CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
I. INTRODUCERE – CERTIFICATE (ATESTATE) CPI ȘI CPC
Pentru a putea efectua transport rutier, adică pentru a-și putea exercita ocupația (profesia), conducătorii auto trebuie să dețină certificate (atestate) CPI și CPC. Șoferii titulari ai permiselor de conducere pentru categoriile C1, C1E, C și CE, respectiv D1, D1E, D și DE trebuie să dețină un certificat de calificare profesională inițială (CPI) sau un certificat de calificare profesională continuă (CPC). Certificatele CPI și CPC sunt valabile pentru tipul de transport rutier efectuat de către conducătorul auto, respectiv transport rutier de mărfuri sau transport rutier de persoane, sunt valabile 5 ani și sunt eliberate de către Autoritatea Rutieră Română – ARR.
Sunt scutiți (exceptați) de obligativitatea calificării inițiale (CPI) conducătorii auto care au obținut categoriile D1, D1E, D și DE înainte de data de 9 septembrie 2008 și/sau au obținut categoriile C1, C1E, C și CE înainte de data de 9 septembrie 2009.
Pregătirea inițială și continuă (periodică) a conducătorilor auto se efectuează prin cursuri specifice, organizate de către centrele de pregătire și perfecționare profesională autorizate de către Ministerul Transporturilor (lista centrelor din toată țara se găsește pe site-ul mt.ro), urmate de o examinare teoretică, pentru obținerea certificatului CPC, sau de o examinare teoretică și una practică, pentru obținerea certificatului CPI. Candidații declarați “admis” trebuie să depună documentele de mai jos la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR, care are obligația să elibereze certificatul de calificare profesională (CPI sau CPC) în termen de maxim 30 de zile data înregistrării cererii, conform OMT nr. 1214/2015, anexa nr. 2.
Foarte important! Începând cu data de 5 decembrie 2015, pentru susținerea examinării teoretice, candidații trebuie să achite în contul Autorității Rutiere Române – A.R.R. un tarif de 67 lei pentru fiecare probă de examen teoretic. Comisia de examinare are obligația de a verifica documentului de plată, în original. Pentru plată, consultați Lista conturilor agențiilor teritoriale ARR.
II. DEPUNEREA DOCUMENTELOR LA A.R.R.
Conducătorii auto trebuie să solicite personal eliberarea certificatului profesional și trebuie să depună următoarele documente la orice Agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – ARR:
-
Solicitare (cerere) tip (vezi model cerere, care se poate descărca sau imprima direct – Atenție! Cererea este pe o singură foaie, față și verso). În Anexa 1 am prezentat rubricile care trebuie completate de fiecare conducător auto, marcate cu XXX;
-
Actul de identitate (copie);
-
Permis de conducere valabil (copie, față și verso);
-
Fotografie color, actuală, tip „buletin” (format 25 x 32 mm);
-
Documentul de plată pentru tariful de eliberare, în original și copie (în momentul actual mandat poștal sau ordin de plată). În Anexa 2 sunt prezentate tarifele pentru eliberarea certificatelor CPI și CPC.
Notă importantă: Documentele prezentate în copie se certifică de către solicitant (conducătorul auto) pentru conformitate cu originalul prin înscrisul „Subsemnatul …………………….., declar pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale privind falsul în declarații, că prezentul act este conform cu originalul” și semnare. În mod normal, solicitantul (șoferul) trebuie să prezinte reprezentantului (angajatului) ARR și originalul documentelor solicitate în copie.
Notă (verificare): Verificarea documentelor se face de către reprezentantul (angajatul) ARR în prezența conducătorului auto. Dacă lipsesc o parte din documente sau nu sunt lizibile, permisul de conducere nu este valabil sau fotografia nu este corespunzătoare confecționării certificatului, acestea nu se primesc și se restituie conducătorului auto.
Notă (finalizare): Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului o dovadă înlocuitoare a certificatului de calificare profesională, valabilă doar pe teritoriul României, cu valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data depunerii și pe care apare mențiunea „Valid only in Romania”.
III. ELIBERAREA CERTIFICATULUI PROFESIONAL
Pentru eliberarea certificatului CPC sau CPI, conducătorul trebuie să prezinte documentul de plată în original, pe care a primit un număr de înregistrare la depunerea documentelor și actul de identitate. Certificatul se eliberează numai conducătorului auto titular sau, în cazuri deosebite, când acesta nu poate să se prezinte, persoanei împuternicite de acesta prin procură notarială. La eliberarea certificatului, conducătorul auto trebuie să semneze în registrul de evidență a eliberării certificatelor CPI și CPC, deschis la fiecare Agenție teritorială ARR. Certificatul se eliberează conducătorului auto într-un plic sigilat și totodată trebuie să primească și factura fiscală reprezentând tariful pentru eliberare. Este util să se deschidă plicul și să se verifice exactitatea datelor înscrise în certificatul CPI sau CPC.
IV. PIERDEREA, DISTRUGEREA, FURTUL SAU DETERIORAREA CERTIFICATELOR
În cazul pierderii, distrugerii, furtului sau deteriorării certificatelor CPI sau CPC în perioada de valabilitate a acestora, conducătorul auto se poate prezenta la Agenția teritorială ARR cu documentele specificate la pct. II. În plus față de acestea, mai trebuie să prezinte, după caz:
-
pagina din ziarul (cotidianul) în care s-a publicat anunțul privind pierderea sau distrugerea certificatului, din care să reiasă numele publicației și data publicării;– din luna mai 2021 nu mai este necesară. -
dovadă (adeverință) eliberată de Poliție în cazul furtului;
-
certificatul deteriorat, pe care să se poată identifica cel puțin numele și prenumele titularului și/sau seria și numărul;
Primirea documentelor și eliberarea certificatului se fac în același mod, așa cum am specificat mai sus.
Anexa 1
VERSO
Anexa 2
Ordinul MT nr. 707/2015 pentru modificarea anexei la OMT nr. 2156/2005 privind tarifele pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română
TARIFE pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R [extras]
– Eliberarea sau vizarea atestatelor ori a certificatelor profesionale, înlocuirea autorizațiilor pentru școli de conducători auto, a atestatelor ori certificatelor profesionale ocazionată de pierderea, sustragerea sau deteriorarea celor eliberate ori ocazionată de schimbarea adresei sau a numelui titularului, precum și prelungirea valabilității certificatului A.D.R., extinderea valabilității certificatului A.D.R. ori înlocuirea atestatului de instructor de conducere auto ocazionată de dobândirea unor categorii suplimentare sau ocazionată de schimbarea numelui titularului, precum și activitatea de documentare, consultanță și actualizare de date (tarif pentru o oră) – pentru o bucată – 41 lei;
– Eliberarea certificatelor profesionale pentru conducători auto – tip cartelă (tarif pentru 5 ani) sau eliberarea acestora ocazionată de pierderea, sustragerea ori deteriorarea celor eliberate sau ocazionată de schimbarea numelui titularului ori orice alta modificare necesară (tarif pentru o bucată) – 64 lei;
– Înlocuirea certificatelor profesionale pentru conducătorii auto ca urmare a eliberării celor tip cartelă (tarif pentru o bucată) – 39 lei;
Bună Seara Domnul Dan am și eu o nelămurire Am obținut categoria C+E si Atestat Marfa în Spania in 2017 între timp m-am întors în tara și vreu sa adaug și categoria D pe permisul deja schimbat în romana mentionez faptul ca cardul care atesta ca am făcut cursurile de rigoare pentru atestat marfa încă sunt valabile dar obținute, în alta tara UE, am putut sa conduc camionul în tara (RO) dar acum pentru a profesa ca sofer autobuz ce tip de examen trebuie sa susțin….din cate povesti, din surse ne sigure se pare ca trebuie sa reiau tot de la 0 este corect? Mulțumesc anticipat.
CPI scurt persoane, adică examinare teoretică mai lejeră și probă practică. Trebuie să vă înscrieți la un CPPTR.
Buna ziua, îmi puteți spune va rog frumos dacă in paragraful ,,tip de certificat”
Trebuie sa bifam CPI in cazul meu sau nu trebuie bifat absolut nimic, și la dovada rezidenței iar sunt nedumerit va rog dacă se poate sa îmi explicați
Pe VERSO completați doar primul cartuș din stânga sus (CI, permis conducere, CNP). Atât.
Buna seara. Daca mi am schimbat atestatul profesional de transport marfa din romanesc in uk si acum doresc sa il schimb din nou din englezesc in romanesc ?Este posibil?
Nu se poate schimba, trebuie să obțineți unul nou (CPC, cu examinare).
Buna sera domnu Dan ! Am si eu o intrebare , Am categoriile CE , nu am atestat marfa pot lua cardul tahograf ?
Da, fără nicio restricție.
Se poate lua atestatul CPI,și să-l scot după obținerea categoriei pe permis?
Așa este recomandat, după ce aveți permisul de conducere cu noua categorie. Permisul de conducere este înscris pe certificatul (atestatul) de pregătire profesională.
Bună ziua. Dacă dau examenul pt atestat înainte sa expire cel actual cu aprox 3,4 luni, va continua de la data respectiva valabilitatea sau de la data examenului? Mulțumesc.
Da, valabilitate în continuare.
Buna seara
Exista o problema daca in ultimele 6 luni am fost plecat in strainatate , si am fost inscris la scoala de soferi Cat.CE ?
Acum am finalizat scoala si atestatele si ramane numai sa depun dosarul pt. cartela tahografica .
Este ceva problema daca in timpul scolii eu eram luat in evidenta in alta tara ?
Dacă „eram luat in evidenta in alta tara” înseamnă că ați lucrat sau ați avut rezidență în țara respectivă, nu este nicio problemă.
Bună ziua mie îmi scade Certificatul de pregătire profesională CPI IN Ianuarie 2022,pentru renoire cu cât timp înainte trebuie depuse actele va mulțumesc
Mai întâi trebuie să susțineți examinarea teoretică și apoi depuneți documentele la ARR. Sunteți în termen.
Bună seara!
Pot conduce un camion de transport cereale, gol, de la locul cumpărării pana la domiciliu, dacă nu am atestatul de marfa valabil?
Mulțumesc
Dacă a expirat în starea de urgență sau alertă (cea actuală) este valabil încă 90 de zile de la data când va înceta starea de alertă.
Bună ziua ,am atestat marfa și persoane acum am adăugat cat E ,trebuie sa schimb atestatul?
Am tot scris, despre asta: „Conducătorul auto are obligația să preschimbe atestatele (certificatele de pregătire profesională) și cardul tahograf când a obținut un alt permis de conducere (permisul de conducere este înscris pe cardul conducătorului auto cât și pe certificate). Totuși acestă situație nu este contravenție. Citiți articolul 9 aici: https://dan-caragea.ro/wp-content/uploads/2015/12/Normele-privind-pregătirea-și-atestarea-profesională-a-anumitor-categorii-de-conducători-auto-Anexa-2-la-OMT-1214.pdf”
Plus că, pe certificatul de pregătire profesională (CPC sau CPI) trebuie înscrise și noua categorie CE.
Bună ziua,am atestat marfă și persoane acum am dat cat E ,trebuie sa schimb și atestatul?
Am tot scris, despre asta: „Conducătorul auto are obligația să preschimbe atestatele (certificatele de pregătire profesională) și cardul tahograf când a obținut un alt permis de conducere (permisul de conducere este înscris pe cardul conducătorului auto cât și pe certificate). Totuși acestă situație nu este contravenție. Citiți articolul 9 aici: https://dan-caragea.ro/wp-content/uploads/2015/12/Normele-privind-pregătirea-și-atestarea-profesională-a-anumitor-categorii-de-conducători-auto-Anexa-2-la-OMT-1214.pdf”
Plus că, pe certificatul de pregătire profesională (CPC sau CPI) trebuie înscrise și noua categorie CE.
Salutare. Mi-a expirat arestatul CPC în luna Iunie 2021, și vreau să-l schimb. Întrebare : trebuie să parcurg aceiași pași, curs învățare, examinare, sau trebuie doar să merg cu cererea și cardul de atestare profesională vechi ?
Am scris în articol – reînnoire – înscriere la un CPPTR (obligatoriu), examinare teoretică (admis), prezentare documente la ARR și ulterior eliberarea noului certificat CPC (valabil 5 ani). După alți 5 ani reluați pașii.
Buna ziua am si eu o intrebare daca am dat examenul teoretic si practic dar nu am scos atestatul si cardul, a trecut 2 ani de atunci Acuma vreau sa le scot va trebui sa dau din nou examenele?
Nu, depuneți documentele la ARR. Certificatul este valabil 5 ani, deci mai aveți 3 ani.
Atestatul profesional cpi transport marfa, valabilitatea lui este luat in considerare de la ridicarea lui ,sau de la promovarea examenului practic?
Valabilitatea lui începe din ziua promovării examenului practic (5 ani).
Buna seara! Dacă vreau sa dau examen Pt cpc persoane, este valabil și Pt atestat transport auto închiriat cu cond auto ? Mulțumesc
Nu, sunt 2 certificate diferite.
Bună ziua nu am știut unde sa va scriu decât aici scuze dacă nu este unde trebuie. Am o întrebare pt. Dvs. Oare acum ca creste iar infectarile cu covid se pot depune cereri pt. Eliberare atestat cpc prin posta romana cu mandat de primire? Și înapoi sa îl primești tot asa? Mulțumesc scuze de deranj.
Acum documentele pentru eliberarea CPC se depun personal sau prin poștă (cu confirmare de primire) la Agențiile Teritoriale ARR. În funcție de situația din zilele următoare (COVID) s-ar putea să nu se mai lucreze cu publicul, eventual în anumite județe. Urmăriți actualizările despre programul ARR pe site-ul arr.ro, pentru județul dvs.
Am sustinut examenul ptr> atestate cpi si cpc in 2021 17 august.As dorii sa-mi cofirmati daca pot ridica atestatul si cardul?
Bineînțeles, în 15 zile după ce depuneți documentele necesare la o Agenție Teritorială A.R.R.
Bună ziua, mie îmi expiră CPI si tahograful in septembrie. Pot sa imi bag deja actele pentru eliberarea altelor noi? Și pentru CPC, pot sa depun actele inainte de examen sau după? Mulțumesc
Pentru CPC doar după ce ați promovat examenul. Pentru cardul conducătorului auto cu cel puțin 15 zile înainte de data expirării.
Buna ziua am luat cateoriile c+e de vreo 3 ani de zile se poate cumva dupa ceva prioada de vechime pentru categorii sa nu mai dau cpi marfa sa dau numa ecamen la calculator?
Excepție fac doar conducătorii auto care au obișnuit categoria CE sau C înainte de 9 septembrie 2009.
Bună ziua am dat și am luat examenu de CPC și ADR dar mai am 5 luni pana îmi expira cele care le am deja se poate sa le primesc pe cele noi sau trebuie sa aștept să-mi expire cele care le am???
Cum doriți, noile certificate se dau în continuarea celor vechi, ca date de valabilitate.
Bună ziua!Dacă am CPI marfa din 2019 și acum am obținut categoria D acum. Ce Atestat trebuie sa dau pentru persoane? Mulțumesc!
CPI persoane, scurt.