TOALETA VIITORULUI
În zilele noastre aproximativ 11% din populația lumii nu are încă acces la apă curată (potabilă). Probabil nu ne gândim adesea la apa pe care o consumam zilnic, dar ne facem griji mai des că o toaletă nu este curată. Ca un proiect comun în viața noastră, există încercări diverse pentru a îmbunătăți aceste lucruri. Iată unul dintre ele, care poate fi descris foarte simplu, în două cuvinte: toaleta viitorului.
În medie o persoană merge la toaletă de 4-8 ori pe zi, iar o familie, dintr-o țară relativ dezvoltată consumă, tot în medie, cam 400 de litri de apă pe zi, dintre care 27% sunt folosiți pentru toaletă (WC). Mai multe studii au arătat că poziția așezat pe vine sau ghemuit este poziția ideală pentru necesitățile noastre zilnice și majoritatea oamenilor se feresc să atingă scaunul și accesoriile de la toalete.
Pornind de la aceste neajunsuri, un asiatic stabilit în Europa, propune o soluție care ar putea să rezolve toate aceste lucruri și să devină toaleta unui viitor destul de apropiat.
Toaleta este prevăzută cu un sistem de mai mulți senzori, astfel încât o simplă mișcare a mâinii o deschide sau o închide, fără nicio atingere.
Mișcările brațului pot aduce scaunul toaletei în poziția dorită și apoi în poziția închis.
Curățarea se face automat cu ajutorul unei spume, sub presiune, care înlocuiește apa normală, realizându-se o economie de apă de 80%. De asemenea, curățarea se poate realiza la cerere, prin mișcarea brațului în plan orizontal.
Scaunul are formă triunghiulară care asigură o poziție mai apropiată și șederea pe vine, în poziția ghemuit, o poziție considerată naturală, care stimulează activitatea colonului.
Bănuiesc că reticența voastră primează și obișnuința de o viață este greu de înlocuit. Personal o consider o soluție chiar de viitor.
Sursă: Pengfei Li
Vrei să faci un comentariu?