Politicile actuale ar determina o reducere a emisiilor de GES (gaze cu efect de seră) de numai 40% până în 2050. Comunicarea Comisiei Europene intitulată „Foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050” stabilește modul în care poate fi îndeplinit cel mai rentabil cu putință obiectivul de reducere a emisiilor pe plan național cu 80% până în 2050. Foaia de parcurs arată că fiecare sector al economiei trebuie să-și aducă contribuția și, în funcție de scenariu, în comparație cu 1990, emisiile din sectorul transporturilor trebuie să înregistreze o scădere de 54% până la 67% până în 2050.

     În timp ce emisiile din alte sectoare sunt în general în scădere, transportul rutier este unul dintre puținele sectoare în care emisiile au crescut rapid. Între 1990 și 2008, emisiile generate de transportul rutier au crescut cu 26%. În 2008, aproximativ 70% din emisiile de CO₂ generate de transport proveneau din transportul rutier. Prin urmare, este a doua sursă ca mărime de emisii de GES în UE și contribuie cu aproximativ o cincime din emisiile totale de CO₂ ale UE.

     În martie 2011, Comisia a adoptat documentul intitulat „Foaie de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor – Către un sistem de transport competitiv și eficient din punct de vedere al resurselor”. Aceasta stabilește o strategie în domeniul transporturilor care își propune să reducă GES cu 60% până în 2050.

     Regulamentul (CE) nr. 443/2009 stabilește obiectivul de reducere a emisiilor de CO₂ pentru parcul de autoturisme noi până în 2020. Regulamentul prevede o acțiune în două etape, dar Comisia a propus modificarea acestui regulament și dorește să stabilească ca obiectiv, aplicabil începând cu anul 2020 parcului de mașini noi, o medie a emisiilor de 95 g CO₂/km, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și cu anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008, cu măsurile de punere în aplicare a acestuia, precum și cu ajutorul tehnologiilor inovatoare.

Emisii CO₂

      În urma acestei propuneri, mai multe firme, printre care Nissan, The European Association of Automotive Suppliers, GE, The European Climate Foundation, Cambridge Econometrie și Ricardo-AEA, au finanțat sau au realizat studii asupra impactului la nivelul UE. Iată câteva dintre concluzii, dacă UE va impune acest standard:

  • pe durata medie de viață a noilor mașinilor, deținătorii vor economisi cam 3800 €;
  • consumul de combustibil ar putea fi redus cu până la 25%; această economie de combustibil echivalează cu aproximativ 400 € pe an, pe autovehicul;

Emisii CO₂ 1

  • flota totală de autoturisme și camionete noi ar aduce o economie de 35 miliarde € în fiecare an;
  • cheltuielile cu noile tehnologii și inovații pentru realizarea obiectivului ar crește prețul mediu al mașinilor cu 1000 €; în cazul în care consumatorul nu își poate permite noua tehnologie, el va opta pentru o mașină folosită, cu emisii poluante mai mari sau pentru păstrarea vehiculul său vechi, tot emisii mai mari.
  • se vor crea locuri de muncă suplimentare nete: 350.000-450.000;
  • aceste noi norme ar putea aduce daune unor mari producători de automobile, deoarece prețul este factorul numărul unu în decizia unui client de a cumpăra. Într-un sector în care marjele sunt înguste, iar consumatorii au o gamă largă de alegere, chiar și o ușoară creștere a prețurilor relative pot face un producător necompetitiv;
  • unii producători vor încerca să manipuleze testele pentru a face mașinile să apară mai eficiente decât sunt în realitate;
  • Comisia va trebui să se asigure că trecerea la aceste standarde îmbunătățite a emisiilor de CO₂ nu va conduce la creșterea poluării aerului cu particulele emise de motoarele cu aprindere prin compresie.

     Sunt construite vehicule care au atins deja standardul propus pentru anul 2020. Un exemplu este Ford Focus ECOnetic:

Ford Focus ECOnetic

Model: Focus ECOnetic 1.6 TDCi; Putere: 77 KW; Transmisie: manuală; Număr de locuri (dimensiuni adulți): 5; Viteza maximă: 185 km/oră; CO₂ (g/km la țeava de evacuare): 81-100; Zgomot la viteza de oraș: 15-30 dB; Consum: mai puțin de 3,5 litri de motorină la 100 de kilometri;

     De asemenea, Volkswagen a declarat că, prin restructurarea grupului ecologic, va îndeplini cu siguranță noile standarde propuse. Grupul are deja 36 de variante de modele care au emisii sub 100 de grame de CO₂/km, impresionând audiența la Salonul de la Geneva de anul acesta prin modelul XL 1.

Volkswagen XL1

Volkswagen XL1-1


Alte articole captivante


MĂSURAREA ALCOOLEMIEI ÎN MERS      Oprirea șoferilor în trafic pentru verificarea alcoolemiei ar putea să devină în scurt timp de domeniul trecutului, după ce oamenii de știință de la Universitatea Militară de Tehnologie din Varșovia au testat un sistem cu laser capabil să detecteze, de pe marginea drumului, vaporii de alcool din mașinile aflate în mișcare.      Cercetătorii au folosit o mașină cu un șofer “în stare de ebrietate”, deoa...
PUTEREA FINANCIARĂ A BISERICII      V-ați gândit cât de mare poate fi puterea financiară a bisericii? Probabil că nu, pentru că averea bisericii a fost și este un secret bine păstrat față de enoriași, un fel de “sfânta taină”. Dacă din punct de vedere al proprietății (terenuri, imobile, bunuri, etc.) puterea financiară a bisericii poate fi stabilită relativ corect, atunci când vorbim de banii strânși de biserică, de exemplu numai din don...
PRAFUL COSMIC INVADEAZĂ ATMOSFERA      Suntem conștienți, dar totodată nepăsători, că Pământul devine din ce în ce mai murdar. Dar probabil nu știți că o parte din această murdărie provine din spațiu. În fiecare zi, atmosfera Pământului este invadată de praf provenit de la meteoriți, de toate formele și mărimile, comete, asteroizi și planete vechi, apuse demult. Acest nor de particule fine, incredibil de mici, asemănătoare ca dimensiune cu ...
ADIO INJECȚII CU ACE      Unii le urăsc, alții se tem de ele și majoritatea oamenilor nu se bucura de injecții cu ace. Însă acestea ar putea deveni, în sfârșit, de domeniul istoricului medical, după ce oamenii de știință au găsit o modalitate de a injecta medicamentele sub piele dintr-o lovitură, folosind lasere. Procesul, dezvoltat la Universitatea Națională din Seul, în Coreea de Sud, ar putea revoluționa modul în care vom pr...
SEMNIFICAȚIA PREFIXULUI „i” PENTRU UN iPHONE      V-ați întrebat vreodată care este semnificația prefixului „i” pentru diverse produse cum ar fi iMac, iPod, iTunes, iPhone, iPad? De fapt prefixul „i” este aproape omniprezent pentru toate produsele Apple lansate în ultimii 17 ani. Dar ce înseamnă?      La un eveniment Apple din anul 1998, Steve Jobs a prezentat prima dată un iMac, explicând legătura dintre „i” și „Mac”: „iMac provine din căsătoria fer...
ENERGIE PULVERIZABILĂ      Mulți oameni se bazează pe o ceașcă de cafea sau două pentru a se trezi dimineața sau beau cafea în timpul zilei de lucru. Un biochimist american a găsit o alternativă mai rapidă pentru o ceașcă de cafea, creând "energia pulverizabilă", care se pare că este  primul spray din lume cu cafeină (sau cum îi zice mai toată lumea cofeină).      Pornind de la premisa că băuturile energizante sau cafeaua sun...
SENTIMENTUL LIPSEI DE AUTENTICITATE      Sentimentul lipsei de autenticitate sau sentimentul neautenticității ne macină uneori fără să știm. Vorba lui “Shakespeare”: fii sincer cu tine însuți. Autenticitatea, privită ca sentimentul nostru de sine învăluit în emoții și valori, poate fi atât de fundamentală încât ne simțim imorali și impuri atunci când ne cotropim caracterul. La rândul său, sentimentul de impuritate sau de imoralitate, poate să...
VĂ INVIT LA CAFENEA      Dacă în era digitală nu mai pare surprinzător să se ofere un iPad ca meniu pentru clienți (Mundo Tapas Bar în Sydney), care caută și comandă direct ceea ce vizualizează, și ospătarii să fie înlocuiți cu roboți (restaurantul Hajime din Bangkok), care servesc și totodată întrețin atmosfera prin dansuri, lucrurile devin complet stranii, chiar fistichii, când vorbim de cafenele. Mundo Tapas Bar, în Sydn...
PODEA DIN STICLĂ PENTRU SPORT      Folosind LED-uri pentru marcaje, firma germană ASB SYSTEMBAU a dezvoltat o nouă suprafață, din sticlă, pentru competițiile sportive - ASB Glassfloor. Sistemul poate fi folosit și adaptat, prin simpla apăsare a unui comutator, pentru marcarea instantanee a terenului unor sporturi diferite, cum ar fi de badminton, baschet, tenis, handbal sau volei. Astfel se elimină liniile de marcaj care există în mai t...
RECLAME CARE UMILESC FEMEILE      În perioada anilor ‘60 din secolul trecut, anunțurile publicitare și reclamele au contribuit din plin la perpetuarea unor stereotipuri legate de femei, accentuând percepția de inferioritate a femeilor. Atunci nu se vorbea de egalitate, femeile fiind chiar umilite. Fraze precum „femeia trebuie ținută la locul ei!“ sau „Arată-i că trăim într-o lume a bărbaţilor!“ nu stârneau nici cea mai mică urmă de rev...