În comparație cu majoritatea mamiferelor care au structuri osoase în penis, bărbații nu au oase în penis. Osul penian este un os deosebit, având o mare variabilitate în mărime și formă, dar este absent la om și din cauza aceasta a alimentat o serie de legende și anecdote de natură sexuală. De-a lungul multor decenii, toată omenirea s-a întrebat: de ce bărbații nu au oase în penis la fel ca alte animale? Un studiu realizat la University College din Londra și publicat recent ar putea răspunde la această întrebare: monogamia a dus la dispariția osului penian.

   Mai întâi, pe scurt:

   Osul penian sau baculum (din latină, înseamnă „băț”) are rolul de suport rigid al penisului în timpul copulației și este un os heterotopic, adică nu este legat de restul scheletului. Echivalentul feminin al osului penian este osul clitorisului sau baubellum. El se află în mijlocul țesuturilor erectile ale parții terminale a penisului. Forma sa poate fi simplă sau mai complexă, cu un capăt îndreptat în sus, un cârlig în porțiunea terminală, un șanț uretral, un capăt efilat sau în formă de spatulă sau chiar bifurcat. 

   Osul penian este prezent la 5 ordine de mamifere: carnivore, inclusiv felide (pisici, tigri, leoparzi, lei), canide (câini, lupi, vulpi, șacali), urside (urși), pinipede (morse, foci, lei de mare), mustelide (vidre, nevăstuici, jderi, dihori), chiroptere (lilieci), rozătoare, insectivore (cârtițe, chițcani, arici etc.) și primate, cu excepția hominidelor (oameni, cimpanzei, gorile, urangutani). Este absent la ordinele: lagomorfe (iepuri), cetacee (balene, cașaloți, delfini), marsupiale și la familiile de bovide (bovine, ovine, caprine, bubaline), ecvidee (cai, măgari, catâri, zebre) și cervide (reni, elani, cerbi).

   Mai multe ipoteze au fost avansate pentru a explica avantajul existenței osului penian la unele specii, dar nici una dintre ele nu este acceptată în unanimitate: izolarea reproducerii speciilor (forma sa particulară ar putea provoca în timpul copulației o serie de comportamente și reacții neuroendocrine la femela din aceeași specie și care n-ar face imposibilă o împerechere cu un mascul dintr-o specie asemănătoare), fricțiune vaginală (osul penian asigură o rigiditate adițională a penisului în erecție pentru a facilita penetrarea, ajutând speciile la care monta are loc înainte de erecție sau speciile care prezintă un dimorfism sexual pronunțat), intromisiunea prelungită (dimensiunea osului penian crește la speciile la care penetrarea persistă după ejaculare și la speciile care au o penetrare unică și prelungită în locul mai multor penetrări de scurtă durată;  este valabilă mai ales la speciile la care perechile rămân sudate una de alta în timpul copulației pentru perioade lungi de timp, de exemplu la canide) și inducerea ovulației (care sugerează că osul penian a evoluat pentru a stimula conductele reproducătoare ale femelei și pentru a induce ovulația, ceea ce ar crește succesul reproducerii).

   În cadrul studiului, cercetătorii au vrut să urmărească istoria evoluției osului penian pentru a înțelege diferențele de mărime apărute între specii (de exemplu, morsa are un os penian în lungime de 60 de centimetri, iar maimuțele bonobo au un baculum de doar 8 milimetri). Ei au relevat că există o relație foarte clară între lungime și promiscuitatea speciei, speciile mai promiscue prezentând un os penian mai lung, și că osul este mult mai lung în cazul speciilor la care masculul are nevoie de mai mult de trei minute pentru împerechere.

   Potrivit cercetătorilor, este posibil ca strămoșii oamenilor să fi început să-și piardă osul penian când monogamia a devenit strategia reproductivă dominantă, acum vreo 1,9 milioane de ani. În relații monogame, masculii nu mai aveau nevoie de mult timp pentru împerecherea cu femele (cam două minute?), deoarece devenise mai puțin probabil ca ele să-și caute alți parteneri sexuali. Este însă doar o teorie, cert este ca astăzi bărbații nu au oase în penis!