După ce luna trecută v-am prezentat cei mai mari consumatori de băuturi spirtoase din lume (votcă, rom, whisky, gin și tequila), adică despre bețivii lumii, un nou raport lansat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe 12 mai a.c. arată că, la nivel mondial, 3,3 milioane de decese au fost cauzate în anul 2012 de consumul de alcool. „Raportul privind starea globală privind alcoolul și sănătatea 2014” oferă profiluri de țară pentru consumul de alcool în 194 de state, impactul asupra stării de sănătate și politicile publice întreprinse.

   Consumul de alcool poate duce nu numai la dependență, dar crește și riscul oamenilor de a dezvolta mai mult de 200 de boli, inclusiv ciroza hepatică și unele forme de cancer. În plus, consumul de alcool poate duce la violență și leziuni (răniri) și îi face pe oameni mai sensibili la boli infecțioase, precum tuberculoza și pneumonia.

   În medie, fiecare persoană din lume în vârstă de peste 15 ani consumă 6,2 litri de alcool pur pe an. Dar pentru că mai puțin de jumătate din populația planetei (38,3%) bea alcool, acest lucru înseamnă că cei care beau consumă în medie 17 litri de alcool pur pe an. Raportul subliniază, de asemenea, că există un procent mai mare de decese în rândul bărbaților decât în ​​rândul femeilor din cauza consumului de alcool (7,6% decese în rândul bărbaților și 4% decese la femeilor). În plus, se constată că există o creștere constantă a consumului de alcool în rândul femeilor.

Bețivii lumii - Consum de alcool pur

   La nivel global, Europa (care reprezintă doar 14,7% din populația lumii în vârstă de peste 15 ani, este regiunea cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor (reprezintă 25,7% din totalul alcoolului consumat în întreaga lume), cu țări care au rate deosebit de ridicate de consum. Analiza tendințelor arată că nivelul de consum este relativ stabil în ultimii cinci ani în unele regiune, cum ar fi Africa și cele două Americi, dar au fost raportate creșteri în Asia de Sud-Est și regiunile din vestul Pacificului.

   Primele 11 țări din lume la băut sunt numai din Europa. În tabelul următor am adăugat lângă consumul anual de alcool pur pe cap de locuitor procentul de morți din cauza alcoolului și speranța de viață medie pentru fiecare națiune.

Loc

Țara

Consum de alcool pur pe an (litri)

Mortalitatea din cauza alcoolului (%)

Speranța de viață medie (ani)

1

Belarus

17,5

34,7

71,48

2

Moldova

16,8

31,1

69,51

3

Lituania

15,4

30,9

75,55

4

Rusia

15,1

30,5

66,46

5

România

14,4

8,9

74,22

6

Ucraina

13,9

3,4

68,74

7

Andora

13,8

3,9

82,0

8

Ungaria

13,3

6,7

75,02

9

Cehia și Slovacia

13,0

5,8 și 7,7

77,38 și 76,03

10

Portugalia

12,9

5,6

78,70

   După cum ați observat, România ocupă un „merituos” loc 5, devansând surprinzător Ucraina, dar fiind depășită clar de Republica Moldova. Iată alte câteva date din raport, referitoare la țara noastră:

Bețivii lumii - Consum de alcool România

Bețivii lumii - Consum băuturi România

Sursă: WHO.pdf