CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
I. INTRODUCERE – CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
Pentru a putea efectua transport rutier, adică pentru a-și putea exercita ocupația (profesia), conducătorii auto trebuie să dețină certificate (atestate) CPI și CPC. Șoferii titulari ai permiselor de conducere pentru categoriile C1, C1E, C și CE, respectiv D1, D1E, D și DE trebuie să dețină un certificat de calificare profesională inițială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC). Certificatele CPI și CPC sunt valabile pentru tipul de transport rutier efectuat de către conducătorul auto, respectiv transport rutier de mărfuri sau transport rutier de persoane, sunt valabile 5 ani și sunt eliberate de către Autoritatea Rutieră Română – ARR.
Sunt scutiți (exceptați) de obligativitatea calificării inițiale (CPI) conducătorii auto care au obținut categoriile D1, D1E, D și DE înainte de data de 9 septembrie 2008 și/sau au obținut categoriile C1, C1E, C și CE înainte de data de 9 septembrie 2009.
Pregătirea inițială și continuă (periodică) a conducătorilor auto se efectuează prin cursuri specifice, organizate de către centrele de pregătire și perfecționare profesională autorizate de către Ministerul Transporturilor (lista centrelor din toată țara se găsește pe site-ul mt.ro), urmate de o examinare teoretică, pentru obținerea certificatului CPC, sau de o examinare teoretică și una practică, pentru obținerea certificatului CPI. Candidații declarați “admis” trebuie să depună documentele de mai jos la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR, care are obligația să elibereze certificatul de calificare profesională (CPI sau CPC) în termen de maxim 30 de zile data înregistrării cererii, conform OMT nr. 1214/2015, anexa nr. 2.
Foarte important! Începând cu data de 5 decembrie 2015, pentru susținerea examinării teoretice, candidații trebuie să achite în contul Autorității Rutiere Române – A.R.R. un tarif de 67 lei pentru fiecare probă de examen teoretic. Comisia de examinare are obligația de a verifica documentului de plată, în original. Pentru plată, consultați Lista conturilor agențiilor teritoriale ARR.
II. DEPUNEREA DOCUMENTELOR LA A.R.R.
Conducătorii auto trebuie să solicite personal eliberarea certificatului profesional și trebuie să depună următoarele documente la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR:
-
Solicitare (cerere) tip (vezi model cerere, care se poate descărca sau imprima direct – Atenție! Cererea este pe o singură foaie, față și verso). În Anexa 1 am prezentat rubricile care trebuie completate de fiecare conducător auto, marcate cu XXX;
-
Actul de identitate (copie);
-
Permis de conducere valabil (copie, față și verso);
-
Fotografie color, actuală, tip „buletin” (format 25 x 32 mm);
-
Documentul de plată pentru tariful de eliberare, în original și copie (în momentul actual mandat poștal sau ordin de plată). În Anexa 2 sunt prezentate tarifele pentru eliberarea certificatelor CPI și CPC.
Notă importantă: Documentele prezentate în copie se certifică de către solicitant (conducătorul auto) pentru conformitate cu originalul prin înscrisul „Subsemnatul …………………….., declar pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale privind falsul în declarații, că prezentul act este conform cu originalul” și semnare. În mod normal, solicitantul (șoferul) trebuie să prezinte reprezentantului (angajatului) ARR și originalul documentelor solicitate în copie.
Notă (verificare): Verificarea documentelor se face de către reprezentantul (angajatul) ARR în prezența conducătorului auto. Dacă lipsesc o parte din documente sau nu sunt lizibile, permisul de conducere nu este valabil sau fotografia nu este corespunzătoare confecționării certificatului, acestea nu se primesc și se restituie conducătorului auto.
Notă (finalizare): Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului o dovadă înlocuitoare a certificatului de calificare profesională, valabilă doar pe teritoriul României, cu valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data depunerii și pe care apare mențiunea „Valid only in Romania”.
III. ELIBERAREA CERTIFICATULUI PROFESIONAL
Pentru eliberarea certificatului CPC sau CPI, conducătorul trebuie să prezinte documentul de plată în original, pe care a primit un număr de înregistrare la depunerea documentelor și actul de identitate. Certificatul se eliberează numai conducătorului auto titular sau, în cazuri deosebite, când acesta nu poate să se prezinte, persoanei împuternicite de acesta prin procură notarială. La eliberarea certificatului, conducătorul auto trebuie să semneze în registrul de evidență a eliberării certificatelor CPI și CPC, deschis la fiecare Agenție teritorială ARR. Certificatul se eliberează conducătorului auto într-un plic sigilat și totodată trebuie să primească și factura fiscală reprezentând tariful pentru eliberare. Este util să se deschidă plicul și să se verifice exactitatea datelor înscrise în certificatul CPI sau CPC.
IV. PIERDEREA, DISTRUGEREA, FURTUL SAU DETERIORAREA CERTIFICATELOR
În cazul pierderii, distrugerii, furtului sau deteriorării certificatelor CPI sau CPC în perioada de valabilitate a acestora, conducătorul auto se poate prezenta la Agenția teritorială ARR cu documentele specificate la pct. II. În plus față de acestea, mai trebuie să prezinte, după caz:
-
pagina din ziarul (cotidianul) în care s-a publicat anunțul privind pierderea sau distrugerea certificatului, din care să reiasă numele publicației și data publicării;– din luna mai 2021 nu mai este necesară. -
dovadă (adeverință) eliberată de Poliție în cazul furtului;
-
certificatul deteriorat, pe care să se poată identifica cel puțin numele și prenumele titularului și/sau seria și numărul;
Primirea documentelor și eliberarea certificatului se fac în același mod, așa cum am specificat mai sus.
Anexa 1
VERSO
Anexa 2
Ordinul MT nr. 707/2015 pentru modificarea anexei la OMT nr. 2156/2005 privind tarifele pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română
TARIFE pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R [extras]
– Eliberarea sau vizarea atestatelor ori a certificatelor profesionale, înlocuirea autorizațiilor pentru școli de conducători auto, a atestatelor ori certificatelor profesionale ocazionată de pierderea, sustragerea sau deteriorarea celor eliberate ori ocazionată de schimbarea adresei sau a numelui titularului, precum și prelungirea valabilității certificatului A.D.R., extinderea valabilității certificatului A.D.R. ori înlocuirea atestatului de instructor de conducere auto ocazionată de dobândirea unor categorii suplimentare sau ocazionată de schimbarea numelui titularului, precum și activitatea de documentare, consultanță și actualizare de date (tarif pentru o oră) – pentru o bucată – 41 lei;
– Eliberarea certificatelor profesionale pentru conducători auto – tip cartelă (tarif pentru 5 ani) sau eliberarea acestora ocazionată de pierderea, sustragerea ori deteriorarea celor eliberate sau ocazionată de schimbarea numelui titularului ori orice alta modificare necesară (tarif pentru o bucată) – 64 lei;
– Înlocuirea certificatelor profesionale pentru conducătorii auto ca urmare a eliberării celor tip cartelă (tarif pentru o bucată) – 39 lei;
Buna ziua! Daca am fost admis la studiul de caz si la chestionare, si pic traseul la CPI marfa, ma pot reprograma din nou la oras? Sau trebuie sa sustin iar studiul de caz…?
Da, de 3 ori în maxim 6 luni. Succes!
Buna ziua ! Pe data de 06.05.2023 îmi expira CPI și pe data de 07.05 am examenu, și in caz ca iau examenu, se eliberează vreo dovada pana vine atestatu propriu zis ? Mulțumesc !
Dovada se eliberează după ce ați fost declarat admis la examen și depuneți documentele la A.R.R. Este valabilă 30 de zile numai pe teritoriul României.
Mulțumesc mult, pentru răspuns !
Bună ziua! Dacă mi-am preschimbat permisul românesc valabil cu unul spaniol, pot folosi atestatele CPI marfă luate în România cu permisul preschimbat ?
Am tot răspuns de-a lungul timpului la întrebarea aceasta…
În România ordinul de ministru prevede ca o obligativitate a conducătorului auto de a-și preschimba certificatul/certificatele atunci când obține un alt permis de conducere. La fel se prevede și pentru cardul conducătorului auto (cartela tahografică). Nu este contravenție, dar cei care controlează pot reține certificatul/cardul și să-l trimită la emitent (ARR) în vederea preschimbării. În alte state UE trebuie văzut clar ce prevede legislația specifică, poate să fie o contravenție destul de piperată.
Bună ziua.am permis de conducere toate gradele obținut în România din anul 1986 se poate da examen în Spania pentru obținerea certificatului profesionale pt camion și este valabil în uniunea europeană
Vă mulțumesc
Da, în toate țările memmbre UE.
CPI obținut in UK se poate preschimba dupa ce am schimbat permisul ??
Certificatele CPI și CPC nu se preschimbă.
Bună ziua. Am o întrebare, din ce chestionare trebuie să învăț pentru atestat CPC și cite întrebări sunt în chestionar? Mulțumesc frumos.
1. Chestionarele sunt pe site-ul arr.ro. 2. 30 de întrebări tip grilă, în 30 de minute.
Bună ziua! La cat timp vor fi publicate rezultatele probei teoretice scrise, de la examenul CPI?
Cel mai târziu luni.
Bună ziua! Daca atestatul CPI marfa expira pe 7.03 .2023, dar în prezent soțul e șofer transport persoane,poate susține examinarea CPC marfă și după data expirării ? Vă mulțumesc!
Da, poate (și după 1 an sau 2).
Vă mulțumesc!
Buna seara , am susținut examene pentru atestat CPI marfa ADR colete-cisterne . Momentan aștept traseul pentru CE… Puteți să-mi Spune-ți , la eliberare trebuie sa aștept pentru fiecare atestat in parte sau sau vin toate odată , multumesc !!
Dacă depuneți documentele în același timp pentru CPI și ADR, după 2 săptămâni puteți să le ridicați pe ambele. P.S. Vă rog să depuneți documentele după ce aveți noul permis de conducere cu categoria CE, seria permisului apare pe certificate.
Bună dimineața, îmi cer scuze pentru deranj. La examenul pt atestatul cpc-m, mă pot prezenta cu dovada inlocuitoare a permisului de conducere? Expira permisul pe 22/02 si sunt prog la examen pe 24/02. Multumesc anticipat!
Da, fără probleme.
Mulțumesc pen
tru răspuns!
Bună am permis cat c+e din 2008 la care am și atestat marfă cpc,cat D am obținuto în 2010 ce fel de examen este necesar pentru obținerea atestatului cat D?cel scurt sa-u cpi normal cu studi de caz …..?
CPI scurt. Adică examinare teoretică, dar fără studiu de caz și examinare practică.
Salut daca am CE și D și vreu sa fac atestat cpi marfa pot sa condu și autobuze cu același atestat ?
NU. Pentru CPI și CPC persoane trebuie dat un alt examen. Categoriile valabile pentru certificat sunt înscrise pe verso.
Buna ziua dețin permis din 2006 tot atunci am luat și atestatele însă nu am mai reușit sa le scot cum trebuie sa procese? Mulțumesc
Examinare CPC.
Bună seara ! Am susținut examenul CPC în dec. 2018 și agabarit în mart.2019 și le am promovat dar nu am reușit sa le scot de la ARR! Se mai pot scoate ținând cont ca mai sunt valabile sau trebuie iar scoală și examen ! Mulțumesc anticipat!
Certificatele sunt valabile 5 ani. Deci, puteți depune cererea pentru eliberarea lor la ARR. Dacă ați depus documentele după examene, respectiv 2018 și 2019, mergeți doar să le ridicați.
Bună seara. Eu am facut permisul si atestatul de marfa in Italia, acum o luna mi au expirat, si as vrea sa le preschimb in romanesti, am sunat la arr Bucuresti, si mi s a comunicat ca se pot schimba chiar de sunt expirate, dar sa mentionez la drpciv sa mi se treaca codul 95 de pe permis.
Azi am fost de am depus actele pentru preschimbare permis dar de acolo nu au trecut si codul.
Vreau sa va intreb, nu se poate preschimba si atestatul, sau trebuie sa il fac in romania de la inceput?
Nu aveau cum să înscrie pe permisul de conducere nou (verso) un document expirat, respectiv certificatul (atestatul). Aceste certificate se reînnoiesc din 5 în 5 ani în urma susținerii unei examinări în toate țările UE. Deci trebuie să obțineți al CPC în România (unde nu este trecut pe verso la permis, ci este un certificat tip card separat).
Salut Domnu Dan ,Îmi expira atestatu pe 26 aprilie 2023 și pana atunci nu pot sa vin acasă doar cu excepție când o sa fie pastele catolic ,și eu fiind din Galați pot sa dau la Vaslui Cpc și după sa îl ridice alt cineva de la arr cu ajutorul unei procuri sau vine prin posta acum .Va mulțumesc.
Da, vă înscrieți la un CPPTR din județul Vaslui și susțineți examinarea teoretică (calendarul cu data examenelor pe județe este publicat pe site-ul arr.ro. aici: https://www.arr.ro/files/servicii/eliberare-atestate/Calendar_examinare_01.01.2023-31.12.2023.pdf). Apoi depuneți documentele la Agenția Teritorială ARR și lăsați o procură notarială persoanei pe care o agreați. Certificatul NU se trimite prin poștă.
Îmi cer scuze dar țin sa va contrazic, în Germania eu mi am reînnoit de două ori atestatele de marfă categoria CE, nu se susține nici jn examen, ci doar te prezinți 5 zile la o școală de șoferi sau uneori chiar în cadrul firmei, și la final primești o foaie cu toate cele 5 module, asa se numesc aici și cu acea foaie mergi și îți reînnoiește atestatele pe încă 5 ani!!! Examen se susține doar pt prima data, pe urmă doar participi 5 zile de reîmprospătare a cunoștințelor, dar zero examene sau teste!!! Nu înțeleg cum. De in România tot la 5 ani trebuie sa dai examen pt reînnoirea atestatelor transport marfa!
Regulamentul european este foarte clar în acest sens. Reîmprospătarea cunoștințelor se poate face și individual, dar aveți nevoie de un alt certificat după cinci ani, valabil încă 5 ani, pe care îl eliberează autoritatea competentă din statul respectiv, din UE. Nu ați explicat ce ați făcut cu „foaia cu 5 module”, ați atașat-o la certificatul vechi?
Salutare tuturor vreau sa știu dacă atestatele obținute in Germania se pot schimba in România dacă ma întorc in tara
Certificatele de pregătire profesională (atestatele, respectiv CPC sau ADR) obținute în UE sunt valabile în toate țările membre până când expiră.
Domnul Dan as avea o intrebare si anume, care este diferenta intre certificatul CPI tip diploma si cel tip cartela si daca exista vreun avantaj in comparatie. Multumesc.
Pentru CPI este un singur tip de certificat de pregătire profesională: tip cartelă.
Bună ziua am obținut de curând examenele pentru cpi marfa pentru depunerea dosarului pentru carduri este o durata de timp în care le pot depune sau le pot depune în termen de 5 ani va multumesc
Nu există o perioadă determinată de timp pentru depunerea documentelor, dar sunt valabile 5 ani de la data examinării. De exemplu, dacă depuneți documentele după 3 ani, certificatul primit va fi valabil 2 ani.
Buna seara! Detin permis toate gradele din 2006. Pentru atestat trebuie sa dau CPC ? Nu am mai avut atestat.
CPC.
In ce costa proba cu camionul cu arr mentionez că am luat proba teorie
Ați dat niște bani la CPPTR, unde v-ați înscris, vă este frică să-i întrebați? Oricum, pregătirea pentru proba practică este inclusă în preț.
Buna ziua,
Detin categoriile C,CE si atestat CPI marfa,intrebarea este pot conduce o autocisterna de apa?
Multumesc
Da, fără nicio problemă.