BOGDAN  este un vechi și cunoscut nume de origine slavă. Este compus din elementele bog -„dumnezeu” (vechi cuvânt slav înrudit cu cuvântul vechi iranian baga și cuvântul vechi indian bhaga, al cărui sens inițial era „noroc, reușită”) și dan – „dat”. Deci sensul compus al cuvântului este „dăruit, dat de Dumnezeu„. Bogdan se încadrează în seria numelor teoforice, fiind identic ca semnificație cu Jonathan (ebraică), Theodoros, Theddotos (greacă), Deodatus (latină), Deodat, Dieudonne (franceză) etc. De fapt, majoritatea specialiștilor sunt de acord ca Bogdan este un calc (fenomen lingvistic constând în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte și expresii existente în limbă) după grecescul Theddoros sau Theodotos. Cele două elemente de compunere erau destul de frecvente în trecut, unele compuse cu „bog” păstrându-se și astăzi în onomastica diferitelor popoare slave: Bogumil („plăcut”), Bogolsav („slavă”) etc. La slavii răsăriteni numele este atestat destul de târziu, în 1385. În Ucraina devine frecvent pe la 1500 și frecvența lui crește până la finele secolului al XVII-lea; urmează o perioada de regres, până la jumătatea secolului al XIX-lea, când este reintrodus. Atestări mult mai vechi ale lui Bogdan apar în izvoarele poloneze (din 1136) sau sârbo-croate (din secolele XI – XIII). Unii specialiști au considerat că prezența numelui la români poate fi explicată prin influența sud-slavă. Într-adevăr, în țara Românească, în mod logic, numele este mai vechi, dar în anul 1392 apare atestat în documente satul Bogdănești din jud. Vâlcea (ca nume personal Bogdan apare de abia în 1469). Dar mult mai vechi sunt atestările numelui în Maramureș (cele dintâi atestări de pe întreg teritoriul românesc, în jurul anilor 1200-1235), Transilvania și Moldova (vechile sate Bogdăneasa, Bogdănei, Bogdănești și cunoscutul Bogdan – primul domn al Moldovei) unde nu poate fi vorba de o influență sud-slavă. Așa stând lucrurile, Bogdan ar putea fi considerat fie un vechi împrumut comun din epoca primelor contacte cu slavii (când nu se poate vorbi de bulgari, sârbi, croați sau ucraineni), ori fie o influență separată a onomasticii slave răsăritene (în nord) sau a celei sud-slave (în sud).

   În apusul Europei unde, sub diferite forme, este foarte frecvent, ROBERT este un vechi nume de origine germanică atestat încă din secolul al VI-lea sub forma Hrddebert. La origine este un compus, fiind format din două elemente curente în antroponimia (ramură a lingvisticii care studiază numele de persoană) germanică: hrod, hroth – „faimă” (goticul hrotheigs „faimos, vestit”, germană Buhm „faimă, glorie”) și berth – „strălucitor, ilustru, celebru” (goticul bairths, engleză bright etc.). Numele se poate interpreta ca „plin de faimă”. Latinizat, numele apare în sec. al VII-lea sub forma Rodebertus și apoi Robertus, păstrat cu foarte mici modificări în partea finală, în limbile romanice din apus. Răspândirea lui Robert a fost sprijinită în trecut și de cultul unor sfinți care apar în calendarele catolice, iar în epoca modernă, de tradiție, istorie și literatură.

   În concluzie, semnificația numelui Bogdan Robert este dăruit de Dumnezeu și plin de faimă.