FUMĂTORI ȘI NEFUMĂTORI
Fumătorii dorm mai puțin și au un somn mai puțin odihnitor decât nefumătorii, arată un studiu efectuat de către cercetătorii de la Charite Berlin Medical School din Germania. Studiul a inclus peste 2.300 de fumători și nefumători care nu au suferit de tulburări de sănătate mintală, deoarece persoanele cu acest gen de tulburări sunt predispuse la fumat și sunt mai vulnerabile la problemele de somn. Studiul a apărut în revista Addiction Biology și a utilizat un chestionar care a monitorizat calitatea somnului.
Cercetătorii au descoperit că aproape 17% dintre fumătorii intervievați au mai puțin de șase ore de somn în fiecare noapte și 28% au raportat o calitate precară a somnului („tulburări de somn” sau insomnie), în comparație cu 7% și respectiv 19% dintre nefumători.
Cercetătorul Plumb Stefan Cohrs a declarat: „Acest studiu demonstrează, pentru prima dată, o prevalență ridicată de tulburări de somn la fumători comparativ cu nefumătorii, la o populație fără antecedente de boli psihice. Constatările nu pot dovedi că fumatul afectează în mod direct somnul, deoarece fumătorii pot avea și alte obiceiuri care le-ar putea afecta somnul, cum ar fi vizionarea la televizor până noaptea, târziu. Dar există motive serioase pentru a crede că efectele stimulatoare ale nicotinei sunt de vină. Dacă fumezi și nu suferi de probleme de somn, acesta este un alt motiv bun să renunți la fumat”. De asemenea, unele studii au legat lipsa somnului în mod obișnuit cu problemele de sănătate cum ar fi obezitatea, diabetul și bolile de inimă sau cu alți factori, cum ar fi vârsta, greutatea și abuzul de alcool. Cu toate acestea, fumatul este și el strâns legat de lipsa sau de calitatea somnului.
Știm cu toții că țigările sunt dăunătoare pentru sănătatea noastră și că nefumătorii care sunt expuși în mod regulat la fumatul pasiv sunt și ei afectați. Un alt studiu realizat de către oamenii de știință de la Universitatea Northumbria, primul de acest gen, a explorat relația dintre fumătorii pasivi și problemele de memorie.
Cercetătorii au comparat un grup de fumători cu alte două grupuri de nefumători – unul expus în mod regulat la fumatul pasiv (o medie de 25 de ore pe săptămână pentru patru ani și jumătate) și celălalt care nu a fost deloc expus. Ei au descoperit că nefumătorii expuși la fumatul pasiv uită cu aproape 20% mai mult decât nefumătorii care nu au fost expuși. Cele trei grupuri au fost testate pe tipuri de memorie: memorie în timp, memoria activităților, memoria evenimentelor și a intențiilor etc. „Descoperirile noastre sugerează că deficitele asociate cu expunerea la fumatul pasiv se extind la funcția cognitivă de zi cu zi. Sperăm că munca noastră va stimula cercetarea în continuare și va ajuta înțelegerea fenomenului de expunere la fumatul pasiv în raport cu sănătatea.” – a declarat Dr. Tom Heffernan, cercetător.
Sursă: MailOnline
Vrei să faci un comentariu?