UNDE SE FABRICĂ CEA MAI BUNĂ BERE
Acum aproape trei ani am scris un articol despre cea mai bună bere din lume, numită Westvleteren 12. Azi o să vă împărtășesc câteva secrete referitoare la locul unde se fabrică cea mai bună bere.
Westvleteren este o făbricuță belgiană de bere înființată în anul 1838 în incinta abației trapiste (Trapist – ordin religios romano-catolic, o ramură a ordinului cistercian) Sfântul Sixtus, situată într-o mică localitate numită Vleteren. Berea, de care nu auzise nimeni până în anul 2002, a crescut dintr-o dată foarte mult în popularitate după ce a fost apreciată pe site-ul Rate Beer. Berea este, de obicei, o afacere cu o piață de desfacere mai mică sau mai mare, dar cei 30 de călugări ai micii mănăstiri belgiene nu doresc să o privească așa.
Secretul din spatele renumelui dobândit de Westvleteren 12 constă în metoda de producere, semi-necunoscută, dar, mai ales, în cea de comercializare. Deși este asaltată de mii de solicitări venite fie de la pelerinii sosiți la fața locului (mai mult ca să bea decât ca să se roage), fie de la colecționari din întreaga lume sau consumatori de bere curioși sau pofticioși, abația Sfântul Sixtus produce anual aceiași cantitate de bere, extrem de mică pentru cererea actuală: 4.750 hectolitri.
Notă. Berea Trapist este produsă doar de fabricile de bere din 10 mănăstiri: șase în Belgia, două în Olanda, una în Austria și una în SUA, pe baza următoarelor criterii:
-
Berea trebuie să fie preparată între zidurile unei mănăstiri a ordinului Trapist, fie de către călugării înșiși sau sub supravegherea acestora.
-
Fabrica de bere trebuie să fie de o importanță secundară în cadrul mănăstirii și nu trebuie să influențeze viață monahală.
-
Fabrica de bere nu se dorește a fi pe profit. Veniturile acoperă cheltuielile de trai ale călugărilor și întreținerea clădirilor și a terenurilor, iar orice bani rămân în plus se donează în scopuri caritabile.
-
Fabricile de bere Trapist sunt monitorizate în mod constant pentru a asigura calitatea ireproșabilă a beri lor.
În 1997, a fost fondată, de către mănăstiri, Asociația Internațională Trappist pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestui nume de către societăți comerciale pentru diversele produse care nu sunt fabricate între zidurile mănăstirilor: brânză, bere, vin etc.
Berea Westvleteren 12 se comercializează începând din 1940, alături de Westvleteren 6, Westvleteren 8 (beri negre, cifra indicând procentul de alcool în volum) și Westvleteren (blondă). Solicitările se fac telefonic – circa 85.000 de apeluri/oră, care bineînțeles că nu pot fi preluate în totalitate, pe baza de programare. Pe site-ul abației se anunță că este obligatoriu să treacă cel puțin 60 de zile până când se poate face o nouă comandă de la același număr de telefon și berea este vândută numai clienților individuali, fiecare client obligându-se să nu revândă berea unei terțe persoane. Prețul faimoasei beri brune – Westvleteren 12 – este destul de ieftin pentru renumele său: 40 euro pentru o ladă cu 24 de sticle, singurul mod de comercializare, la care se adaugă garanția de 12 euro, returnabilă, pentru sticle și ladă.
Vrei să faci un comentariu?