SPRÂNCENE
Sprâncenele au fost dintotdeauna un „accesoriu” al frumuseții feminine, iar îngrijirea lor periodică este o preocupare constantă a tuturor doamnelor și domnișoarelor. În ultimul timp, atenția deosebită acordată sprâncenelor s-a materializat prin transplanturi, iar această tendință a început cu aproximativ patru ani în urmă, în speranța de a obține permanent arcuirile groase de sprâncene ca ale actriței Megan Fox, de exemplu.
Potrivit New York Post, chirurgii plasticieni au înregistrat o creștere de 30 la sută a cererilor de transplanturi de sprâncene și forma sprâncenelor lui Megan Fox și ale surorilor Kardashian sunt stilurile cele mai solicitate de pe „piață”.
În general, transplanturile de sprâncene sunt destul de dureroase, fiind necesară utilizarea unor medicamente puternice împotriva durerilor (Valium, Lidocaină și Ambien). În timpul intervenției chirurgicale, care durează două ore și jumătate sau chiar trei, 400 de foliculii de păr sunt transplantați de la cap la sprâncenele. Spre deosebire de sprâncenele naturale, firele de păr transplantate nu se opresc din creștere.
Procesul de transplant a fost dezvoltat inițial pentru victimele arsurilor și pentru persoanele care au fost mușcate de câini sau alte animale. Prețul pentru o astfel de procedură este cuprins între 4.000 și 8.000 $. Deși doamnele solicită continuu ca model sprâncenele celebrităților, medicii consideră că forma feței și tipul de păr a fiecărei cliente sunt determinante pentru a asigura cel mai bun rezultat, ci nu modelul dorit.
Jennifer Lopez, la Vanity Fair Oscar, pe 26 februarie 2012, își folosește sprâncenele ei pline și arcuite pentru a scoate în evidență ochii migdalați.
Trebuie să recunoaștem că sprâncenele tuturor actrițelor prezentate aici sunt de invidiat, dar ați plăti până la 8.000 dolari americani pentru ele? Cam mult! Un om obișnuit și-ar lua o mașină. Dar, în general, actrițele și celebritățile nu mai suportă normalitatea și obișnuința, ca mod de trai uzual (banal).
Vrei să faci un comentariu?