CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
I. INTRODUCERE – CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
Pentru a putea efectua transport rutier, adică pentru a-și putea exercita ocupația (profesia), conducătorii auto trebuie să dețină certificate (atestate) CPI și CPC. Șoferii titulari ai permiselor de conducere pentru categoriile C1, C1E, C și CE, respectiv D1, D1E, D și DE trebuie să dețină un certificat de calificare profesională inițială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC). Certificatele CPI și CPC sunt valabile pentru tipul de transport rutier efectuat de către conducătorul auto, respectiv transport rutier de mărfuri sau transport rutier de persoane, sunt valabile 5 ani și sunt eliberate de către Autoritatea Rutieră Română – ARR.
Sunt scutiți (exceptați) de obligativitatea calificării inițiale (CPI) conducătorii auto care au obținut categoriile D1, D1E, D și DE înainte de data de 9 septembrie 2008 și/sau au obținut categoriile C1, C1E, C și CE înainte de data de 9 septembrie 2009.
Pregătirea inițială și continuă (periodică) a conducătorilor auto se efectuează prin cursuri specifice, organizate de către centrele de pregătire și perfecționare profesională autorizate de către Ministerul Transporturilor (lista centrelor din toată țara se găsește pe site-ul mt.ro), urmate de o examinare teoretică, pentru obținerea certificatului CPC, sau de o examinare teoretică și una practică, pentru obținerea certificatului CPI. Candidații declarați “admis” trebuie să depună documentele de mai jos la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR, care are obligația să elibereze certificatul de calificare profesională (CPI sau CPC) în termen de maxim 30 de zile data înregistrării cererii, conform OMT nr. 1214/2015, anexa nr. 2.
Foarte important! Începând cu data de 5 decembrie 2015, pentru susținerea examinării teoretice, candidații trebuie să achite în contul Autorității Rutiere Române – A.R.R. un tarif de 67 lei pentru fiecare probă de examen teoretic. Comisia de examinare are obligația de a verifica documentului de plată, în original. Pentru plată, consultați Lista conturilor agențiilor teritoriale ARR.
II. DEPUNEREA DOCUMENTELOR LA A.R.R.
Conducătorii auto trebuie să solicite personal eliberarea certificatului profesional și trebuie să depună următoarele documente la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR:
-
Solicitare (cerere) tip (vezi model cerere, care se poate descărca sau imprima direct – Atenție! Cererea este pe o singură foaie, față și verso). În Anexa 1 am prezentat rubricile care trebuie completate de fiecare conducător auto, marcate cu XXX;
-
Actul de identitate (copie);
-
Permis de conducere valabil (copie, față și verso);
-
Fotografie color, actuală, tip „buletin” (format 25 x 32 mm);
-
Documentul de plată pentru tariful de eliberare, în original și copie (în momentul actual mandat poștal sau ordin de plată). În Anexa 2 sunt prezentate tarifele pentru eliberarea certificatelor CPI și CPC.
Notă importantă: Documentele prezentate în copie se certifică de către solicitant (conducătorul auto) pentru conformitate cu originalul prin înscrisul „Subsemnatul …………………….., declar pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale privind falsul în declarații, că prezentul act este conform cu originalul” și semnare. În mod normal, solicitantul (șoferul) trebuie să prezinte reprezentantului (angajatului) ARR și originalul documentelor solicitate în copie.
Notă (verificare): Verificarea documentelor se face de către reprezentantul (angajatul) ARR în prezența conducătorului auto. Dacă lipsesc o parte din documente sau nu sunt lizibile, permisul de conducere nu este valabil sau fotografia nu este corespunzătoare confecționării certificatului, acestea nu se primesc și se restituie conducătorului auto.
Notă (finalizare): Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului o dovadă înlocuitoare a certificatului de calificare profesională, valabilă doar pe teritoriul României, cu valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data depunerii și pe care apare mențiunea „Valid only in Romania”.
III. ELIBERAREA CERTIFICATULUI PROFESIONAL
Pentru eliberarea certificatului CPC sau CPI, conducătorul trebuie să prezinte documentul de plată în original, pe care a primit un număr de înregistrare la depunerea documentelor și actul de identitate. Certificatul se eliberează numai conducătorului auto titular sau, în cazuri deosebite, când acesta nu poate să se prezinte, persoanei împuternicite de acesta prin procură notarială. La eliberarea certificatului, conducătorul auto trebuie să semneze în registrul de evidență a eliberării certificatelor CPI și CPC, deschis la fiecare Agenție teritorială ARR. Certificatul se eliberează conducătorului auto într-un plic sigilat și totodată trebuie să primească și factura fiscală reprezentând tariful pentru eliberare. Este util să se deschidă plicul și să se verifice exactitatea datelor înscrise în certificatul CPI sau CPC.
IV. PIERDEREA, DISTRUGEREA, FURTUL SAU DETERIORAREA CERTIFICATELOR
În cazul pierderii, distrugerii, furtului sau deteriorării certificatelor CPI sau CPC în perioada de valabilitate a acestora, conducătorul auto se poate prezenta la Agenția teritorială ARR cu documentele specificate la pct. II. În plus față de acestea, mai trebuie să prezinte, după caz:
-
pagina din ziarul (cotidianul) în care s-a publicat anunțul privind pierderea sau distrugerea certificatului, din care să reiasă numele publicației și data publicării;– din luna mai 2021 nu mai este necesară. -
dovadă (adeverință) eliberată de Poliție în cazul furtului;
-
certificatul deteriorat, pe care să se poată identifica cel puțin numele și prenumele titularului și/sau seria și numărul;
Primirea documentelor și eliberarea certificatului se fac în același mod, așa cum am specificat mai sus.
Anexa 1
VERSO
Anexa 2
Ordinul MT nr. 707/2015 pentru modificarea anexei la OMT nr. 2156/2005 privind tarifele pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română
TARIFE pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R [extras]
– Eliberarea sau vizarea atestatelor ori a certificatelor profesionale, înlocuirea autorizațiilor pentru școli de conducători auto, a atestatelor ori certificatelor profesionale ocazionată de pierderea, sustragerea sau deteriorarea celor eliberate ori ocazionată de schimbarea adresei sau a numelui titularului, precum și prelungirea valabilității certificatului A.D.R., extinderea valabilității certificatului A.D.R. ori înlocuirea atestatului de instructor de conducere auto ocazionată de dobândirea unor categorii suplimentare sau ocazionată de schimbarea numelui titularului, precum și activitatea de documentare, consultanță și actualizare de date (tarif pentru o oră) – pentru o bucată – 41 lei;
– Eliberarea certificatelor profesionale pentru conducători auto – tip cartelă (tarif pentru 5 ani) sau eliberarea acestora ocazionată de pierderea, sustragerea ori deteriorarea celor eliberate sau ocazionată de schimbarea numelui titularului ori orice alta modificare necesară (tarif pentru o bucată) – 64 lei;
– Înlocuirea certificatelor profesionale pentru conducătorii auto ca urmare a eliberării celor tip cartelă (tarif pentru o bucată) – 39 lei;
Salutare! Mă numesc Alex. Am și eu o întrebare referitoare la atestatul pe care îl dețin! Am CPC emis de UK dar preschimbat din romanesc. Aș vrea să știu, dacă se poate face preschimbare din nou în romanesc sau trebuie obligatoriu să fac retestarea de 30 de întrebări? Atestatul a fost emis înainte de 1.1.2021 mai exact în 2020.
Examinare nou pentru CPC. Regatul Unit nu mai este în UE.
Bună seara. Aș dori un sfat de la dumneavoastră. Anul trecut în octombrie mi sa reținut permisul având categoriile B C. Am făcut contestație la judecătorie și am primit permisul înapoi. În noiembrie am plecat în Germania și mi-am făcut adresa acolo, după care am primit de la judecătorie pe 9 martie 2023 că am pierdut procesul și să predau permisul în termen de 30 de zile, pentru suspendare de 6 luni. Am făcut din nou recurs la judecătorie și acum sunt încă în proces. Între timp am dat și categoria E, acum am pe permis B, C, E și altă serie pe permis decât cea de pe permisul vechi ce a fost trecut în procesul verbal. Întrebarea mea este dacă acum are altă serie îl suspendă când se termină procesul? Mulțumesc frumos!
Da, eventual îl suspendă pe cel actual, respectiv valabil – așa figurează în evidențe.
Buna ziua ,dacă am obținut categoriile C ,C+E in UK,ulterior și atestatul CPC,când o sa revin in Romania o sa trebuiască sa o iau de la început cu CPI iar apoi peste 5 ani sa revin la CPC ?
În cazul permiselor de conducere valabile, eliberate de autoritățile britanice înainte de 01.01.2021, pentru categoriile C1, C1E, C, CE, respectiv D1, D1E, D, DE, se consideră ca acestea îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. c din Anexa nr. 8 la OMT nr. 1214/2015. Prin urmare, titularii acestor permise pot fi înscriși la cursuri în vederea obținerii certificatelor de pregătire continuă (CPC) pentru conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri sau de persoane, sau după caz, la examenul în vederea obținerii certificatului de pregătire inițială (CPI).
Buna ziua! Intreb pt un prieten,el a obtinut permisul CE si atestatele in Romania, apoi cand atestatele erau aproape de expirare le-a prelungit in UK. A revenit in tara,a schimbat permisul in romanesc si acum nu stie daca poate lucra cu atestatele de UK sau trebuie sa le preschimbe si pe acestea. Va multumesc!
Nu poate să lucreze cu atestatele din UK pentru că țările din Regatul Unit nu mai sunt în UE. Deci are nevoie de atestate valide în Uniunea Europeană. P.S. De ce nu întreabă prietenul?
Bună seara! As dori sa întreb și eu dacă mi-a expirat CPi marfa btrebuie sa dau un anumit examen pentru a obține CPC marfa
CPC, ca toată lumea.
Salutare,am obtinut examenul CPI transport marfa acum 5 ani si nu am reusit sa le scot de la ARR in momentul de fata este expirat,trebuie sa dau din nou CPI sau CPC!
CPC
Bună ziua, domnul Dan!!!
Vă rog să mă ajutați cu o informație!
Dețin CPI valabil pînă în data de 12/12/2023.
Pe data de 19/08/2023 urmează să susțin examenul pentru CPC în cadrul ARR.
În cazul susținerii examenului în cît timp sunt obligat să mă prezint la sediul ARR pentru a depune actele în vederea perfectării CPC-ului?
Eu aș fi vrut să depun actele cu cîteva zile înaintea datei expirării CPI-ului. Însă la Centrul de pregatire si perfectionare mi-au spus că sunt obligat să depun actele la ARR nu mai tîrziu de cît cu 30 zile înainte de data expirarii al CPI( Adică data de 11/11/2023 ar fi termenul limită) Însă nu am găsit nici în legislație nici în răspunsurile dvs la comentarii o asemenea obligativitate.
Nu există nicio limită sau obligație! Puteți să depuneți documentele la ARR și după 1 an de la data examinării (unde ați fost declarat Admis), dar certificatul va fi valabil doar 4 ani.
Buna ziua , dețin cpi transport persoane și marfa .. dacă vreau sa fac atestatele pentru manager de transport dau studiu de caz și acolo sau doar la calculator?
Da, este examen separat. 100 de întrebări + studiu de caz.
Buna ziua!
Am obtinut CPC iar cand l- am obtinut aveam doar categoria C. Intre timp am promovat si categoria E. Ce acte imi sunt necesare pentru schimbarea Cardul de transport marfa pentru categoria C-E?
Aceleași documente pe care le-ați prezentat anterior – acum cu permisul de conducere cu categoria CE.
Buna ziua,am și eu o întrebare,am fost stabilit în Germania 2 ani de zile iar acum am revenit în România și aici rămân,am avut cpi și acum dau retestarea pt cpc,teoretic se sta 6 luni și apoi le pot reface s-au le pot reface și după sunt obligat să stau 6 luni in Ro ,și dacă trebuie să stau 6 luni și totuși fac retestarea acum sunt șanse că după ce am dobândit retestarea sa nu-mi primesc atestatele sau riscul asta este doar într-un control trafic ?va mulțumesc
Dacă aveți carte de identitate în România, poți să dați oricând reatestarea (CPC).
Hi mr dan, i did C+E license in bucharest, and now i want to take cpi certificate, i went to school and they says thats they dont know if i can sustain the exam in english. What should i do or you can suggest me any school who knows about this.thank you
All I know is you can sustain this exam in english too.
Buna seara! Permis CDE obtinut in Ro plus atestate( la ora actuala ADR si agab expirate). Permis ,Cpi si cartela taho preschimbatr in UK. Am revenit in Ro si am permis Ro din nou. As dori sa stiu ce fel de curs trebuie sa fac pt atestate sa le am din nou Ro(cpi sau cpc). Am sunat la cateva scoli si am primit raspunsuri diferite. La ARR nu m a lamurit nimeni din pacate. O seara buna
Dacă ați susținut examenul pentru CPI (calificare profesională inițială) în România, următoarele sunt CPC (calificare profesională continuă). Pentru celelalte nu există nicio constrângere.
Multumesc mult domnule Caragea..mi se parea extrem de ciudat sa fac din nou CPI( asa mi se spusese) atat timp cat eu am obtinut CPI in Romania inainte sa plec in UK..
Buna seara . Aceiasi situatie este si la.mine . Toate atestatele.au fost obtinute in romania si apoi preschimbate in uk pentru ca asa ni sa cerut. Acum ma intorc in România si vreau sa schimb toate actele sa pot pleca la.anul pe comunitate. Mai auzisem pe cineva ca daca le.am schimbat in uk la preschimbarea in romania trebuie facut din nou scoala +examinare calculator stidiu si condus . Este falsa aceasta speculatie ????
La expirarea CPI sau CPC, adică după 5 ani, în toate țările din UE trebuie susținut un examen teoretic (gen grilă, fără niciun studiu de de caz). În Romania, ca să puteți participa la examinare, trebuie să vă înscrieți la un CPPTR. Succes!
Buna ziua , trebuie sa preschimb permisul de conducere înainte de examen pot susține examenul pentru Adr colete si cisterne cu dovada? Mulțumesc
La ARR puteți să depuneți documentele pentru eliberarea tuturor certificatelor de pregătire profesională, inclusiv ADR, cu dovada înlocuitoare a permisului de conducere. În mod logic, ar trebui să fie luată în considerare și la examinarea teoretică – dar acest lucru nu este precizat direct.
Doresc sa va adresez si eu o intrebare, am promovat examenele la CPI si ADR colete acum aproximativ o luna, nu mi-am eliberat atestatele si cardul tahograf, luni voi sustine examenul pt catg E, doresc sa va intreb daca este posibil ca dupa examen, cu dovada inlocuitoare sa pot solicita eliberarea atestatelor. Va multumesc anticipat!
Da, se poate, fără probleme.
Hello Mr Dan,
i just got my Cat C and CE license in Romania, i live in Romania but i don’t speak Romanian language, i found out that i can have CPC exam in English, but i don’t know if i need CPI first. Is it possible to have CPI exam in English ?
Thank you
I already answered you.
Va salut, daca am atestatul valabil inca cateva luni pot sa dau examen sa il reinnoiesc?
Da, cu 6 luni înainte.
Hi sam, did you solve the problem? im in same situation
Hello Mr. Dan,
I’m a resident in Romania and I don’t speak Romanian language yet, I recently got my cat C, and C+E in Romania, I found out that I could have the CPC exam in English, and I would like to know if I need CPI first to be able to have CPC ? Or I can have directly CPC ?
If CPI is necessary first, is it possible to have English exam or is it only in Romanian language ?
Thank you in advance !
Yes, you can have exam in English, too. You need CPI first. You must ask these to your CPPTR.
Buna ziua, stiti cumva daca se poate o obtine o dovada de la ARR pentru cei ce au luat CPI marfa si care sunt procedurile?
Da, am scris și în articol: „Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului o dovadă înlocuitoare a certificatului de calificare profesională, valabilă doar pe teritoriul României, cu valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data depunerii și pe care apare mențiunea „Valid only in Romania”.”
Dacă am pe permis gradele de profesionist expirate din noiembrie 2022, C,D,E dar permisul este valabil doar pt categoria B ma pot înscrie la examenul pentru atestate?
Vă puteți înscrie, dar la data examenului trebuie să aveți un permis valabil pentru acele categorii.