea Mării Negre - Ape teritoriale

   Marea Neagră se întinde pe o suprafață de 423.488 km², are un volum de apă de 537.000 km³ (circa 200 km³ de apă se evaporă anual) și o salinitate medie de 22,03 g/l%. Cel mai adânc punct se află la 2211 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta, dar adâncimea medie este de 1271 m. Mareele sunt de mică amploare, circa 12 cm. Marea Neagră are 1149 km în lungime și o lățime de 630 km, țări riverane fiind România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia și Ucraina.

   Luând în considerare cele scrise mai sus, iată cum se împart zonele economice exclusive în Marea Neagră:

Împărțirea Mării Negre

   Problema care se pune acum, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, este redelimitarea platourilor continentale și apoi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră. O problemă complicată, care va genera probabil controverse și discuții aprinse.