MAGAZINE PROVIZORII DEOSEBITE
Am ales niște magazine provizorii mai neobișnuite care au apărut în decursul timpului în diverse locuri din lume. Sunt interesante, unele un pic ciudate, dar și-au făcut treaba la momentul respectiv.
1. Pentru a sărbători lansarea noii colecții Stan Smith, compania Adidas a deschis în cartierul Shoreditch din Londra această cutie de pantofi gigant. Magazinul a fost deschis doar între 16 ianuarie și 19 ianuarie a.c., incluzând o stație interactivă digitală „Stan yourself”, unde cumpărătorii au avut posibilitatea de a-și imprima propriile chipuri pe pantofi, în timp ce un alt post de imprimare 3D le putea face un sistem de închidere, de asemenea, personalizat.
Nu este prima realizare de acest fel a firmei Adidas referitor la magazine provizorii, anul trecut a deschis un alt magazin gen cutie de pantofi, tot în Europa.
2. Un alt exemplu este un atelier de design australian (Edwards Moore) care a marcat cu dresuri și ciorapi o nouă colecție a mărcii Arnsdorf. Deschis tot numai pentru trei zile, atelierul a fost tapetat cu 154 de perechi de dresuri și ciorapi, de diverse culori, dar cea mai mare parte de culoarea pielii, fixați de pereți sau tavan și întinzându-se peste toată creația, în întreaga încăpere.
3. În anul 2009, Puma a deschis pentru câteva săptămâni, lângă Boston, un magazin de vânzare cu amănuntul, de 1.000 de metri pătrați, format din 24 de containere de transport maritim, renovate și inteligent reutilizate, ca un nou concept al construcțiilor prefabricate.
4. În anul 2011 H&M a deschis pentru două zile un alt gen de magazin neobișnuit, care se încadrează tot la categoria magazine provizorii, pe o plajă de lângă Haga, împreună cu o organizație internațională non-profit (WaterAid), dedicată exclusiv pentru furnizarea apei în condiții sigure, pentru igienă și salubritate. Colecția a constat în articole pentru bărbați, femei și copii, toate în nuanțe de albastru, culoarea apei, 25% din veniturile din vânzare mergând direct la WaterAid.
5. Designerul de ceasuri de lux Hublot a prezentat într-un mall din Singapore marfă în valoare de 20 milioane dolari. Magazinul tematic, deschis pentru numai două săptămâni în 2012, a fost intitulat „Big Bang”, fiind compus dintr-o cascadă de pietre negre care se revarsă din tavan.
6. Doi arhitecți polonezi au amenajat un spațiu de vânzare cu amănuntul în interiorul unui mic container, care creează iluzia unui magazin cu un aspect foarte spațios, prin intermediul oglinzilor și luminilor cu LED-uri. Podeaua este de culoare negru, la fel ca și ușile ascunse în spatele oglinzilor și pereții căptușiți cu pânză neagră. Propria reflecție a clienților s-a putut vedea în centrul orașului Varșovia, pentru ceva timp.
7. În octombrie 2013, Cloud 7 (un designer german pentru articole de lux pentru câini) a lansat o colecție nouă intitulată „Ascultați-vă întotdeauna câinele”. Spațiul de expunere, a fost stabilit într-un cinematograf vechi din centrul orașului Copenhaga și a fost împresurat cu impunătoare siluete de câini, realizate din lemn.
8. În 2012, Louis Vuitton și artistul Yayoi Kusama, au preluat un magazin Selfridges (este cel de-al doilea mare lanț de magazine din Marea Britanie, după Harrods, deschis pe 15 martie 1909) din Londra și au creat un nou concept de magazin, cu multe „găurele”. Magazinul a fost deschis din august până în octombrie.
9. Marca suedeză de ceasuri TRIWA a construit un stand din tuburi de carton (900 de bucăți, prinse între ele cu curele cu clichet, viu colorate) sub forma unui tanc, în orașul Poznan, Polonia, acum doi ani.
Cei sătui de spațiile convenționale ale muzeelor au putut admira la Lisabona operele lui Andy Warhol într-un spațiu neobișnuit, constând dintr-un mic labirint de cutii de vopsea din metal (1.500 în total, dispuse pe 8 rânduri în înălțime). Deși expoziția, cu patru „camere” a fost deschisă doar în perioada aprilie – iulie 2013, a atras peste 100.000 de vizitatori.
Vrei să faci un comentariu?