Oameni de știință ruși au reușit să readucă la viață sau să regenereze o plantă după mai mult de 30.000 de ani, fiind cel mai vechi organism vegetal regenerat vreodată. Datorită lor și probabil cu ajutorul unei veverițe preistorice întreprinzătoare, a fost posibilă renașterea unei plante, numită Sylene Stenophylla, din pleistocenul superior.

   Pe malul râului Kolîma din Siberia, rușii au găsit în permafrost (strat de sol înghețat permanent) mai multe vizuini, după ce au prelevat țesuturile fosile din aluviunile înghețate ale râului, datând de acum 20.000 – 30.000 de ani. Sedimentele erau înghețate în totalitate, ceea ce a făcut imposibilă infiltrarea apei, formându-se un mediul ermetic, izolat de suprafață. Veverițele își sapă adăposturi în pământul înghețat în care pun iarbă uscată, pentru o izolare termică mai bună. O astfel de vizuină s-a găsit la 38 de metri adâncime față de suprafața solului, alături de rămășițe unor mamifere preistorice (oase de mamuți). Resturile de plante au fost menținute la o temperatură constantă de minus 7 grade Celsius, înconjurate de un sol permanent înghețat, fără să fie deranjate. După ce au fost decongelate, oamenii de știință au stabilit că au o vechime de aproximativ 31.800 ani.

   Svetlana Yashina de la Academia de Științe din Rusia a crescut țesuturile de plantele recuperate din vizuină. Ea a extras placenta (referitor la botanică, placenta este porțiunea din pereții ovarului pe care se fixează ovulele) pe care a hrănit-o cu un amestec de zaharuri, vitamine și factori de creștere. Din aceste țesuturi, s-au format inițial rădăcini și apoi au apărut lăstari. Doi ani mai târziu, plantele au fost sădite în pământ și mai târziu au dezvoltat flori. După ce florile au fost fecundate cu polen, de la plante diferite, în câteva luni, au produs propriile flori și semințe, toate viabile. Plantele congelate, după mii de ani, au înflorit din nou și prin semințe asigură o nouă generație.

   Planta Sylene Stenophylla crește încă în Siberia și în alte regiuni, dar cercetătorii au constatat că plantele străvechi sunt subtil diferite de omologii lor moderni. Rădăcinile lor cresc mult mai lent, plantele produc mai mulți boboci, iar petalele florilor sunt mai mari și mai late.