CONSTRÂNGERE NEJUSTIFICATĂ LA OMTI 980/2011
Am găsit o constrângere nejustificată la Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011, aprobate prin Ordinul M.T.I. nr. 980/2011.
Articolul 54 din Norme, care se referă la transportul rutier interjudețean contra cost de persoane prin servicii regulate, prevede printre altele:
(…)
„(3) Autobuzul pentru care s-a emis licența de traseu poate fi înlocuit cu un alt autobuz numai în următoarele situații:
a) nu mai este deținut de operatorul de transport rutier;
b) prezintă defecțiuni tehnice.
(4) În situația prevăzută la alin.(3) lit. a), înlocuirea autobuzului se poate face în următoarele condiții :
a) autobuzul utilizat să fie deținut în proprietate sau în temeiul unui contract de cumpărare în rate, închiriere sau leasing de către operatorul de transport rutier titular al licenței de traseu;
b) autobuzul utilizat să aibă cel putin aceiași capacitate și același punctaj obținut în urma clasificării conform anexei nr. 18 la prezentele norme metodologice, cu autobuzul înlocuit;
c) autobuzul utilizat să aibă același an de fabricație sau an de fabricație mai recent decât anul de fabricație al autobuzului înlocuit.
(5) În situația prevăzută la alin.(3) lit. b), înlocuirea autobuzului se poate face pentru o perioadă de maxim 30 de zile.”
(…)
Se observă că s-a impus sau s-a condiționat înlocuirea unui autobuz în două cazuri, prin utilizarea cuvântului NUMAI; alte situații sunt excluse și nu se pot aplica. În mod logic rezultă că, dacă un operator de transport rutier care deține licență(e) de traseu pentru transport rutier interjudețean contra cost prin servicii regulate își cumpără, în perioada de valabilitate a programului de transport interjudețean, un autobuz mai nou, eventual și cu un grad de confort mai ridicat, nu îl poate înlocui pe cel vechi decât dacă nu îl mai deține, adică trebuie să-l vândă, să-l înstrăineze pe cel vechi. Chiar nu înțeleg această constrângere nejustificată, în nici un fel! Și mă gândesc că sunt operatori de transport rutier serioși și bine intenționați care, hai să zicem că ar dori să îmbunătățească serviciile de transport oferite călătorilor, achiziționează un autobuz nou după 3-4 ani de la ședința de atribuire. Ca să-l introducă pe un traseu/o cursă, nu-l mai pot folosi pe cel vechi (de exemplu, pentru servicii ocazionale de transport rutier sau pentru înlocuirea unui alt autobuz cu punctaj mai redus de pe un alt traseu etc), trebuie să nu-l mai dețină pentru ca înlocuirea să fie conform prevederilor legale. De ce oare? Oare acesta este modul prin care sunt încurajați operatorii de transport rutier de persoane să-și reînnoiască parcul de autobuze?
Am parcurs și Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, respectiv O.M.I.R.A. nr. 353/2007, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la transportul rutier județean de persoane prin servicii regulate, care la art. 18 prevăd :
„(1) Pe perioada de valabilitate a programelor de transport, operatorii de transport rutier pot utiliza la efectuarea curselor de pe un traseu oricare dintre autovehiculele înscrise la atribuirea traseelor din județul respectiv, pentru care au obținut licențe de traseu.
(2) Înlocuirea unui autovehicul cu care operatorul de transport rutier a obținut licențe de traseu pe perioada de valabilitate a programului de transport este permisă numai cu un autovehicul care are cel puțin aceeași capacitate cu cea prevăzută în programul de transport și care întrunește cel puțin același punctaj cu al autovehiculului înlocuit, după notificarea consiliului județean și a agenției A.R.R.”
Se observă că nu există nici o constrângere pentru înlocuirea autobuzelor, ca cea din O.M.T.I. nr. 980/2011. După umila mea părere, condițiile aplicabile pentru înlocuirea unui autobuz ar trebuie să fie aceleași, atât în trafic județean cât și în trafic interjudețean.
Notă: Legea nr. 92/2007 și O.M.I.R.A. nr. 353/2007 trebuie urgent modificate, completate și actualizate cu noile reglementari privind efectuarea transportul rutier și controlul acestei activități.
P.S.: Puteți vedea aici OMTI nr. 980/2011 actualizat.
La interjudetean ai dreptate…Nu ca ar conta sa-ti dau eu dreptate ….
Variatiuni pe aceeasi tema:
Asa cum prevad Normele din 23 noiembrie 2007 de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 , SECŢIUNEA 2: Serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, efectuat cu autobuze, Art. 18 :
(1)Pe perioada de valabilitate a programelor de transport, operatorii de transport rutier pot utiliza la efectuarea curselor de pe un traseu oricare dintre autovehiculele înscrise la atribuirea traseelor pentru care au obţinut licenţe de traseu.
(2)Înlocuirea unui autovehicul cu care operatorul de transport rutier a obţinut licenţe de traseu pe perioada de valabilitate a programului de transport este permisă numai cu un autovehicul de aceeaşi capacitate, care întruneşte cel puţin acelaşi punctaj cu al celui înlocuit, după notificarea consiliului judeţean.
Din aceasta prezentare observam ca exista termenul de “ utilizare” (art18, OMIRA 353/07 , cu referire la utilizarea oricaruia dintre autovehiculele înscrise la atribuirea traseelor pentru care au obţinut licenţe de traseu ////// si termenul de “ inlocuire ” a unui vehicul titular , in anumite conditii.
Din coroborarea prevederilor art 18 , alin (1) si (2) rezulta faptul ca inlocuirea unui autovehicul cu care operatorul a obtinut licente de traseu se poate face dupa notificarea consiliului judetean , in timp ce utilizarea la efectuarea curselor de pe un traseu a oricaruia dintre autovehiculele inscrise la atribuirea traseelor pentru care au obtinut licente de traseu se face fara notificarea consiliului judetean .
NOTA : ” utilizare ” – nu se inlocuieste un alt autobuz , se introduce suplimentar .
Adi Lazar – Prahova
Cu un dram de speranță, ca să vadă și cine trebuie!