Printre multe alte lucruri interesante care mi-au stârnit multe amintiri, am găsit diploma bunicii mele, Violeta Caragea, a domnișoarei Violeta Rădulescu, intitulată sugestiv „Diplomă de capacitate pentru conducătoarele de grădini de copii” (azi ar fi echivalentul unui institut pedagogic sau a unei școli pedagogice), eliberată de Ministerul Instrucțiunii la finalizarea cursurilor Școlii Normale din Brașov în anul 1927.

   Îmi place mult denumirea de atunci, grădini de copii, ca instituții pentru educarea și instruirea copiilor preșcolari, care ulterior au devenit grădinițe (de copii), cu program normal sau prelungit, și mai nou „grădi”. De fapt copilașii sunt niște flori inocente și gingașe, adunate împreună într-o mică grădină, unde zâmbesc la soare și sunt îngrijite cu tandrețe și dragoste ca să prindă puteri și învățături pentru a crește mari. Atunci, acele așezăminte, grădini de copii cu parfum de candoare, care au călăuzit primii pași multor români, aveau conducătoare, azi le numim educatoare.

   Observație: sintagma grădină de copii = grădiniță (de copii) este prezentă în Dicționarul explicativ al limbii române.

   Interesant este că, pe lângă media obținută la examenul de capacitate, ministerul „instrucțiunii” de atunci face și o clasificare, un fel de clasament al clasei, atribuind fiecărui absolvent un loc unic în ordinea mediilor, care este menționat clar în diplomă. Aceeași ierarhizare apare și pe verso, lângă media fiecărui an de studiu (a 3-a din 36 și a 9-a din 36), medii care nu au contribuit la media finală a examenului de capacitate.

   Poate o asemenea ierarhizare, în ordinea mediilor pe ani de studii și a mediei finale (să zic, bacalaureat), ar fi binevenită să apară și pe diplomele actuale. Probabil rezultatele la învățătură, per ansamblu, ar crește consistent, prin competiție. Chiar dacă ne considerăm peste medie, cu siguranță o diplomă în care ar scrie al 28-lea din 30 sau al 91-lea din 100 nu ar fi privită ca o mare realizare. Sau poate mă înșel…