Eu vreau să-l numesc furt de teren, dar alții, ceva mai elevați decât mine, l-ar numi o nouă formă de colonialism.

   Începând cu anul 2000 și până în 2012, peste 37 de milioane de hectare (un hectar este egal cu 10.000 m² sau 0,01 km²) de teren au fost achiziționate de către investitorii străini, în special în cele mai sărace țări ale lumii, fără consimțământul liber, prealabil și acordul sau informarea comunităților locale. Pe principiul „cine apucă”, s-au cumpărat sau sunt în exploatare terenuri agricole mai mult decât suprafața totală a Germaniei.

   O reamintire de la geografie – suprafața totală a Pământului (Terrei): 510.072.000 km², din care:

• Suprafață totală de apă: 70,8% (361.132.000 km²); doar 2,5% din apa Pământului este în stare proaspătă și, prin urmare, adecvată pentru consum;

• Suprafață totală de teren: 29,2% (148.940.000 km²); procentul de suprafață de teren (pământ) este împărțit astfel: 30% pământ bun, pentru cultivare, 20% teren acoperit cu gheață și zăpadă, 20% teren muntos, 20% teren arid și 10% teren care nu poate fi cultivat (fără sol vegetal).

   Mai mult de 60% ​​din suprafețele de terenuri cumpărate și cultivate de către investitorii străini în țările în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate sunt terenuri cu culturi destinate exportului, în loc de a asigura hrănirea comunitățile locale. Mai rău, două treimi din aceste terenuri agricole sunt în țările cu probleme grave de foame și cu o populație subnutrită. În schimb, terenurile sunt folosite pentru culturi (recolte) care sunt profitabile la export, inclusiv în țările de origine a investitorilor.

   Multinaționale, firme minuscule, fără importanță în țara de origine sau persoane fizice care se asociază ulterior, cumpără terenuri sau închiriază terenuri de la stat și persoane fizice, beneficiind de condiții climatice favorabile și chiar de ajutor de stat (de la guvernul respectiv). Terenurile „puse la bătaie” aduc profituri uriașe pentru investitori, care apoi acaparează alte suprafețe importante de teren. Toată treaba se bazează și pe lucrătorii locali corupți, care sunt plătiți „împărătește„.

   Ca atare, o țărișoară ca România, cu resurse importante de teren agricol în Europa, ajunge dependentă de importurile de produse agricole de bază din țările bogate, pe care de fapt le produce pe țarina strămoșească.