CUM VERIFIC O IMAGINE PE GOOGLE
Dacă urmăriți frecvent știrile prin intermediul mass-mediei sociale, veți vedea tot felul de fotografii sau imagini preluate de pe Internet, care încearcă să descrie un eveniment mai mare sau mai mic. De multe ori, imagini mai vechi sunt prezentate ca proaspete, din dorința de a acapara audiența. Deci cum verific o imagine pentru a vedea de unde provine? Iată un mod extrem de simplu de a afla dacă într-adevăr o fotografie este nouă sau este refolosită și pentru a afla unde a fost publicată prima dată imaginea.
Pe Google Search dați clic pe „imagine”.
Dați clic pe aparatul de fotografiat (căutați după imagine).
Apoi, dați clic pe legătura (link-ul) „încărcați o imagine”.
Această opțiune vă dă posibilitatea de a selecta orice imagine sau fișier din documentele proprii sau din descărcări (downloads).
Așteptați până se încarcă imaginea.
Am ales o imagine pe care am creat-o (lucrat-o) mai demult și am introdus-o într-un articol intitulat „Postere”. Iată ce afișează Google (doar 3 rezultate):
Când am încărcat o altă imagine gen poster, se observă că imaginea inițială este provenită de la un site rusesc, unde a fost publicată anterior.
Pentru a treia imagine încărcată, Google estimează numele persoanei din fotografie, iar rezultate căutării sunt de ordinul sutelor. Fotografia de bază este în primele imagini similare.
Bineînțeles că nu vom verifica mereu imaginile de pe Internet. Dar în cazul în care dorim informații suplimentare sau avem dubii despre proveniența fotografiilor nu este nevoie decât să le încărcăm și să vedem de unde provin. Așa cum am explicat clar în acest articol: Cum verific o imagine pe Google.
Buna ,Sfaturi bune :desi eu acum am dat de el ,Multumesc !