Societatea umană nu își dorește o modificare regresivă sau o trecere la o treaptă inferioară. La fel și natura, care a evoluat continuu. Dar, în prezent, unele plante încep să apeleze la auto-fecundare, o măsură extremă pentru a supraviețui.

   Mai multe cercetări și lucrări experimentale au arătat că, în absența polenizatorilor, cum ar fi ar fi albinele, plantele își reduc dimensiunile florilor și producția de nectar. O echipă de la Centre d’Ecologie Fonctionnelle et Evolutive (CEFE) a analizat panseluța de câmp (Viola arvensis) și a polenizatorilor săi în mediul lor natural, în patru zone din regiunea Parisului și a constatat și demonstrat involuția panseluței după întreruperea interacțiunii cu polenizatorii, în ultimii 30 de ani.

   Cercetătorii au folosit o tehnică nouă pentru compararea florilor de azi cu cele ale căror semințe au fost colectate, din aceleași locuri, în urmă cu mai bine de 25 de ani și păstrate în conservatoarele botanice naționale. Drept rezultat, în această regiune pariziană, în care scăderea numărului de polenizatori este accentuată, florile din prezent sunt cu 10% mai mici și produc cu 20% mai puțin nectar în comparație cu florile din trecut.

   Studiul CEFE arată că lipsa polenizatorilor afectează într-un timp record evoluția pe care au avut-o plantele cu flori în câteva milioane de ani. Dar, până la urmă nu este surprinzător, dacă nectarul nu mai este util, planta nu îl mai produce deoarece își consumă resursele, a explicat un coautor al studiului.

   Aproximativ 80% dintre plantele cu flori au această capacitate de a-și conserva resursele și să le redirecționeze, iar o mare parte dintre ele ar putea să evolueze, din nevoie, spre auto-fecundare, a precizat un alt cercetător.

   Totuși este greu de crezut că această nouă adaptabilitate a plantelor ar putea fi un remediu natural, universal. Este, probabil, un proces ireversibil în natură, un fel de fundătură în evoluție.