OBȚINEREA CARDULUI DE CONDUCĂTOR AUTO
Acest articol a fost actualizat după publicarea OMT nr. 459 din 2017 pentru aprobarea Normelor privind eliberarea, înlocuirea, schimbarea, înnoirea și retragerea cardurilor de tahograf, respectiv obținerea cardului de conducător auto.
I. INTRODUCERE
Cardul de tahograf (sau cartela tahografică) este o cartelă de memorie destinată a fi utilizată la un tahograf digital și se eliberează de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. prin agențiile sale teritoriale. Cardul de tahograf permite identificarea deținătorului precum și descărcarea și stocarea datelor.
În funcție de utilizator, cardul de tahograf (cartela tahografică) poate fi de patru tipuri:
-
cardul de conducător auto (cartela conducătorului auto);
-
cardul societății (cartela întreprinderii) – cardul eliberat proprietarului sau deținătorului autovehiculului echipat cu un tahograf digital;
-
cardul de control (cartela de control) – cardul eliberat personalului abilitat cu efectuarea controlului conform legislației în vigoare;
-
cardul de atelier (cartela agentului economic autorizat) – cardul eliberat unui producător de tahografe digitale, unui fabricant de autovehicule sau unui agent economic autorizat.
Notă: titularul unui card de conducător auto poate fi și titularul al unui card de societate, dar nu poate fi titularul al unui card de atelier.
Orice conducător auto care efectuează operațiuni de transport rutier și care are reședința curentă în România poate obține, la cerere, un card de conducător auto. Cardul de conducător auto este nominal și netransmisibil, fiecare conducător auto putând deține un singur card de acest tip. Cardul de conducător auto are o valabilitate de 5 ani de la data eliberării.
II. DEPUNEREA DOCUMENTELOR LA A.R.R.
Conducătorului auto va depune, personal sau printr-o persoană împuternicită, în baza unei procuri notariale, la orice agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – A.R.R. următoarele documente:
-
Cerere-tip, care poate fi obținută de la orice agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – A.R.R. (vezi modelul de completare în Anexa 1.);
-
Copie a actului de identitate (buletin/carte de identitate/pașaport);
-
Copie a permisului de conducere (valabil cel puțin pentru una dintre categoriile B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE) sau dovada înlocuitoare cu drept de circulație ori adeverința valabilă care atestă că permisul de conducere este depus pentru preschimbare;
-
Fotografia color actuală a conducătorului auto (în format 25 x 32 mm);
-
Documentul de plată în copie (mandat poștal) – valoare 239 lei. În Anexa 2 sunt prezentate tarifele pentru eliberarea cartelelor tahografice;
-
Actul prin care se dovedește dreptul de muncă în România, în cazul cetățenilor străini, alții decât cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și cetățenii statelor membre ale Spațiului Economic European; (dacă este cazul);
-
Copie a documentului/documentelor prin care se dovedește că solicitantul are reședința curentă în România sau documentul/documentele care atestă existența unui raport juridic de muncă cu o întreprindere (dacă este cazul).
Notă: conducătorul auto trebuie să prezinte reprezentantului (angajatului) ARR și originalul documentelor care sunt cerute în copie. Verificarea documentelor se face de către reprezentantul (angajatul) ARR în prezența conducătorului auto. Dacă lipsesc o parte din documente sau nu sunt toate valabile, acestea nu se primesc și se restituie conducătorului auto.
III. OBȚINEREA CARDULUI DE CONDUCĂTOR AUTO
Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează cardul de conducător auto în termen de 15 zile de la data solicitării, prin agenția teritorială indicată de solicitant în cererea sa, dacă îndeplinește condițiile prevăzute, sau îi comunică solicitantului în scris refuzul motivat al eliberării, după caz.
Pentru obținerea cardului de conducător auto, conducătorul auto trebuie să prezinte documentul de plată în original și actul de identitate. Cardul se eliberează conducătorului auto titular sau persoanei împuternicite de către acesta prin procură notarială. La eliberarea cardului, conducătorul auto sau persoana împuternicită trebuie să semneze în registrul de evidență al cardurilor de conducător auto, deschis la fiecare Agenție teritorială ARR. Cardul se eliberează într-un plic sigilat și este însoțit de factura fiscală reprezentând tariful pentru eliberare. Este util să se deschidă plicul și să se verifice exactitatea datelor înscrise în card.
IV. ÎNNOIREA CARDULUI DE CONDUCĂTOR AUTO
În vederea înnoirii cardului de conducător auto, titularul depune, cu cel puțin 15 zile înainte de data expirării, la orice agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – A.R.R., documentele menționate mai sus, cu precizarea că tariful de eliberare (înnoire) este de 212 lei (vezi Anexa 2). În cazul în care nu se respectă termenul de 15 zile, se va percepe tariful pentru eliberarea unui card nou, respectiv 239 lei (vezi modelul de completare din Anexa 3).
V. SCHIMBAREA CARDULUI DE CONDUCĂTOR AUTO
Conducătorul auto are obligația de a solicita schimbarea cardului în următoarele cazuri:
- când, după eliberarea cardului, datele administrative înregistrate pe card suferă modificări în ceea ce privește numele titularului, domiciliul său sau numărul permisului de conducere;
- când se constată înscrierea eronată a unor date pe card;
- când se constată funcționarea defectuoasă a cardului.
Pentru schimbarea cardului de conducător auto, titularul depune o cerere, în termen de cel mult 7 zile de la data la care au survenit modificările sau de la data la care a constatat înscrierea eronată a unor date pe card, la orice agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – A.R.R. Cererea trebuie însoțită de toate documentele ce atesta modificarea datelor administrative înscrise pe card sau documentele doveditoare necesare pentru rectificarea înregistrărilor, după caz, împreună cu dovada efectuării plății tarifului pentru schimbarea cardului (212 lei). În cazul în care nu se respectă termenul de 7 zile, se va percepe tariful pentru eliberarea unui nou card, respectiv 239 lei (vezi modelul de completare din Anexa 3). Pentru a putea ridica noul card, care are aceeași dată limită de valabilitate ca și vechiul card, conducătorul auto trebuie să-l returneze pe cel vechi. În acest caz, Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului noul card de conducător auto în termen de 5 zile de la data solicitării.
VI. PIERDEREA, FURTUL, DETERIORAREA SAU DISTRUGEREA CARDULUI
Dacă cardul conducătorului auto a fost pierdut, furat, deteriorat sau distrus, titularul are obligația să solicite înlocuirea acestuia. În vederea înlocuirii, titularul depune o cerere, în termen de cel mult 7 zile de la data la care cardul a fost furat, pierdut, deteriorat sau distrus, la orice agenție teritorială a Autorității Rutiere Române – A.R.R. Cererea trebuie însoțită de dovada eliberată de organul de poliție la care s-a înregistrat declarația de furt sau de declarația pe propria răspundere în cazul pierderii sau distrugerii, după caz, împreună cu dovada efectuării plății tarifului pentru înlocuirea cardului. (212 lei). În cazul în care nu se respectă termenul de 7 zile, se va percepe tariful pentru eliberarea unui nou card, respectiv 239 lei (vezi modelul de completare din Anexa 3). Noul card va avea aceeași dată limită de valabilitate ca și vechiul card pe care acesta îl înlocuiește. Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. eliberează solicitantului un nou card de conducător auto, în termen de 8 zile lucrătoare de la data primirii unei solicitări în acest sens.
În situația în care cardul de conducător auto pierdut sau furat a fost recuperat sau acesta a fost deteriorat, titularul are obligația de a-l preda imediat agenției teritoriale a Autorității Rutiere Române – A.R.R. în a cărei rază își are domiciliul.
Notă importantă: în cazul în care un card de tahograf emis de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. nu funcționează sau au fost înscrise date eronate din vina acesteia, titularul/deținătorul cardului are obligația de a-l returna emitentului în termen de 5 zile de la eliberare, urmând ca acesta să fie schimbat fără a se percepe tariful aferent.
Anexa 1
Verso
Observație: formularul are o singură pagină, față-verso; am marcat cu XXX rubricile care trebuie completate.
Aici puteți descărca direct sau imprima o Cerere cartelă tahografică (card) pdf.
Anexa 2
ORDINUL M.T. nr. 707/2015
pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.156/2005 privind tarifele pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.
TARIFE
pentru prestațiile specifice realizate de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. (EXTRAS)
Eliberarea cartelelor tahografice – pentru o bucată (tarif pentru 5 ani), precum și înnoirea, înlocuirea sau schimbarea cartelelor tahografice conform prevederilor art. 9 alin. (2), art. 11 alin. (2) sau art. 13 alin. (2) din Normele tehnice privind eliberarea, înlocuirea, schimbarea și înnoirea cartelelor tahografice, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 116/2006 (tarif pentru o bucată): 239 lei
Înnoirea, înlocuirea sau schimbarea cartelelor tahografice conform prevederilor art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (1) sau art. 13 alin. (1) din Normele tehnice privind eliberarea, înlocuirea, schimbarea şi înnoirea cartelelor tahografice, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului. nr. 116/2006 (tarif pentru o bucată): 212 lei
Anexa 3
Observație:
- La reînnoire se completează, în plus și rubrica: X X X
- La schimbare se completează și rubrica (o căsuță, cea corespunzătoare): X X X
- Pentru pierdere, furt, deteriorare sau distrugere se completează, în plus și rubrica (o căsuță, cea corespunzătoare): X X X
- În aceste cazuri, pe verso, nu există alte rubrici de completat.
Foarte util blogul… felicitari…!! O mica precizare… documentul de plata trebuie seroxat in 3 exemplare pt a depunde dosarul la ARR.
Nu, original și copie (xerox) pentru cartela tahografică.
buna ziua,am pierdut cartela tahograf care expira in septembrie 2016,dupa depunerea actelor la ARR va fi eliberata o cartela cu valabilitatea in septembrie 2016,sau cu un termen nou de 5 ani.
În cazul pierderii, până la data expirării celei pierdute.
D-le caragea,cu o întrebare va mai deranjez.atestatul de manager de transport este recunoscut international?intr-o alta ordine de idei,vreau să-l iau din romania si să ma folosesc de el in Italia sau anglia.
Este valabil 10 ani în toate țările UE (model unic).
Buna ziua,puteti să-mi spuneți daca este o diferență intre:coordonator transport,manager transport si expeditor transport?
Expeditor = firma care expediază marfa la un transport rutier. Coordonator de transport = manager de transport
Va mulțumesc ptr ajutor.
Buna ziua. Doua intrebari va rog. 1. Am permis de conducere italian si documente de identitate doar italiene (pasaport si CI), mi s-a oferit oportunitatea sa lucrez ca soffer pentru firma de transport romaneasca dar care opereaza doar in Comunitate, trebuie card tahografic facut in Romania sau trebuie sa-l fac in Italia unde am docmentele?
2.Mi s-a propus sa aduc camionul romanesc din Italia in Romania pentru verificarea ITP, este neaparat necesar cardul tahografic, indiferent de provenienta? Ar mai si o a treia intrebare legata oarecum de celelalte: 3. Serviciul va incepe in septembrie, pentru a purta camionul din Italia in Romania este neaparat necesara angajarea mea la firma respectiva sau este suficient vreun act de imputernicire, vreo dovada (?) pentru camionul respectiv daca acesta nu transporta nimic? Va multumesc anticipat.
1. Cartela tahografică trebuie luată din Italia.
2. ITP-ul pentru un vehicul înmatriculat în RO nu se poate face în altă țară membră UE (e valabilă și viceversa) – numai în țara de înmatriculare.
3. În mod normal conducătorul auto trebuie să facă dovada că este angajatul firmei de transport. Un altfel de document nu știu dacă este acceptat de țările tranzitate, cu excepția unei facturi de vânzare-cumpărare pe persoană fizică (conducătorul auto de la volan).
Multumesc mult pentru raspunsuri. Clare 1 si 3. La al 2-lea punct insa cred ca nu am fost bine inteles… Eu intrebam de fapt (stiind ca ITP-ul se poate face doar in tara, respectiv Ro), daca as putea sa il aduc eu, fara sa am acest card tahografic, nefiind practic vorba de transport marfa ci doar de transportarea camionulu? Iar legand a 2-a intrebare si raspunsul al 3-lea, pot deveni angajat al firmei fara acest card (doar temporar) pana sa inceapa munca efectiva si doar pentru a aduce camionul? – pe ideea de baza de a aduce camionul in tara, apoi cu calm, timp de o luna, pana incepe serviciul propriu-zis, sa-mi fac cardul in Italia –
Conducerea unui vehicul cu masa maxim autorizată mai mare de 3,5 tone fără cartelă tahografică este contravenție majoră în toate țările EU. Nu v-aș sfătui, având în vedere distanța… Angajat temporar este OK.
Din nou multumesc pentru raspuns, foarte amabil. Am inteles si voi incerca sa ma conformez. Dar mai incerc o ultima” sansa”: Este vreo diferenta intre cardurile digitale si cele analogice (referitor la acest card tahografic pe care eu inca nu il am)? Adica, camionul respectiv fiind dotat de tahograf analogic, bag discurile si pot circula. As putea proceda, provizoriu, in acest mod? Exista vreo legislatie, vreu paragraf specific in acest sens? Repet, incerc sa gasesc o solutie provizorie la o problema temporara, cardul il voi face oricum dar dureaza (in Italia am inteles ca pana la o luna).
Dacă vehiculul este dotat cu tahograf analogic este evident că se folosesc diagrame (discuri) tahograf de către conducătorul auto de la volan – nu există card analogic. Dacă vehiculul este dotat cu tahograf digital se folosește cartele tahografică a conducătorul auto.
Buna Ziua ! Nu inteleg dece trebuie sa reachit eu contravaluarea cartelei , in cazui in care personalul ARR , inscrie datele personale , eronat ? Pot crede ca se fac intentionat astfel de greseli . Nu cred ca este corect .Dece sa platesc eu pentru ?greselile altora si mai mult de atat , in beneficiul celor care au gresit .
Dacă s-a produs o eroare din cauza angajaților ARR, nu trebuie să plătiți nimic. Doar cereți refacerea Cartelei cu datele corecte.
Bună.Sunt profesionist din ’88, BCE, în 2010 am fost nevoit să le schimb în Italiană(permis+atesat pe 4 ani)după s-au schimbat nişte legi şi le-am făcut iar dar cu permis+atestat într-unul singur,pe 13.04.2016 am făcut şi cardul tahograf,în septembrie scade atestatul şi aş vrea să mă întorc în țară să mă angajez.Ce ar tebui făcut?Vă mulțumesc anticipat.
AM OMIS SA VA SPUN CA NICI DOVADA NU E VALABILA IN ACEASTA PERIOADA
NU
Va multumesc!
Buna ziua,am si eu o intrebare :sotului meu nu ii mai primeste cardul tahograf ,ii da cod eroare 50. Suntem in Italia,putem sa mergem aici sa il schimbam,sau trebuie sa venim in tara?Cum trebuie sa procedam? Multumesc
Dacă soțul are rezidență în Italia se poate. De nu, aici în RO.
IN PERIOADA CAND AM PERMISUL SUSPENDAT POT SA DAU EXAMEN PENTRU OBTINEREA ATESTATULUI DE TRANSPORT MARFA
?