LIMBAJUL CORPULUI
Se știe că limbajul corpului este mult mai important decât cuvintele sau limbajul și expresiile faciale. De fapt limbajul corpului este un lucru înnăscut pentru noi, ca oameni. De aceea oamenii născuți orbi pot avea aceleași expresii ale limbajului corpului ca oameni care pot vedea, deoarece ele sunt pre-programate în creierul nostru. Este incredibil cât de mult contează modul în care ne ajută limbajul corpului să ne atingem obiectivele în viață. În timp ce limbajul este extrem de important pentru a transmite mesajul corect, limbajului corpului este factorul determinant care arată modul în care cineva sau ceva ne face să ne simțim.
Cu toții învățăm cât de importante sunt expresiile faciale ale unei persoane, dar totuși nu este deloc cel mai bun mod de a judeca emoțiile altor oameni. Un exemplu: în imaginea de mai jos încercați să spuneți dacă fețele jucătorilor de tenis de pe cele două rânduri se bucură de victorie sau sunt nemulțumiți că au pierdut.
Nu este foarte simplu, nu-i așa? Dacă adăugăm alăturat limbajul corpului sportivilor, atunci lucrurile devin clare: pe primul rând se celebrează victoria, iar pe cel de-al doilea un eșec sau înfrângerea.
În exemplul următor, sportiva din stânga poate vedea, în timp ce sportivul din dreapta este congenital orb. Cu toate acestea, după ce au câștigat, limbajul corpului este același, exprimând victoria.
Deci, dacă limbajul corpului este atât de înrădăcinat și, de asemenea, exprimă atât de puternic adevăratele noastre emoții, îl putem folosi mai bine sau spre binele nostru în fiecare zi pentru a realiza ceea ce ne dorim? Răspunsul este cu siguranță, da. Și iată de ce.
Există cel puțin două tipuri diferite de posturi corporale: postura de om puternic și cea contrară, de om neputincios.
Aceste ipostaze de om puternic ne ajută să obținem rezultate mai bune la locurile de muncă, ne fac să ne simțim mai bine și în general să avem succes. Dar numai schimbarea poziției brațelor sau a picioarelor ne poate conduce la postura contrară, de om fără putere, chiar nevolnic.
Ceea ce se întâmplă în interiorul corpurilor noastre, schimbările reale care au loc mai brusc sau lent influențează și schimbă limbajul corpului. Aceste modificări au în mare măsură la bază doi hormoni:
-
Testosteronul, numit și hormonul de „putere”, care, printre o mulțime de alte lucruri, ne ajută să fim conducători buni, să ne concentram mai bine și să avem o atenție sporită.
-
Cortizolul, care mai poate fi numit hormonul de „stres”, care, atunci când are un nivel prea mare, afectează întregul organism, care începe să se prăbușească. El este puternic influențat de stres și ne face să ne simțim copleșiți și chiar neputincioși.
Vrei să faci un comentariu?