PEDEAPSA CU MOARTEA ÎN ȚĂRILE LUMII
António Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, a prezentat luna trecută un raport care relevă că 170 de țări nu aplică pedeapsa cu moartea sau au amânat-o în ultimii zece ani. Din moment ce ONU are 193 de țări membre, înseamnă că 23 de state au aplicat pedeapsa cu moartea în ultimul deceniu.
Cu toate acestea, Amnesty International, care este o organizație neguvernamentală internațională care are țelul de a promova drepturile omului, mai ales cele menționate în Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU, susține că doar 142 de țări sunt în situația precizată în raport și că, de fapt, în ultimii cinci ani, a fost cel puțin o execuție în 33 de țări. Organizația își obține informațiile de la oficiali, din rapoartele mass-media și din documentele transmise de persoanele condamnate la moarte sau de familiile lor.
În 2017, în patru țări s-au făcut 84% dintre execuții: Iran, Arabia Saudită, Irak și Pakistan. Metodele de execuție folosite anul trecut au fost decapitarea, spânzurarea, injecția letală și împușcarea. Aici nu este inclusă China, unde informațiile referitoare la pedeapsa cu moartea și execuții sunt secrete de stat. Amnesty International estimează că Republica Populară Chineză execută anual mii de persoane. Organizația pentru drepturile omului a înregistrat 2.591 de condamnări la moarte anul trecut, în 53 de țări, dar multe condamnări au fost sau vor fi comutate.
Conform Amnesty International, care a luat în calcul încă cinci țări care nu sunt membre ONU:
- în 106 țări pedeapsa cu moartea este interzisă prin lege;
- în 7 țări este permisă doar în circumstanțe excepționale;
- 29 de țări pot folosi pedeapsa cu moartea, dar n-au mai executat pe nimeni în ultimii zece ani;
- 56 de țări mențin pedeapsa cu moartea (este legală); fie continuă să execute persoane, ori fie autoritățile nu au făcut o declarație oficială pentru a interzice execuțiile.
Țările în care au avut loc execuții între 2013 și 2017 sunt: Afganistan, Belarus, Botswana, China, Egipt, India, Indonezia, Iran, Irak, Japonia, Malaezia, Nigeria, Coreea de Nord, Pakistan, Arabia Saudită, Singapore, Somalia, Sudan, Taiwan, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, SUA, Vietnam și Yemen. Iar statele în care nu au avut loc execuții, deși legea nu le interzice sunt: Bahamas, Barbados, Cuba, Republica Democrată Congo, Etiopia, Guyana, Jamaica, Qatar, Trinidad și Tobago, Uganda și Zimbabwe.
Sursa: Amnesty International
Vrei să faci un comentariu?