CONVINGERI NEREALISTE
Cei mai mulți pacienți care folosesc chimioterapia pentru cancerul pulmonar incurabil sau cancerul de colon cred în mod eronat că tratamentul îi poate vindeca. Tratamentul însă nu face altceva decât pur și simplu să le „cumpere” ceva timp, săptămâni, luni sau chiar ani, sau să le ușureze simptomele, nefiind un leac, sugerează un nou studiu important. Despre aceste convingeri nerealiste ale pacienților, cercetătorii spun că ori medicii nu sunt suficient de sinceri cu pacienții lor, ori persoanele bolnave neagă că au o boală incurabilă (terminală).
Dr. Jane C. Weeks de la Dana-Farber Cancer Institute și alți cercetători de la câteva universități și spitale importante au condus un studiu făcut pe aproape 1.200 de astfel de pacienți din întreaga țară (SUA). Toți pacienții au fost diagnosticați cu cancer, cu patru luni mai devreme și au primit tratament prin chimioterapie. Studiul a relevat faptul că 69% dintre cei cu cancer pulmonar incurabil și 81% dintre cei cu cancer de colon au simțit pur și simplu că tratamentul este de natură să-i vindece. Nivelul de educație al pacienților și rolul lor în deciziile de îngrijire nu au făcut nicio diferență în probabilitatea unor convingeri eronate (așteptări nerealiste de vindecare) cu privire la potențialul chimioterapiei. Hispanicii și negrii au avut convingeri nerealiste de trei ori mai mari decât albii.
Într-un editorial care a apărut împreună cu studiul în Thursday’s New England Journal of Medicine, doi medici (Dr. Thomas J. Smith de la Johns Hopkins University School of Medicine și Dr. Dan L Longo, redactor-șef adjunct la revista medicală) își pun întrebarea dacă pacienților li se spune în mod clar că boala lor este incurabilă. „În cazul în care pacienții au așteptări nerealiste de vindecare de la un tratament sau de la o terapie în care sunt administrate medicamente cu intenție paliativă, avem o problemă gravă de lipsă de comunicare”, scriu ei. „Avem instrumentele necesare pentru a ajuta pacienții să înțeleagă realitatea, chiar dacă este dureroasă. Avem nevoie doar de tupeu și stimulente pentru a le folosi.”
Sursă: msn.com
Vrei să faci un comentariu?