CELE MAI SCUMPE SUBSTANȚE
Când ne gândim la aur facem imediat o analogie cu lucruri scumpe și lux. De fapt acest metal a fost încă din cele mai vechi timpuri asociat cu bogăția și puterea. Dar iată că aurul sau diamantele nu sunt cele mai scumpe substanțe sau elemente care se tranzacționează în lume la prețuri incredibile. Mai jos este lista completă a celor mai scumpe substanțe din lume, în funcție de prețul (în dolari americani) pentru un gram.
19. Trufe albe; preț: până la 5 dolari pe gram, în funcție de calitate.
Trufele sunt niște ciuperci de sezon care pot fi rase peste paste, friptură, ouă, orez etc., iar infuzate în ulei se pot presăra aproape peste orice.
18. Șofran; preț: 11,13 dolari pe gram.
Șofranul este o plantă erbacee cu flori, din familia irișilor, fiind singura plantă din această listă, de fapt cea mai scumpă plantă din lume. Este folosit ca remediu natural pentru mai toate bolile cunoscute, de la depresie până la ciclurile menstruale neregulate. De asemenea, este folosit pe post de condiment și colorant natural.
17. Caviar iranian; preț: 35 de dolari pe gram.
Este o varietate de icre de sturion perlate (alb-gălbui), numite și gawad (diamant în limba persană), almas sau caviar regal. Cel mai scump caviar și cel mai scump aliment din această listă provine de la sturioni (moruni = beluga), de cel puțin 10 ani, originari din Marea Caspică. În general, culoarea icrelor este mai deschisă la culoare cu cât peștele este mai în vârstă. Producția extrem de mică se consumă rece, cu înghițituri mici, ca un aperitiv, pe biscuiți fără sare sau pe pâine.
16. Aur; preț: 39,81 de dolari pe gram (preț curent).
În plus, față de utilizările sale obișnuite pentru bijuterii, metalul prețios poate fi folosit în industria tehnică pentru că are o conductivitate electrică și o rezistență la coroziune excelente.
15. Rodiu; preț: 45 de dolari pe gram.
Rodiu este un element chimic rar (simbol Rh și numărul atomic 45) din grupa platinei, de culoare alb-argintie și cu o duritate ridicată. El se folosește ca element de aliere în aliajele de platină și drept catalizator în convertoarele catalitice, pentru a reduce emisiile de carbon la autovehicule.
14. Platină; preț: 48 de dolari pe gram.
Platina este folosită ca un catalizator pentru experimente științifice și în medicină. De asemenea, platina și aliajele sale sunt nelipsite în producția de bijuterii, în fiecare an consumându-se aproximativ 50 de tone de platină în această industrie.
13. Corn de rinocer; preț: 55 de dolari pe gram.
Cornul de rinocer este căutat în special în Vietnam pentru capacitatea sa de a vindeca cancerul, dar și pentru tratarea febrei și a altor maladii în zonele unde viețuiește patrupedul.
12. Crème de la Mer; preț: 70 de dolari pe gram.
La Mer este un brand la dispoziția publicului cu un întreg arsenal de cosmetice scumpe, fiind deținut de compania Estée Lauder. Crème de la Mer este o cremă hidratantă care conține alge fermentate. Crema a fost inițial dezvoltată de către Max Huber, care a fost fizician la NASA, pentru a trata arsurile chimice grave. Considerată crema „miracol”, aplicată zilnic, întinerește toate fețele. Dar cu ce preț!
11. Heroină; preț: 110 de dolari pe gram (pentru cea de înaltă calitate).
Aceasta opiacee se poate injecta, inhala sau chiar afuma și are „rolul” să modifice subconștientul. Poate provoca, de asemenea, convulsii sau chiar comă.
10. Metamfetamină; preț: 120 de dolari pe gram.
Metamfetamina este o substanță narcotică psiho-stimulentă care creează stări euforice foarte puternice, dar și o dependență fizică ce se instalează extrem de rapid.
9. Cocaină; preț: de la 200 până la 600 de dolari pe gram.
Popularitatea acestei substanțe narcotice este legată de efectul puternic stimulativ, de îmbunătățirea aparentă a stării generale de spirit și a puterii de muncă.
8. LSD; preț: sub formă de cristale, LSD-ul costă aproximativ 3.000 de dolari pe gram.
Acidul lisergic dietilamid (din germană – Lysergsäure-diethylamid) este un drog psihedelic, semi-sintetic, probabil cel mai cunoscut și răspândit psihedelic, folosit în principal ca un drog recreațional. Foarte popular în anii ‘60, această substanță provoacă halucinații puternice.
7. Plutoniu; preț: 4.000 de dolari pe gram.
Plutoniul este un metal greu, radioactiv, de culoare alb-argintie, care este utilizat în fabricarea armelor nucleare, a combustibilului nuclear și ca sursă de energie pentru navele spațiale.
6. Taaffeite; preț: între 2.500 și 20.000 de dolari pe gram (sau mediu 2.400 de dolari pe carat).
Această piatră de culoare mov este considerată a fi de un milion de ori mai rară decât diamantele. Se folosește numai în industria bijuteriilor ca piatră prețioasă.
Observație: 1 carat = 200 miligrame = 0,2 grame.
5. Tritiu; preț: 30.000 de dolari pe gram.
Este un izotop greu, radioactiv, al hidrogenului, instabil, folosit în fizica nucleară, dar și pentru inscripțiile „exit” sau „ieșire”, auto-luminate, găsite în teatre, școli, clădiri de birouri etc. sau pentru alte obiecte de uz general, cum ar fi unele ceasuri.
4. Diamante; preț: unul incolor, de un carat, poate costa mai mult de 65.000 de dolari pe gram (sau 13.000 de dolari pe carat). Cele colorate sunt mult mai scumpe.
Cine nu-și dorește un inel cu diamant?
3. Painit; preț: 300.000 de dolari pe gram sau până la 60.000 de dolari pe carat.
Painit este un mineral de culoare portocaliu-roșu până la maro-roșu, culoare asemănătoare cu topazul, datorită urmelor de fier, considerat ca piatra cea mai prețioasă și rară din lume. A fost descoperit în Myanmar, la mijlocul anilor ’50 și până azi nu s-au găsit decât câteva zeci de cristale. Poate de aceea, sunt considerate că au efect terapeutic – pentru miliardarii care le dețin.
2. Californiu 252; preț: 27 de milioane de dolari pe gram.
Este un element chimic radioactiv obținut pe cale sintetică (simbolul Cf și numărul atomic 98) în anul 1950, prin bombardarea unor atomi de curiu cu ioni de heliu. Numele provine de la statul american California în care se află laboratorul în care a fost descoperit. Izotopul de californiu este utilizat în dispozitive pentru a găsi straturi de ulei și apă în puțurile de petrol.
1. Antimaterie; preț: 100.000 de miliarde de dolari pe gram.
Antimaterie este termenul folosit pentru definirea opusului materiei, formate din protoni, neutroni și electroni, fiind formată din antiparticule. Antimateria ar putea fi teoretic folosită în viitor drept combustibil pentru navele spațiale interplanetare.
Sursă: Business Insider
Vrei să faci un comentariu?