Se spune că vine o zi, mai devreme sau mai târziu, în care fiecare om va regreta ceva. Pentru mulți dintre noi, aceste regrete vin târziu. Ajungem la un punct în viața noastră și, privind înapoi, ne dorim să fi urmat o cale diferită, să fi trăit o altă viață, să fi acționat altfel.

   Mai mulți pacienți aflați în îngrijire paliativă, apropiindu-se de sfârșitul vieții lor, au menționat clar, și sunt sigur cu sinceritate, un lucru semnificativ, ca numitor comun: „Îmi doresc să fi avut curajul de a fi trăit o viață adevărată pentru mine, nu viața pe care ceilalți au așteptat-o de la mine.”

   Psihologii numesc această nevoie autonomie – care este pur și simplu dorința noastră naturală de a face lucruri pentru că vrem, ci nu pentru că suntem obligați să le facem. Autonomia personală este printre puținele substanțe nutritive psihologice care, la fel ca omologii lor fiziologici, sunt ingrediente esențiale pentru o viață sănătoasă, de înaltă performanță. Dar autonomia nu înseamnă independență. Suntem, de asemenea, programați să interacționam și să avem grijă de alții, uneori mai mult decât de noi înșine și este în firea umană să împărțim experiențele cele mai plăcute sau semnificative cu ceilalți. Și aici se află provocarea. Cum să echilibram „eu” cu „noi”. Tânjim după auto-exprimare și ne dorim o direcție proprie, dar în același timp suntem atrași de alte persoane, de la care dorim să ne urmărească obiectivele noastre personale sau ne dorim să le urmăm pe ale lor, prin voința sentimentelor. Este nevoie de curaj pentru a putea echilibra aceste două concurente; și sunt adevărate pentru noi înșine cât și pentru ceilalți.

   Recunoașterea valorilor de bază din viața fiecăruia este de fapt echivalentă cu alegerea propriului destin sau autonomia în acțiune. Care sunt principalele repere pentru a reuși? Obiectivele ar trebui să fie: cel profesional și cel personal, adică ceea ce doriți să realizați în muncă și în viață.

   Probabil nimeni nu a ajuns pe patul de moarte fără să se gândească la oportunități ratate, obiectivele eșuate, gafe făcute etc. Toată lumea a ratat ceva în viață. Cu toate acestea, nu trebuie să renunțăm la abilitatea noastră de a persevera, îmbrățișând „eu” cu „noi”, în experiențele de-a lungul drumului vieții. Să încercăm să rezolvam astăzi: să trăim fără regrete. Să nu așteptăm ziua de mâine, săptămâna viitoare sau anul care vine. Poate urmașii noștri vor putea trăi fără regrete.