CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
I. INTRODUCERE – CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
Pentru a putea efectua transport rutier, adică pentru a-și putea exercita ocupația (profesia), conducătorii auto trebuie să dețină certificate (atestate) CPI și CPC. Șoferii titulari ai permiselor de conducere pentru categoriile C1, C1E, C și CE, respectiv D1, D1E, D și DE trebuie să dețină un certificat de calificare profesională inițială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC). Certificatele CPI și CPC sunt valabile pentru tipul de transport rutier efectuat de către conducătorul auto, respectiv transport rutier de mărfuri sau transport rutier de persoane, sunt valabile 5 ani și sunt eliberate de către Autoritatea Rutieră Română – ARR.
Sunt scutiți (exceptați) de obligativitatea calificării inițiale (CPI) conducătorii auto care au obținut categoriile D1, D1E, D și DE înainte de data de 9 septembrie 2008 și/sau au obținut categoriile C1, C1E, C și CE înainte de data de 9 septembrie 2009.
Pregătirea inițială și continuă (periodică) a conducătorilor auto se efectuează prin cursuri specifice, organizate de către centrele de pregătire și perfecționare profesională autorizate de către Ministerul Transporturilor (lista centrelor din toată țara se găsește pe site-ul mt.ro), urmate de o examinare teoretică, pentru obținerea certificatului CPC, sau de o examinare teoretică și una practică, pentru obținerea certificatului CPI. Candidații declarați “admis” trebuie să depună documentele de mai jos la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR, care are obligația să elibereze certificatul de calificare profesională (CPI sau CPC) în termen de maxim 30 de zile data înregistrării cererii, conform OMT nr. 1214/2015, anexa nr. 2.
Foarte important! Începând cu data de 5 decembrie 2015, pentru susținerea examinării teoretice, candidații trebuie să achite în contul Autorității Rutiere Române – A.R.R. un tarif de 67 lei pentru fiecare probă de examen teoretic. Comisia de examinare are obligația de a verifica documentului de plată, în original. Pentru plată, consultați Lista conturilor agențiilor teritoriale ARR.
II. DEPUNEREA DOCUMENTELOR LA A.R.R.
Conducătorii auto trebuie să solicite personal eliberarea certificatului profesional și trebuie să depună următoarele documente la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR:
-
Solicitare (cerere) tip (vezi model cerere, care se poate descărca sau imprima direct – Atenție! Cererea este pe o singură foaie, față și verso). În Anexa 1 am prezentat rubricile care trebuie completate de fiecare conducător auto, marcate cu XXX;
-
Actul de identitate (copie);
-
Permis de conducere valabil (copie, față și verso);
-
Fotografie color, actuală, tip „buletin” (format 25 x 32 mm);
-
Documentul de plată pentru tariful de eliberare, în original și copie (în momentul actual mandat poștal sau ordin de plată). În Anexa 2 sunt prezentate tarifele pentru eliberarea certificatelor CPI și CPC.
Notă importantă: Documentele prezentate în copie se certifică de către solicitant (conducătorul auto) pentru conformitate cu originalul prin înscrisul „Subsemnatul …………………….., declar pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale privind falsul în declarații, că prezentul act este conform cu originalul” și semnare. În mod normal, solicitantul (șoferul) trebuie să prezinte reprezentantului (angajatului) ARR și originalul documentelor solicitate în copie.
Notă (verificare): Verificarea documentelor se face de către reprezentantul (angajatul) ARR în prezența conducătorului auto. Dacă lipsesc o parte din documente sau nu sunt lizibile, permisul de conducere nu este valabil sau fotografia nu este corespunzătoare confecționării certificatului, acestea nu se primesc și se restituie conducătorului auto.
Notă (finalizare): Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului o dovadă înlocuitoare a certificatului de calificare profesională, valabilă doar pe teritoriul României, cu valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data depunerii și pe care apare mențiunea „Valid only in Romania”.
III. ELIBERAREA CERTIFICATULUI PROFESIONAL
Pentru eliberarea certificatului CPC sau CPI, conducătorul trebuie să prezinte documentul de plată în original, pe care a primit un număr de înregistrare la depunerea documentelor și actul de identitate. Certificatul se eliberează numai conducătorului auto titular sau, în cazuri deosebite, când acesta nu poate să se prezinte, persoanei împuternicite de acesta prin procură notarială. La eliberarea certificatului, conducătorul auto trebuie să semneze în registrul de evidență a eliberării certificatelor CPI și CPC, deschis la fiecare Agenție teritorială ARR. Certificatul se eliberează conducătorului auto într-un plic sigilat și totodată trebuie să primească și factura fiscală reprezentând tariful pentru eliberare. Este util să se deschidă plicul și să se verifice exactitatea datelor înscrise în certificatul CPI sau CPC.
IV. PIERDEREA, DISTRUGEREA, FURTUL SAU DETERIORAREA CERTIFICATELOR
În cazul pierderii, distrugerii, furtului sau deteriorării certificatelor CPI sau CPC în perioada de valabilitate a acestora, conducătorul auto se poate prezenta la Agenția teritorială ARR cu documentele specificate la pct. II. În plus față de acestea, mai trebuie să prezinte, după caz:
-
pagina din ziarul (cotidianul) în care s-a publicat anunțul privind pierderea sau distrugerea certificatului, din care să reiasă numele publicației și data publicării;– din luna mai 2021 nu mai este necesară. -
dovadă (adeverință) eliberată de Poliție în cazul furtului;
-
certificatul deteriorat, pe care să se poată identifica cel puțin numele și prenumele titularului și/sau seria și numărul;
Primirea documentelor și eliberarea certificatului se fac în același mod, așa cum am specificat mai sus.
Anexa 1
VERSO
Anexa 2
Ordinul MT nr. 707/2015 pentru modificarea anexei la OMT nr. 2156/2005 privind tarifele pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română
TARIFE pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R [extras]
– Eliberarea sau vizarea atestatelor ori a certificatelor profesionale, înlocuirea autorizațiilor pentru școli de conducători auto, a atestatelor ori certificatelor profesionale ocazionată de pierderea, sustragerea sau deteriorarea celor eliberate ori ocazionată de schimbarea adresei sau a numelui titularului, precum și prelungirea valabilității certificatului A.D.R., extinderea valabilității certificatului A.D.R. ori înlocuirea atestatului de instructor de conducere auto ocazionată de dobândirea unor categorii suplimentare sau ocazionată de schimbarea numelui titularului, precum și activitatea de documentare, consultanță și actualizare de date (tarif pentru o oră) – pentru o bucată – 41 lei;
– Eliberarea certificatelor profesionale pentru conducători auto – tip cartelă (tarif pentru 5 ani) sau eliberarea acestora ocazionată de pierderea, sustragerea ori deteriorarea celor eliberate sau ocazionată de schimbarea numelui titularului ori orice alta modificare necesară (tarif pentru o bucată) – 64 lei;
– Înlocuirea certificatelor profesionale pentru conducătorii auto ca urmare a eliberării celor tip cartelă (tarif pentru o bucată) – 39 lei;
Bună seara,
Cei de la uber m-au informat ca trebuie sa dețin certificat profesional pentru conducători auto. Ma puteti lamuri, va rog, despre ce este vorba cum se obtine si costurile aferente?
Multumesc!
Probabil certificat de pregătire profesională taxi. Întrebați la firmă, ce vă cer. Uber este ceva pe „alături” de legislația românească actuală.
Buna ziua,
Pot sa depun cerere la A.R.R. pt eliberarea cartelei tahograf daca inca nu am atestat profesional ?
Va multumesc !
Da, dacă aveți permis de conducere valabil (minim cat. C).
Salut, stau in Italia si am rezidenta si vreau sa imi schimb permisu de ro in permis italian, dupa ce il schimb pot sa il dau pierdut/furat pe cel de ro sa imi fac altu ca sa am 2 permise?
Puteți face ce vreți! Dar există o conlucrare la nivel UE, sistemul de date nu mai este așa prost. De ce oare românul, și cel din Italia, se gândește cum să înșele în loc să facă ceva constructiv? Mai bine faceți o companie „tare” de transport și angajați 2, apoi 10, 100, 500, 1000 de români care gândesc la fel aici. Poate este o idee mai bună…
Am un cpi persoane din 2017 iar luna aceasta am luat cpi scurt marfa..am platit taxa de eliberare am poza am toate actele ce tip de cerere ini trebuie pentru adaugarea respeciva categoriei sau inlocuirea cetrificatului
Modelul unic, unde cereți preschimbarea certificatului.
Vreau sa schimb atestatul de marfă , in timpul pâna imi vine atestatul se eliberează vreo dovadă? Multumesc.
Da, pentru 30 de zile, valabilă doar pe teritoriul României.
Daca am cazut examenul cpc in judetul unde am domiciliul si voi merge sa dau urmatorul examen in alt judet si voi achita taxa de examinare in contul ARR din judetul respectiv, unde va trebui sa depun cererea pt eliberarea atestatului in cazul trecerii celui de al doilea examen?
Multumesc anticipat.
La agenția teritorială de unde vreți să-l ridicați (plata în contul respectiv), de exemplu în județul de domiciliu.
Multumesc
Sunt angajat la o firma de transport pe functia de impegat auto.Am dreptul legal sa conduc auto societății pentru ITP sau prezentare la RAR sau service dacă nu detin atestat si cartela tahograf ? ( detin permis toate categoriile )
Nu, trebuie să dețineți certificat de competență profesională (vehicule peste 3,5 to sau peste 10 locuri) și eventual cardul conducătorului auto (dacă vehiculele sunt dotate cu tahograf digital) dacă circulați pe drumuri publice, indiferent dacă sunteți impiegat, manager de transport, director, patron sau chiar ministrul transporturilor. Există mai multe contravenții în acest sens.
buna ziua ma numesc Cornel si am o intrebare vreau sa ma inscriu pentru categoriile c+e si am doar scoala generala exista vreo problema in obtinerea cpi si cpc trebuieste cumva si bacu?
multumesc
Nu, nu trebuie.
Detin un cpc marfa,in februarie acest an am obtinut permis cat D,iar acum vreau sa obtin atestat transport persoanepersoane,dar cei de la scoala imi spun k trebuie sa dau examen pt cpi persoane din 100 de intebari,studiu de caz etc.As dori sa ma lamuriti daca se poate ce treb sa dau mai exact.multumesc.
CPI scurt (examinare teoretică) + examinare practică. Detalii aici: https://dan-caragea.ro/wp-content/uploads/2015/12/Normele-privind-pregătirea-și-atestarea-profesională-a-anumitor-categorii-de-conducători-auto-Anexa-2-la-OMT-1214.pdf
Nu stiu ce sa zic sincer in privinta asta.. eu am permis bce din 1997 am obtinut cpc marfa de curand,si vreau sa ma inscriu si la persoane ,,,d-ul il am din luna 12 2008 si am mai intrebat pe la scoli si chiar pe dvs aici ceva vreme in urma si ,,,contradictii in fine azi la arr constanta am intrebat pe cei care mi-au inmanat atestatul ce trebuie sa fac pentru persoane,si raspunsul a fost cpi complet cu studi etc,,,deoarece sunt posesor de cpc nu cpi marfa..si ca ,,daca aveam cpi marfa acum trebuia doar cpc sau cpi scurt,de persoane…sunt total in ceata deoarece si scolile spun acelasi lucru….ce este de facut..???
Dacă aveți CPC acum nu mai intră în discuție CPI.