MEDITAȚIA ȚINE DE CALD
O echipă de cercetători de la Universitatea Națională din Singapore a arătat pentru prima dată că meditația ține de cald, adică meditația călugărilor tibetani poate crește temperatura corpului uman în ansamblu (studiile anterioare au indicat o creștere a temperaturii corpului la nivel periferic, respectiv în degete de la mâini și picioare). Cercetătorii, au publicat concluziile lor în revista PLoS ONE, după ce au colectat date (folosind un procedeu de studiere a activității electrice a creierului – electroencefalografia) în timpul unei ceremonii în Tibet, în care călugării și-au ridicat temperatura corpului până la 38,3 grade Celsius (temperatura normală a corpului fiind mai mică de 37 de grade Celsius) și au reușit să usuce cearceafuri ude cu care au fost înfășurați în jurul trupurilor. Descoperirea înseamnă că temperatura corpului uman poate fi controlată de creier, iar acest lucru ar putea avea implicații majore pentru persoanele care lucrează la temperaturi extreme sau în medii foarte reci.
Călugării au folosit un exercițiu mental de tip tummo (cuvântul tibetan pentru „căldură internă” sau „în interiorul focului”), o forma de Yoga și o practică pentru creșterea conștientă și puternică a temperaturii corpului în temperaturi ambientale scăzute, fără ajutorul unor surse externe. În locurile friguroase din Himalaya, această practică spirituală, numită „g-tummo”, are rolul de a proteja energia interioară a corpului. Tehnica de meditație poate fi folosită pentru a regla temperatura corpului prin respirație și imagini mentale. Călugării folosesc o respirație abdominală, o tehnică de respirație specifică, care provoacă termogeneza – producția de căldură, care nu eliberează tot aerul din burtă înainte de a lua o nouă respirație. Imaginea mentală presupune concentrare și vizualizarea de diverse imagini „calde sau fierbinți”, cum ar fi flăcări de-a lungul șirei spinării, în scopul de a preveni pierderile de căldură. În colaborare, ambele tehnici duc la temperaturi ridicate ale corpului, până la nivelul de febră moderată și provoacă o consolidare sigură a sistemului imunitar pe termen lung.
Un al doilea studiu a fost efectuat cu participarea unor voluntari occidentali care au folosit aceleași tehnici meditative (g-tummo) și au fost, de asemenea, în măsură de a-și crește temperatura corpului, în anumite limite, mult mai mici. Totuși s-au simțit plini de energie.
Sursă: Daily Mail
Am ramas in meditatie