PORSCHE 911 – 50 DE ANI
De la debutul său în anul 1963 la Frankfurt Motor Show și până la prezentarea modelului GT3 anul acesta la Geneva Motor Show, timp de 50 de ani, Porsche 911 și-a câștigat, pe bună dreptate, un loc de cinste în galeria celor mai bune mașini produse vreodată. Într-o epocă în care creativitatea este decisivă, „legendarul” model 911 demonstrează în continuare ceea ce înseamnă o mașină sport. Iată o scurtă retrospectivă în istoria de 50 de ani, cu mențiunea că acest model unic de mașină a putut evolua atât de necruțător și totuși să rămână atât de conectat la rădăcinile sale.
Porsche a prezentat presei și publicului la Frankfurt Motor Show, în anul 1963, modelul său 901. Peugeot a obiectat la folosirea numerotării de trei cifre cu un zero la mijloc – constructorul francez având deja pe piață modele consacrate, ca Peugeot 404 – iar Porsche a recurs la o soluție simplă, introducând la mijloc cifra „1” în loc „0”. Modelul 901 este imediat recunoscut de fani ca Porsche 911, construindu-se doar 82 de autoturisme, desemnate ca prototipuri, fără să fie niciodată vândute publicului, deși unele au ajuns în colecțiile câtorva privilegiați.
Primele autovehicule 911 se fabrică în anul 1964, cu performante sportive remarcabile pentru mijlocul anilor ’60: motor de 2,0 litri, dezvoltând 130 de cai putere, plasat în spatele axei spate și o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Linia caroseriei, extrem de elegantă și neobișnuită pentru acea vreme, a exasperat concurența.
Varianta 911S produsă în 1966, a marcat consacrarea ca mașină puternică, un adevărat cal de curse, competitivă și performantă. Motorul de 2,0 litri a fost amplificat cu 30 CP, ajungând la un total de 160 CP, împreună cu un șasiu întărit și frâne mai eficiente. La exterior, schimbarea cea mai ușor de recunoscut a fost introducerea jantei cu 5 spițe.
Pentru anul 1967, Porsche a extins gama 911, creând ceea ce este acum cunoscut sub numele de seria A. În plus față de modelul 911 standard, Porsche a introdus modelele 911T și 911L, ultima ca o variantă de lux, care au păstrat motorul standard de 130 de cai putere.
Tot în anul 1967, când guvernului Statelor Unite a interzis producția de decapotabile din cauza preocupărilor legate de siguranță, Porsche a răspuns cu o lovitura de maestru: 911 Targa, cu panou de acoperiș detașabil și luneta plastic rabatabilă, care s-a dovedit destul de popular.
Porsche a făcut primul set de schimbări majore în anul 1969 prin modelele din seria B, când 911E a devenit noul standard. Noile caracteristici includ un ampatament mai lung, pentru a optimiza distribuția greutății, pneuri mai mari, pentru a îmbunătăți manevrabilitatea și injecție de carburant pe o versiune nouă de motor, tot de 2,0 litri, care a ridicat puterea motorului la 140 cai putere.
După anul 1971, Porsche începe sa utilizeze motoare de 2,2 litri găsite în noile modele din seria C. Astfel, modelul 911E a ajuns la 155 de cai putere, 911T a crescut la 125 de cai putere și modelul sportiv 911 a „sărit” la 180 de cai putere.
Considerat de mulți a fi modelul 911 ideal, Carrera RS din 1973 a fost o producție specială pentru a participa la cursele de mașini. Cu un spoiler spate în forma de „coadă de rață” și o versiune de motor care ajungea la 210 cai putere, Carrera RS a fost o forță a naturii, care a câștigat multe competiții, după ce a debutat în cursa de 24 de ore de la Daytona.
Popularitatea modelului limitat Carrera RS a inspirat Porsche să păstreze numele Carrera pentru modelul său de înaltă performanță din1974. Porsche 911 Carrera a păstrat motorul de 2,7 litri cu o putere de 210 cai putere, dar a introdus și unele elemente de design noi, cum ar fi „coada de balenă”, precum și barele de protecție spate și față cu absorbție la impact.
După succesul modelului Carrera RS, Porsche a dat o noua lovitură, inițial în anul 1975 la cursele auto, cu unul dintre cele mai cunoscute modele ale epocii sale: 911 Turbo. Dispunând de versiunea turbo a motorului de 3,0 litri de la mașina de curse Carrera RS, 911 Turbo are 260 de cai putere și o greutate de 1.180 de kilograme, dar păstrează spoilerul coadă de balenă și aripile evazate, design care a influențat aspectul lui 911 pentru deceniile viitoare.
Originalul 911 Turbo s-a transformat în Porsche 935, o mașină care a câștigat curse și campionate și a devenit una dintre cele mai de succes mașini de curse de la sfârșitul anilor 70. Având o putere între 560 și aproape 800 de cai putere, Porsche 935 a câștigat în 1979 titlul în cursa de la Le Mans, iar până în 1984, flota cu modelul 935 a câștigat peste 150 de curse, inclusiv mai multe victorii la Daytona, la Sebring și Nürburgring.
În 1978 este prezentat, ca un fel de „răzbunare”, un nou model 911 Turbo dotat cu un motor de 3,3 litri, care dezvolta o putere de 300 CP și avea un intercooler care a necesitat un spoiler complet nou numit „tava de ceai”.
Pentru anii 80 standardul pentru Porsche 911 a fost modelul Carrera 3.2, cu un motor de 3,2 litri și 231 de cai putere, având un consum de combustibil mult redus, datorită primei unități de control electronic utilizată de Porsche în producție. Modelul a avut inițial o cutie de viteze cu 5 trepte, care după 1987 a fost înlocuită cu o unitate Getrag G50.
Totuși în anul 1986 Porsche face o schimbare majoră de proiectare, chiar dacă schimbările mici dinainte au pornit dispute aprinse în rândul fanilor. Vă puteți imagina ce s-a întâmplat când a fost prezentat modelul 930, care împrumutând capătul frontal distinctiv de la modelul 935 de curse de la sfârșitul anilor 1970, a însemnat evoluția în modelele 911 Turbo. Este dotat cu un turbocompresor mare, suficient pentru a obține încă 30 CP, motorul ajungând la un total de 330 CP.
Tot în 1986 Porsche a mai aruncat o mănușă: o super-mașină pentru epoca modernă – modelul 959. Motorul turbo de 450 CP și greutatea extrem de mică (numai 1.450 de kilograme, datorită utilizării panourilor de caroserie din fibra de carbon) permit autovehiculului să atingă viteaza de 100 km/oră în mai puțin de patru secunde, iar viteza maximă este de 320 km/oră. Porsche 959 a câștigat raliul Paris-Dakar în 1986, iar modelul 961, o versiune construită pentru cursele de anduranță, s-a impus în alte competiții.
Modelul 911 Carrera a fost îmbunătățit esențial în anul 1989 prin apariția Carrera 4 sau Porsche 964, așa cum a ajuns să fie cunoscut. Pentru prima dată, constructorul oferă tracțiune integrală și sistemul standard de frânare anti-blocare. Cilindreea motorului a fost crescută la 3,6 litri, care generează 250 de cai putere. Modelul 964 a fost disponibil doar pentru câțiva ani înainte de a fi înlocuit cu modelul 993, dar caracteristicile sale au semnalat o nouă eră pentru 911, fiind privit și astăzi ca un punct de reper în istoria Porsche.
Modelul Porsche 993, cu un motor cu 282 CP din anul 1995 a adus mai multe modificări și actualizări constructive, fiind venerat de către fani. Porsche 993 a fost ultimul model dintre cele răcite cu aer.
Dar modelul 993 Turbo din anul 1996 este o legendă modernă. Aripile evazate spate, spoilerul redesenat și barele de protecție spate și față mai mari, combinate cu liniile elegante ale caroseriei, îl recomandă ca mașina venită direct din vise. Performanțele celor două turbocompresoare montate pe un motor de 3,6 litri întrec toate așteptările: 408 de cai putere, fiind considerat cel mai bun motor răcit cu aer, realizat vreodată din seria 911.
Porsche a făcut trecerea la motoarele răcite cu apă în anul 1999 când a realizat modelul Carrera 996. Cu acest model constructorul a răspuns la cererea tot mai mare de cai putere și la dorințele clienților în continuă expansiune pe piața de mașini sport la nivel mondial.
Și în ziua de azi, Porsche continuă să ne uimească în construcția de mașini puternice și impresionante, care sfidează așteptările, imaginația și uneori chiar legile fizicii în sine. Prezentat la Geneva Motor Show 2013, noul model 991, numit Porsche 911 GT3, are un motor de 3,8 litri, dezvoltând o putere de 468 CP la o turație de 9.000 de rotații/minut și atinge viteza de 100 km/oră în mai puțin de 3,5 secunde. Direcția este asistată electronic, transmisia este marca Porsche (PDK – Porsche Doppelkupplungsgetriebe), cu dublu ambreiaj, iar stabilitatea este asigurată tot de un sistem propriu dezvoltat de constructor.
Pentru Salonul auto de la Frankfurt din toamnă, Porsche a dezvăluit că va lansa noul 911 Turbo de 520 CP, cu o viteză maximă de 300 km/h și care accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,2 secunde, respectiv 911 Turbo S de 560 CP, cu o viteză maximă de 317 km/h, care accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,1 secunde. Automobilul va avea un sistem de tracțiune integrală mai performant, o transmisie automată PDK cu 7 trepte (în premieră pentru un Turbo nu va mai exista opțiunea unei cutii de viteze manuală) și un pachet aerodinamic cu diferite faze de setare în funcție de modul de condus. Tot în premieră pentru un Turbo, roțile din spate virează cu până la 2,8 grade în funcție de viteza de rulare. Noul model se remarcă printr-o caroserie mai lungă și mai lată față de celelalte versiuni 911. Jantele au diametrul de 20 de inci, farurile beneficiază de tehnologia LED și echipamentele interioare includ alte noutăți precum scaune electrice reglabile pe 18 direcții și un sistem audio proiectat de Burmester. Prețurile vor fi în apropierea pragului de 200.000 euro.
Vrei să faci un comentariu?