Acest gest, uneori reflex sau necontrolat, de a bate în lemn se poate traduce simplu cu un „Doamne ferește!” sau „Doamne păzește!”. Câteodată batem în lemn când ne gândim sau vorbim despre un posibil necaz sau o eventuală nenorocire, când dorim să înlăturam efectul cuvintelor rostite de noi sau de interlocutori, încercând astfel să nu devină o realitate sau când realizam că totul este perfect sau prea frumos ca să continue astfel, la nesfârșit, și un eveniment nefericit sau chiar un ghinion sunt inevitabile.

   Originea acestei superstiții de a bate în lemn provine de la credința din antichitate că spiritele bune își au sălașul în copaci, mai ales în stejari, lemnul fiind asociat cu divinitățile, cu norocul sau protecția și chiar cu magia. Gestul de a atinge sau de a bate în lemnul copacilor era conceput ca o protecție împotriva pericolelor, ghinioanelor și necazurilor, pentru că spiritele bune auzeau și săreau în ajutor, alungându-le pe cele rele.

   De acest arbore maiestos, stejarul, se leagă multe ritualuri și credințe religioase ale populațiilor care au trăit pe bătrânul continent. Celții credeau că acest copac avea puterea de a alunga spiritele rele prin „conducerea” lor în pământ, iar simpla atingere a lui te elibera de stăpânirea unor influențe malefice. Grecii erau convinși că, atunci când atingeau un stejar, putea comunica cu Zeus, căruia îi cereau să-i protejeze de nenorociri, iar o veche credință irlandeză spune că practica de a bate în lemn era un gest de mulțumire pentru binecuvântările norocoase ale spiridușilor din copaci. Un ritual creștin, răspândit în lumea catolică, consta în atingerea unui crucifix din lemn în timpul rugăciunilor de atragere a norocului, iar, în timp, puterile crucifixului au fost conferite fiecărei bucăți de lemn, lemnul devenind în acest fel un simbol al crucii și un element aducător de noroc sau chiar magic.

   O explicație mult mai practică este asociată cu obiceiul minerilor și a marinarilor de a bate în lemn înainte de a cobori sub pământ sau de a porni pe mare, pentru a verifica dacă lemnul este destul de trainic pentru a nu le pune în pericol viețile.

   Astăzi, în ciuda logicii și a rațiunii mult mai evoluate, unii oameni folosesc destul de des acest gest de a bate în lemn, provenit din străbuni, cu credința că le este de folos. Le respect această convingere, care probabil le conferă siguranță, dar le sugerez să bată în lemn „ca la carte”: într-o bucată de lemn natural, nevopsită sau nelăcuită. De asemenea, se spune că rezultatele sunt mai bune dacă se bate în lemn de trei ori, consecutiv, nu numai o dată.