PRIMUL TREN ALIMENTAT CU HIDROGEN
Germania a lansat primul tren alimentat cu hidrogen, primul din lume în circulație comercială, făcând primul pas spre eliminarea trenurilor diesel poluante și înlocuirea lor cu o tehnologie ceva mai scumpă, dar fără emisii poluante. Trenurile propulsate cu hidrogen, construite de producătorul francez TGV Alstom, primele din lume care intră în serviciul comercial, au o autonomie de aproximativ 1000 de kilometri, după care rezervorul de hidrogen trebuie realimentat, similar cu trenurile din gama diesel.
Primul tren alimentat cu hidrogen este echipat cu celule de combustie care produc energie electrică prin combinarea hidrogenului și oxigenului, un proces care nu emană nimic nociv în atmosferă, ci doar aburi și apă. Energia excesivă este stocată la bordul trenului în acumulatori litiu-ion.
În prezent, două trenuri Coradia iLint circulă de câteva zile, pe o distanță de 100 de kilometri, între orașele Cuxhaven, Bremerhaven, Bremervoerde și Buxtehude, în nordul Germaniei. Henri Poupart-Lafarge, CEO la TGV Alstom, a declarat la ceremonia de inaugurare din Bremervoerde, stația unde trenurile vor fi alimentate cu hidrogen, că firma pe care o conduce este pregătită pentru producția în serie.
TGV Alstom a precizat că urmează să livreze până în anul 2021 alte 14 trenuri cu emisii zero landului din nord-vestul Germaniei, Saxonia Inferioară, în timp ce alte câteva landuri germane și-au exprimat interesul. Firma franceză, care se bazează pe o tehnologie ecologică (verde) și mai silențioasă, ca o alternativă la trenurile alimentate cu motorină pe liniile ferate neelectrificate, a găsit o perspectivă atractivă la municipalitățile mai multor orașe din Germania care luptă pentru combaterea poluării aerului și, bineînțeles, dispun de o finanțare pe măsură pentru asta.
În Franța, guvernul a declarat deja că dorește ca primul tren alimentat cu hidrogen să fie pe șine până la sfârșitul anului 2022, dar alte țări, cum ar fi Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Norvegia, Italia și Canada și-au manifestat interesul să implementeze această tehnologie nouă mult mai repede. În mod sigur, prețul unui tren alimentat cu hidrogen este mult mai mare decât al unui tren diesel, dar este mai „ieftin” pentru toată lumea.
Sursa: The Guardian
Vrei să faci un comentariu?