HALLOWEEN E CONSIDERAT UN OBICEI PĂGÂN
Purtătorul de cuvânt al Conferinței Episcopale din Polonia le-a cerut săptămâna trecută credincioșilor să nu sărbătorească Halloween-ul deoarece este „un obicei păgân, străin culturii noastre, care promovează cultul morții”. Totodată, a afirmat că el presupune „o negare” a valorilor creștine fundamentale și „împinge noile generații spre o mentalitate a magiei ezoterice și constituie un atac la valorile spirituale sacre”. Părintele a reamintit că la 1 noiembrie se celebrează, potrivit tradiției catolice, ziua morților, în care cei dragi sunt amintiți în familie, fiind o zi de reculegere și de speranță a vieții de după moarte.
De mai mulți ani, sărbătoarea de Halloween, importată mai ales din SUA, a devenit tot mai populară în Europa și implicit în Polonia, în pofida opoziției Bisericii Catolice. Numele Halloween provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, adică sărbătoarea creștină a tuturor sfinților. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, asociat cu costumații tradiționale modelate după figuri supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare, mumii, diavoli etc. În ziua de 31 octombrie sau în preajma ei, adesea în vinerea și sâmbăta dinainte de Halloween, se organizează petreceri cu costume, iar în unele țări Halloween-ul este serbat chiar prin parade și carnavaluri.
Sărbătoarea are cea mai mare popularitate în America de Nord și Canada. În fiecare an, peste 65% dintre americani își decorează casele și birourile pentru Halloween. Procentul este depășit doar de decorațiunile făcute cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Și probabil mult mai important, această sărbătoare este a doua după Crăciun ca volum total de vânzări globale.
Originea acestei sărbători poate fi plasată la limita ocultismului și păgânismului, iar unele grupările satanice îi acordă o însemnătate deosebită. Vaticanul a condamnat constant această sărbătoarea, susținând că este „anticreștină” și bazată pe un „curent subteran periculos al ocultismului”. Sfântul Scaun i-a avertizat pe părinți să nu-și lase copiii să se îmbrace în fantome și vampiri, pentru că este o sărbătoare păgână „a terorii, a fricii și a morții”. Alți exponenți ai Bisericilor cer boicotarea zilei de Halloween, despre care au spus că este o celebrare a groazei și a macabrului, care promovează imagini ale crimei și torturii. Patriarhia Română nu se dezminte de aceste păreri și punctează că sărbătoarea de Halloween este „străină de cultura, credința și spiritualitatea românească”.
Vrei să faci un comentariu?