Un raport publicat pe 30 iulie a.c., în urma unui sondaj efectuat la nivel național în 2013 și care a inclus peste 465.000 de adulți, arată că aproximativ unul din cinci americani are dizabilități. Uite, așa am aflat, ce națiune „sănătoasă” vrea să conducă lumea!

  Circa 1 din 8 adulți spun că au limitări ale mobilității, cum ar fi dificultăți în mers sau în urcatul scărilor, acestea fiind cel mai frecvent tip de dizabilitate. Următoarele dizabilități comune se referă la capacitatea de gândire și/sau memorie, la ducerea unei vieți independente și la posibilitatea de auto-îngrijire. Femeile, cu 24,4%, au raportat mai multe dizabilități decât bărbați (19,8%). Ancheta nu a inclus persoanele din centrele instituționale sau centrele de tratament, locuri unde sunt mulți oameni cu dizabilități, și astfel procentul poate fi subestimat.

  Directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention), care este o agenție federală a Departamentului de Sănătate Publică al SUA, a declarat clar: „Suntem cu toții supuși riscului de a avea dizabilități la un moment dat, în timpul vieții noastre. Personalul medical și sistemele de sănătate trebuie să îndeplinească nevoile acestei populații în creștere.”

   Persoanele cu „probleme” pot fi ierarhizate astfel:

• deficiențe – este termenul utilizat corect pentru a defini o abatere de la normal, cum ar fi incapacitatea de a-și controla mișcările musculare sau de a nu fi în măsură să-și controleze o mișcare nedorită, inclusiv, de exemplu, deficiențe de vedere.
• dizabilități – este termenul folosit pentru a defini o restricție în capacitatea de a efectua o activitate normală din viață de zi cu zi pe care cineva de aceeași vârstă este capabil să o efectueze. De exemplu, un copil în vârstă de trei ani, care nu este capabil să meargă are o dizabilitate, deoarece un copil obișnuit de aceiași vârstă poate să meargă independent.
• handicap – este termenul folosit pentru a descrie o persoană care este în imposibilitatea de a-și realiza rolul normal în societate proporțional cu vârsta și mediul socio-cultural. De exemplu, un copil de șaisprezece ani, care nu poate mânca singur sau nu-și poate asigura igiena personală este handicapat. Pe de altă parte, un copil de șaisprezece ani, care poate merge doar cu ajutorul cârjelor, dar care frecventează o școală regulat și este pe deplin independent în activitățile de zi cu zi are dizabilități, dar nu are un handicap.

  Toate persoanele cu handicap au deficiențe și toți oamenii cu handicap au dizabilități, dar o persoană poate avea deficiențe dar nu neapărat și dizabilități, iar o persoană poate avea dizabilități fără a fi handicapată. Această distincție între proprietatea individuală a deficiențelor și proprietatea socială a dizabilităților este esențială pentru modelul social uman. Termenul de „persoane cu dizabilități”, ca o construcție motivantă ajutătoare, este utilizat pe scară largă de către organizațiile internaționale care se ocupă de problemele acestor persoane.

  Notă. Singurele date referitoare la persoanele cu dizabilități din România sunt la nivelul anului 2009: circa 3% din populație, peste 650.000 de persoane înregistrate. În 2012, Organizația Mondială a Sănătății a estimat că aproape 650 de milioane de oameni sau 10% din populația lumii sufereau de dizabilități moderate sau severe.

Sursă: Live Science și Internet