ALTE FOTOGRAFII ÎN PERSPECTIVĂ
Așa cum am promis, am revenit cu o altă serie (un alt grupaj) de fotografii în perspectivă, uneori chiar într-o perspectivă forțată. În perspectivă înseamnă respectarea regulile de reprezentare a obiectelor în spațiu, ținând seama de depărtarea relativă a obiectelor, iar perspectiva, ca priveliște, poate fi definită ca o privire generală, un aspect general asupra unui peisaj, a unei scene sau a unui obiect văzut din depărtare.
Referitor la partea compozițională, perspectiva joacă un rol extrem de important în fotografie, putând fi controlată prin fel și fel de tertipuri fotografice sau regizorale, iar folosirea ei cu dibăcie poate oferi rezultate extrem de spectaculoase. Dacă fotografiați o persoană, cu orice dispozitiv de fotografiat, de la nivelul ochilor sau al pieptului va ieși o fotografie normală. În schimb, dacă vă apropiați cu obiectivul de nivelul solului, iar persoana fotografiată se urcă, de exemplu, pe un piedestal, fotografia va avea valențe mult mai spectaculoase, datorită perspectivei.
Realizarea unor fotografii în perspectivă forțată nu este un lucru prea greu și nu necesită abilități speciale. Este nevoie, bineînțeles, de un dispozitiv pentru fotografiat, însă mai ales de imaginație și creativitate, un complice sau mai mulți, aranjați perfect în spațiu, de multă răbdare sau chiar așteptare uneori și de o sincronizare a „coregrafiei” – pe care pozarul trebuie să o realizeze cu pricepere. Sper să vă placă!
Vrei să faci un comentariu?