ORDIN DE RESTRICȚIE ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU
Un bărbat din Israel a cerut la începutul acestui an în fața unui tribunal din Haifa emiterea unui ordin de restricție împotriva lui Dumnezeu, afirmând că acesta s-a purtat urât și a fost deosebit de rău cu el, scrie cotidianul israelian The Times of Israel.
Protocolul standard de audiere încheiat la tribunal a notat sec că Dumnezeu nu s-a prezentat. Totuși nu s-a specificat modul în care judecătorul a stabilit absența lui Dumnezeu din sala de judecată. Ignorând pur și simplu prezența fizică, probabil că a fost pe undeva pe acolo, dar a dorit poate să-și exercite dreptul la tăcere.
Inițiatorul cererii, care nu a fost numit de presa israeliană, a precizat că de trei ani de zile încearcă să obțină un ordin de restricție împotriva lui Dumnezeu de la Poliție, dar polițiștii nu au făcut mare lucru, au trimis doar o mașină de patrulare la casa unde locuiește, de vreo 10 ori. Bărbatul a susținut că, în această perioadă de trei ani, Dumnezeu a avut o atitudine ostilă, extrem de negativă față de el, dar din păcate (sau din fericire?) nu au fost prezentate și detaliile poznelor divine la care a fost supus omul și pe care le-a suportat cu mare greutate.
Președintele completului de judecată, Ahsan Canaan, a respins cererea pe care a caracterizat-o drept ridicolă. Mai mult, judecătorul a afirmat că reclamantul nu are nevoie de ajutor din partea instanței pentru un ordin de restricție împotriva lui Dumnezeu, ci mai degrabă de ajutor de la alte instituții calificate ale statului. Nu s-a precizat nici dacă la audiere reclamantul a adus martori pentru a-i susține solicitarea neobișnuită sau dacă au participat ca martori din partea pârâtului o parte din nenumărații purtători de cuvânt în numele Domnului.
Vrei să faci un comentariu?