Viața de zi cu zi pentru pacienții care suferă de diabet zaharat (pentru diabetici) înseamnă cel puțin o înțepătură în deget. Dar acum o abordare nouă, a găsit măsura care i-ar putea elibera pe bolnavi de supărarea constantă a unei înțepături. Cercetătorii de la firma Fraunhofer au proiectat un cip (biosenzor) extrem de mic, care poate fi plasat pe corpul pacientului și care poate măsura nivelul de glucoză din sânge prin intermediul fluidelor corpului, cum ar fi transpirația, astfel încât diabeticii să spună adio tuturor dispozitivelor care folosesc ace. Cipul realizat de Fraunhofer poate sta sub ochi, de exemplu, sau în altă parte pe corp.

Diabet

   Pentru diabetici, verificarea glicemiei este o parte a activității zilnice, în special pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 1. Ei trebuie să fie mereu atenți la aparatele care măsoară nivelul glucozei în sânge, deoarece corpurile lor sunt incapabile de a produce insulină. De mai multe ori pe zi, trebuie să recolteze o picătură de sânge pentru un test. Acesta este singurul mod în care pot stabili valoarea glucozei din sânge, astfel încât să poată injecta cantitatea corectă de insulină necesară. Și nu puțini dintre diabetici sunt sensibili la durere sau la vederea sângelui, astfel încât procedura este o mare corvoadă. Biosenzorul minuscul pune capăt înțepăturilor frecvente și durerilor pricinuite de acestea. De asemenea, este capabil să măsoare nivelurile de glucoză continuu, folosind fluide tisulare, altele decât sângele, cum ar fi sudoarea sau lacrimile, iar forma foarte mică îl face să fie comod și foarte discret pentru utilizatori: măsoară numai 0,5 x 2,0 milimetri.

Diabet 1

   Cercetătorii i-au atașat un întreg sistem de diagnosticare. Tom Zimmermann, manager al unității de business de la IMS, a declarat: „Dispozitivul chiar are un convertor analog integrat digital care convertește semnalele electrochimice în date digitale. Biosenzorul transmite datele printr-o interfață fără fir la un receptor mobil. Astfel, pacientul poate vedea oricând care este nivelul de glucoză.” Compania speră să obțină prototipuri de producție în viitorul apropiat pentru a elimina înțepăturile în deget pentru totdeauna.

Sursă: Mail Online