CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
I. INTRODUCERE – CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
Pentru a putea efectua transport rutier, adică pentru a-și putea exercita ocupația (profesia), conducătorii auto trebuie să dețină certificate (atestate) CPI și CPC. Șoferii titulari ai permiselor de conducere pentru categoriile C1, C1E, C și CE, respectiv D1, D1E, D și DE trebuie să dețină un certificat de calificare profesională inițială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC). Certificatele CPI și CPC sunt valabile pentru tipul de transport rutier efectuat de către conducătorul auto, respectiv transport rutier de mărfuri sau transport rutier de persoane, sunt valabile 5 ani și sunt eliberate de către Autoritatea Rutieră Română – ARR.
Sunt scutiți (exceptați) de obligativitatea calificării inițiale (CPI) conducătorii auto care au obținut categoriile D1, D1E, D și DE înainte de data de 9 septembrie 2008 și/sau au obținut categoriile C1, C1E, C și CE înainte de data de 9 septembrie 2009.
Pregătirea inițială și continuă (periodică) a conducătorilor auto se efectuează prin cursuri specifice, organizate de către centrele de pregătire și perfecționare profesională autorizate de către Ministerul Transporturilor (lista centrelor din toată țara se găsește pe site-ul mt.ro), urmate de o examinare teoretică, pentru obținerea certificatului CPC, sau de o examinare teoretică și una practică, pentru obținerea certificatului CPI. Candidații declarați “admis” trebuie să depună documentele de mai jos la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR, care are obligația să elibereze certificatul de calificare profesională (CPI sau CPC) în termen de maxim 30 de zile data înregistrării cererii, conform OMT nr. 1214/2015, anexa nr. 2.
Foarte important! Începând cu data de 5 decembrie 2015, pentru susținerea examinării teoretice, candidații trebuie să achite în contul Autorității Rutiere Române – A.R.R. un tarif de 67 lei pentru fiecare probă de examen teoretic. Comisia de examinare are obligația de a verifica documentului de plată, în original. Pentru plată, consultați Lista conturilor agențiilor teritoriale ARR.
II. DEPUNEREA DOCUMENTELOR LA A.R.R.
Conducătorii auto trebuie să solicite personal eliberarea certificatului profesional și trebuie să depună următoarele documente la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR:
-
Solicitare (cerere) tip (vezi model cerere, care se poate descărca sau imprima direct – Atenție! Cererea este pe o singură foaie, față și verso). În Anexa 1 am prezentat rubricile care trebuie completate de fiecare conducător auto, marcate cu XXX;
-
Actul de identitate (copie);
-
Permis de conducere valabil (copie, față și verso);
-
Fotografie color, actuală, tip „buletin” (format 25 x 32 mm);
-
Documentul de plată pentru tariful de eliberare, în original și copie (în momentul actual mandat poștal sau ordin de plată). În Anexa 2 sunt prezentate tarifele pentru eliberarea certificatelor CPI și CPC.
Notă importantă: Documentele prezentate în copie se certifică de către solicitant (conducătorul auto) pentru conformitate cu originalul prin înscrisul „Subsemnatul …………………….., declar pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale privind falsul în declarații, că prezentul act este conform cu originalul” și semnare. În mod normal, solicitantul (șoferul) trebuie să prezinte reprezentantului (angajatului) ARR și originalul documentelor solicitate în copie.
Notă (verificare): Verificarea documentelor se face de către reprezentantul (angajatul) ARR în prezența conducătorului auto. Dacă lipsesc o parte din documente sau nu sunt lizibile, permisul de conducere nu este valabil sau fotografia nu este corespunzătoare confecționării certificatului, acestea nu se primesc și se restituie conducătorului auto.
Notă (finalizare): Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului o dovadă înlocuitoare a certificatului de calificare profesională, valabilă doar pe teritoriul României, cu valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data depunerii și pe care apare mențiunea „Valid only in Romania”.
III. ELIBERAREA CERTIFICATULUI PROFESIONAL
Pentru eliberarea certificatului CPC sau CPI, conducătorul trebuie să prezinte documentul de plată în original, pe care a primit un număr de înregistrare la depunerea documentelor și actul de identitate. Certificatul se eliberează numai conducătorului auto titular sau, în cazuri deosebite, când acesta nu poate să se prezinte, persoanei împuternicite de acesta prin procură notarială. La eliberarea certificatului, conducătorul auto trebuie să semneze în registrul de evidență a eliberării certificatelor CPI și CPC, deschis la fiecare Agenție teritorială ARR. Certificatul se eliberează conducătorului auto într-un plic sigilat și totodată trebuie să primească și factura fiscală reprezentând tariful pentru eliberare. Este util să se deschidă plicul și să se verifice exactitatea datelor înscrise în certificatul CPI sau CPC.
IV. PIERDEREA, DISTRUGEREA, FURTUL SAU DETERIORAREA CERTIFICATELOR
În cazul pierderii, distrugerii, furtului sau deteriorării certificatelor CPI sau CPC în perioada de valabilitate a acestora, conducătorul auto se poate prezenta la Agenția teritorială ARR cu documentele specificate la pct. II. În plus față de acestea, mai trebuie să prezinte, după caz:
-
pagina din ziarul (cotidianul) în care s-a publicat anunțul privind pierderea sau distrugerea certificatului, din care să reiasă numele publicației și data publicării;– din luna mai 2021 nu mai este necesară. -
dovadă (adeverință) eliberată de Poliție în cazul furtului;
-
certificatul deteriorat, pe care să se poată identifica cel puțin numele și prenumele titularului și/sau seria și numărul;
Primirea documentelor și eliberarea certificatului se fac în același mod, așa cum am specificat mai sus.
Anexa 1
VERSO
Anexa 2
Ordinul MT nr. 707/2015 pentru modificarea anexei la OMT nr. 2156/2005 privind tarifele pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română
TARIFE pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R [extras]
– Eliberarea sau vizarea atestatelor ori a certificatelor profesionale, înlocuirea autorizațiilor pentru școli de conducători auto, a atestatelor ori certificatelor profesionale ocazionată de pierderea, sustragerea sau deteriorarea celor eliberate ori ocazionată de schimbarea adresei sau a numelui titularului, precum și prelungirea valabilității certificatului A.D.R., extinderea valabilității certificatului A.D.R. ori înlocuirea atestatului de instructor de conducere auto ocazionată de dobândirea unor categorii suplimentare sau ocazionată de schimbarea numelui titularului, precum și activitatea de documentare, consultanță și actualizare de date (tarif pentru o oră) – pentru o bucată – 41 lei;
– Eliberarea certificatelor profesionale pentru conducători auto – tip cartelă (tarif pentru 5 ani) sau eliberarea acestora ocazionată de pierderea, sustragerea ori deteriorarea celor eliberate sau ocazionată de schimbarea numelui titularului ori orice alta modificare necesară (tarif pentru o bucată) – 64 lei;
– Înlocuirea certificatelor profesionale pentru conducătorii auto ca urmare a eliberării celor tip cartelă (tarif pentru o bucată) – 39 lei;
Buna seara, am permis de ro toate categoriile, atestate cpc marfa,cpi persoane si adr ,am rezidenta in italia si vreau sau schimb permisu..trebuie schimbate si atestatele? Daca da… dupa ce expira pot sustine examenu pentru atestate in ro? Mulțumesc!
Conducătorul auto are obligația să preschimbe atestatele (certificatele de pregătire profesională) și cardul tahograf când a obținut un alt permis de conducere (permisul de conducere este înscris pe cardul conducătorului auto cât și pe certificate). Totuși acestă situație nu este contravenție. Citiți articolul 9 aici: https://dan-caragea.ro/wp-content/uploads/2015/12/Normele-privind-pregătirea-și-atestarea-profesională-a-anumitor-categorii-de-conducători-auto-Anexa-2-la-OMT-1214.pdf
Ok am inteles ca trebuie schimbate atestatele odata cu permisu dar pot sustine examenu de prelungire in Romania avand si buletin de ro ? Multumesc.
Bineînțeles. Pentru a susține un examen în ROU trebuie să aveți carte de identitate (buletin!) valabilă, eliberată în țara asta. Pentru rezidenții în ROU sunt alte condiții.
Bună ziua daca am categoria c si am dat examen pentru atestat in februarie si vreau sa obtin si cat c+e trebuie să dau examen pt atestat din nou
Nu, după ce obțineți permisul de conducere cu cat. CE trebuie să preschimbați certificatul (la ARR) cu noua serie de permis.
Bună ziua.Spuneți vă rog,pot depune actele pt atestate mărfuri daca am permis cat c,sau trebuie să astept și ce(la ce am luat sala ,urmează traseul,examenul atestate l-am luat).Multumesc
Se poate, dar v-aș sfătui să depuneți documentele la ARR după ce primiți noul permis, cu cat. CE. Permisul de conducere este înscris pe certificat.
Vă mulțumesc.da, așa este corect .
Salut
. In cat timp ajunge atestatul?
În două săptămâni, aproximativ.
Bunaziua daca dai examen cpi scurt persoane trebuie sa dai si traseu????
Da
Buna ziua! Am atestat adr, cpi marfa si cartela, dupa ce i-au orasu la categoria D stiu ca trebuie sa schimb atestatele si cartela…, problema este ca trebuie sa plec urgent din țara si nu am timp sa depun actele la arr, se poate face o procura ceva la notar sa se duca alta persoana in locul meu cu actele necesare pentru preschimbare si dupa sa le si ridice cand sunt gata? Multumesc!
Documentele se depun personal, cu procură pot fi ridicate, de persoana împuternicită, de la ARR toate certificatele.
Daca i-au dovada de permis a 2 a zi se pot depune sau trebuie sa astept permisul?
Numai cu permisul de conducere.
detin o autoutilitara vw lt 45cu masa autorizata peste 4500 ce necesita grad profesional c.autoutilitara fiind proprietate personala[persoana fizica] Daca transport anumite marfuri [ fan,lemne struguri]pentru interes personal necesit atestat sau tahograf Daca sunt oprit in trafic ce documente trebuie sa prezint avand dovada ca marfa e proprietatea mea si nu este pentru comercializare si nu efectuez transport de marfuri Va multumesc
Dacă transportați marfa proprie, specificată ca atare în documentul de transport, cu un vehicul cu masa maxim autorizată mai mare de 3,5 tone, aveți nevoie de certificat de competență profesională, tahograf și certificat de transport în cont propriu, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu (https://dan-caragea.ro/blog/2014/01/08/omti-980-2011-actualizat-modificat-si-completat/).
Buna ziua spuneți vă rog care sunt pașii de urmat pentru obținerea CPC?Am dat la preschimbarea permisului auto din MD in RO?Trebuie să urmez cursurile de perfecționare sau fac programare direct la examen pentru a-l obține și dacă o pot face cu dovada pe care o dețin? Dețin cat.B,C- 01.09.1998 și D,E-21.08.2006.Multumesc anticipat.
Vă înscrieți la cursurile organizate de un CPPTR și apoi dați examenul teoretic.
Buna ziua. Am CPC marfa, acum am obtinut categ D, ce fel de examen trebuie sa sustin pt atestat, scurt sau complet? Raspunsul celor de la ARR si cel al scolilor de soferi este CPI lung. Legislatia nu exemplifica concret aceasta situatie. Ce parere aveti? Multumesc.
Depinde când ați obținut categoria C.
2006
CPI (persoane) scurt.
La scoala de soferi se contrazic. Au zis ca trebuie sa am CPI marfa ca sa pot da CPI scurt persoane. Cred ca o sa dau CPI lung ca asa e la noi in tara, totul interpretabil pe bunul plac al fiecarei organizatii. Mersi de raspunsuri.
daca cauti legea, obtinerea atestatelor profesionale, mai exact obtinerea cpi, ai sa gasesti ca exceptie, persoanele cu permis cat C obtinute inainte de 09.2009 parca era data, sunt exceptate de la cpi, si vor da CPC!. si le dai in nas la idiotii incompetenti din sistem. ma rog, si eu cu cpc in buzunar, m/au pus sa dau cpi (calculator, scris, traseu) repet, cu CPC in buzunar.
Buna ziua am luat examenul pt transport marfa marti apar in baza lor de date miercuri depun actele iar mie mia expirat atestatul deja pe 24.05.2018 se poate elibera o dovada pana imi vine cartela.Pot sa conduc cu acea dovada.Multumes
Se poate elibera o dovadă, valabilă 30 de zile, doar pe teritoriul României.